Dupa ce Charles Lafarge murise, la Glandier, unde domnea o atmosferă indescriptibilă, plină de manie şi ură, singură Marie, prestanţă şi rece, îşi păstra calmul. în timp ce în oraş se răspandise zvonul că „Parizianca" îşi otrăvise soţul, tanăra femeie, însoţită de servanta sa Clémentine, îşi făcea liniştită toaleta în camera sa. îşi puse o rochie de doliu, îşi aranja ochii şi trimise notarului testamentul lui Charles, fără să bănuiască că acesta nu era valabil. Verişoara mortului, Emma, trecand peste resentimentele( de familie, veni la Marie. Torturată de îndoială, ea îi povesti că cumnatul lui Lafarge plecase la Brive pentru a anunţa p e judecătorul de instrucţie şi jandarmeria. Distrusă la gandul că acuzaţiile nu ar fi departe de realitate, ea nu putea totuşi să nu admire calmul Mariei. De asemenea, gandindu-se cu groază că Marie ar fi putut uita un rest de şoricioaică în cutia de malachit, profită de o clipă de neatenţie a văduvei şi îi sustrase cutia în aceste împrejurări, grădinarul Alfred, la randul său cuprins de panică, îngropa într-un colţ al parcului restul de otravă care îi mai rămăsese.

La 15 ianuarie, judecătorul de instrucţie din Brive, Moran, însoţit de grefierul Vicant şi de trei jandarmi, se prezentară la Glandier. Mărie Lafarge îi primi cu amabilitate şi încredere, puţin lipsind ca acest om conştiincios să fie intimidat de manierele pariziencei, fiind chiar pe punctul de a-l face să creadă că are de a face cu o inocentă, inculpată pe nedrept de rudele defunctului. Cu ezitări, el luă notă de acuzaţiile formulate de familia lui Charles şi adună piesele pe care Anna Brun le păstrase : laptele de pasăre, supa, apa de flori de portocale şi, în fine, probe din vomismentele bolnavului. După un scurt interogatoriu, Alfred arătă locul unde îngropase arsenul şi declară că nu numai pe data de 5 ianuarie ci şi pe la jumătatea lunii decembrie fusese plecat să cumpere arsen, din dispoziţia Mariei Lafarge.
Intrucat însă şobolanii nu se atinseseră de amestecul pe care îl preparase, acesta a fost recuperat de Moran, care, ca o măsură de precauţie în plus, trimise un jandarm la Lubersac pentru a lua un interogatoriu farmacistului Eyssartier.

Informaţiile culese de jandarm răsturnară complet atitudinea judecătorului Moran în ceea ce o priveşte pe Marie. Tînăra femeie cumpărase pentru prima dată o mare cantitate de arsen pe data de 12 decembrie, adică cu patru zile înainte de trimiterea prăjiturii lui Charles la Paris. La 2 ianuarie, deci exact înainte de reîntoarcerea soţului său, ea a mers personal la Lubersac pentru a-şi procura din nou otravă.

Moran, din ce în ce mai neîncrezător, convocă pe cei trei medici care îngrijiseră pe Charles Lafarge. Bardou, Massenat şi Lespinasse au sosit la Glandier în după-amiaza zilei de 16 ianuarie. Moran le-a cerut să efectueze autopsia decedatului, pentru a determina cauza morţii. Medicii au fost uimiţi cand judecătorul le-a comunicat că unii savanţi, printre care şi Orfila, au ajuns la rezultate surprinzătoare în descoperirea urmelor de arsen, nu numai în alimente, dar chiar şi în corpul victimelor. El vroi să ştie dacă ei auziseră de această metodă ş-i dacă erau în măsură s-o aplice cu prilejul autopsiei. Luaţi pe nepregătite, dar in acelaşi timp foarte mîndri şi decişi să nu-şi recunoască ignoranţa, medicii, după o scurtă consfătuire, declarară că pot efectua examenele necesare la Brive ; ei contau toarte mult pe sprijinul colegilor lor Lafosse şi Albay, care aveau experienţă în efectuarea de analize chimice.
Cronicile vremii vorbesc de autopsia efectuată la Brive de medicii d'Albay, Massenat, Bardou, Lafosse şi Lespinasse, însă raportul, prezentat la 22 ianuarie 1840, era elocvent.

Medicii s-au rezumat la prelevarea stomacului pe care l-au legat cu sfoară la cele două extremităţi pentru a nu-şi pierde din conţinut, după care au permis înhumarea lui Charles Lafarge, ceea ce a avut loc în cimitirul din Raynac.

Experţii din Brive nu cunoşteau metodele puse la punct de Hahnemann şi Rose şi ignