FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 852
Votes: 1
Fame Riser
          
Fame Rank
10
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc

 Q:   Intreaba despre Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc       
Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc "Stinge-mi lumina ochilor! - Te pot vedea.
Acoperă-mi urechile! - Te aud uşor.
Fără picioare - către Tine pot umbla.
Şi fără gură pot să Te implor!

Rupe-mi în două braţele, la fel
Te va cuprinde inima-mi în loc.
Opreşte-mi inima şi creierul va bate!
Iar de-mi vei arunca pe creier foc,
Te voi purta…în sânge,…mai departe!"
(Rainer Maria-Rilke)

Diversitatea în rândul fiinţelor umane, în general, este un fenomen absolut natural şi firesc, din moment ce ea există şi poate fi constatată la tot pasul, atât între plan-
te şi animale, cât şi între nenumăratele specii şi dintr-un regn şi din altul, şi chiar în interiorul fiecărei specii, între exemplarele acesteia.

La nivelul speciei OM apar inevita bil diferenţe interindividuale (de ordin anatomic, morfo-funcţional) în cele mai diverse aspecte constatabile ca variabile: înălţimea, sexul, greutatea, forma corpului, culoarea pielii, a ochilor, a părului, configuraţia feţei ş.a.m.d. Din păcate, în afară de aceste diferenţe între oameni mai există alte shimbări care intervin “neprogramate” în viaţa noastră; astfel, fără voia lor, există oameni care nu mai pot vedea cât de frumos străluceşte soarele, care nu pot auzi muzica sau ciripitul păsărelelor, care nu pot smulge un fir de iarbă sau o floare sau care nu pot părăsi căruciorul cu rotile în care sunt imobilizaţi, oricât şi-ar dori să alerge sau să joace un meci de fotbal, etc.

Însă, pentru fiecare există o şansă care permite afirmarea valorilor de care dispune fiecare, a creativităţii şi originalităţii. Societatea a început să se teamă de existenţa acestor “destine ratate”-cum sunt numiţi adesea-, dar soluţia este a ne obişnui cu ideea că ei există, că în locul lor puteam foarte bine să fim oricare dintre noi, că, de fapt ei sunt la fel ca şi noi, sau,de multe ori, mai talentaţi, mai…oameni.

Dar ce înseamnă, de fapt, persoană cu dizabilităţi?

Dizabilitatea reprezintă afectarea uneia sau a mai multor funcţii esenţiale ale fiinţei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acţiune a acesteia. În cazul persoanelor cu dizabilităţi, exercitarea drepturilor omului trebuie să cunducă la eliminarea integrală sau la reducerea incidenţei dizabilităţii, în funcţie de caracterul şi gradul acesteia, de activitatea asumată de subiect, etc.

Oamenii sunt fiinţe morale, deci libere şi responsabile având prin urmare puterea de a-şi depăşi handicapul. Altfel spus, toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali, în demnitate şi în drepturi. Persoanele cu dizabilităţi au demnitate şi valoare socială la fel ca toţi ceilalţi oameni. Avem nevoie de o societate incluzivă, în care statutul de cetăţean să devină o realitate pentru toată lumea.

Din păcate, adevărul în societatea noastră se vede cu ochiul liber: şansele persoa-nelor valide şi ale celor cu dizabilităţi nu sunt, în mod natural, egale în faţa exigenţelor existenţei. Rezultă că egalizarea acestor şanse trebuie să devină o valoare morală şi o ţintă de atins, conştientizată clar de societate. Astfel, dizabiliatea este o problemă a întregii societăţi. Aceasta presupune pregătirea şi adaptarea continuă în toate sferele vieţii, pentru primirea şi menţinerea acestor persoane în curentul principal al vieţii sociale. Şi sfera educaţiei a început să se teamă de “efectul mărului putred” capabil “să strice” toate merele din coş. De aceea, conceptul de integrare educativă nu trebuie să rămână în stadiul de concept. Integrarea educativă vine să ofere un cadru unic şi firesc pentru toţi educabilii, ca o ofertă de educaţie firească şi cuvenită, de care să beneficieze, în toate şcolile, toşi copiii şi tinerii societăţii, fie ei cu nevoi speciale sau fără nevoi speciale.

În felul acesta, indivizii cu deficienţe, printre şi împreună cu semenii, pot trăi, pot învăţa, pot evolua în aceleaşi spaţii, în acelaşi timp, nemaifiind etichetaţi şi segregaţi cu grijă şi scrupulozitate chiar, în şcoli şi clase speciale, cu o acurateţe exagerată, catego-rizaţi pe tipuri şi grade de eficienţă. În condiţiile şcolarizării în învăţământul obişnuit, autorităţile educaţionale şi cadrele didactice au obligaţia de a cunoaşte modalităţile de lucru cu elevii cu dizabilităţi, de a adapta structurile şi organizarea şcolară, curriculum-ul şi modalităţile de determinare a progresului în învăţare. Şcoala trebuie să-şi deschidă larg porţile şi să promoveze educaţia permanentă, ca un element important pentru includerea socială a adulţilor cu dizabilităţi.

Treptat, ideea de integrare s-a focalizat pe:
• a trăi printre ceilalţi, dar şi
• a-şi trăi din plin cetăţenia şi condiţia umană

Aşa cum s-a observat în contextul social au cotribuit, într-un fel sau altul, la netezirea drumului pentru integrarea educativă noile atitudini cu privire la demnitatea umană, la drepturile omului şi ale copilului, realizări notabile referitoare la accesul echitabil în viaţă şi egalizarea şanselor tutror indivizilor într-o lume pusă tot mai mult sub semnul liberalismului politic şi ideologic ce înlocuia încremenitul conservato-rism.
Această egalizare a şanselor implică faptul că necesităţile, trebuinţele, aspiraţiile fiecărui individ sunt de importanţă egală cu ale oricărui alt semen. Şcoala şi grădiniţa au datoria de a folosi în aşa manieră resursele de care dispune, încât fiecare educabil, indiferent de nevoile sale reale, să poată beneficia cu suficienţă de acestea.

Şi totuşi…integrarea unui copil cu dizabilităţi, în grădiniţă sau în şcoală nu este un lucru aşa simplu…

Aş putea chiar să relatez un caz, a cărui manifestare am observat-o cu ochii noştri, în anul şcolar trecut (2006-2007), când aveam grupa pregătitoare. Copilul avea deja 8 ani aproape. Îşi amânase şcoala din motive medicale. Se mutase de la o grădiniţă la alta şi ajunsese, în fine, la grupa noastră. Când l-au adus părinţii pe Cosmin A., au invocat motivul ca la alte grădiniţe doamnele educatoare nu l-au iubit şi de aceea l-au adus la o grădiniţă din alt cartier. Dar, din nefericire pentru Cosmin, adevărul era altul: la vârsta de 2 ani, se pare, băiatul suferise un puternic şoc emo-ţional, în familie, fapt care i-a afectat întreg comportamentul. Era foarte violent, nu-l puteai ţine nesupravegheat nici măcar o secundă. Dificultăţile au sporit din pricina fapului că părinţii nu au colaborat, ascunzând totul. Cu toate acestea noi, cu ajutorul psihologului grădiniţei am observat că ceea ce se întâmpla cu Cosmin nu era întâmplător, iar fenomenul era mai vechi, nu de ieri, cum se arătau neştiutori părinţii. Faptul că avea dificultăţi de limbaj mari, că rostea la vârsta de 8 ani doar ultima silabă a cuvintelor, repeta obsesiv anumite cuvinte învăţate, nu era totul. Cosmin se mai confrunta şi cu un grad de retard, astfel că la vârsta lui abia făcea faţă sarcinilor de nivelul grupei mici. La toate acestea se adăugau o hiperactivitate (nu putea sta în acelaşi loc mai mult de 5 minute, şi aceasta când era ocupat cu o sarcină de lucru) şi o slabă concentrare a atenţiei. Mai târziu, părinţii ne-au mărturisit că mergeau regulat la un cabinet LSM, din Bucureşti, iar ulterior la un psiholog în Craiova. Şi totuşi acest copil nu avea nicio vină pentru ce i se întâmplase. El venea la grădiniţă, în fiecare zi, încercând integrarea alături de ceilalţi 26 de copii. În decursul acestui an nu putem spune că băiatul a făcut progrese… astronomice. Dar faptul că el a învăţat, încetul cu încetul, câteva poezii, 2-3 cântece, a realizat lucrări frumoase la activităţi practice şi plastice au fost, atât pentru noi cât şi pentru părinţi, momente de mare bucurie. Deşi nervos şi violent în anumite momente, copiii l-au integrat în grupul lor, dar au învăţat şi să se ferească atunci când o nouă criză debuta la colegul lor.

Am observat că cea mai bună modaliate prin care el s-a simţit util a fost aceea de a-i da mereu sarcini şi responsabiliţăţi, de a-l lăuda (mai mult decât pe ceilalţi) atunci când orice lucru cât de mic îi reuşea, de a-l face să conştientizeze că şi el poate, chiar dacă cu puţin mai mult efort decât ceilalţi.

Astfel, indiferent de dificultăţile cu care se confruntă cei de lângă noi, indiferent cu ce infirmitate s-ar fi ales dintr-o împrejurare nefericită a vieţii sau din naştere, noi trebuie să privim dincolo de aceasta, căci şi ei sunt oameni sensibili şi cu toţii au o inimă care …nu este infirmă.
Referinte:
- Vrasmas, Traian, Scoala si educatia pentru toti, Editura Miniped, Bucuresti, 2004
- Vafley, Mary A., Curriculum bazat pe comunitate (traducere de Gabriela Chiroiu), Editura Reninco, 2001
- Szanton, Eleanor, Stockes, Educatia centrata pe copil 0-3 ani, Iasi, 1999
- *** O lume demna pentru copii, Editura Mark Link, Bucuresti, 2003
- *** Carte pentru profesionistii care lucreaza cu parintii, Editura Vanemonde, Bucuresti, 2005
- *** Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli. Ghid managerial, Bucuresti, 1999
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: diversitate, educatie, dezabilitati, integrare



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :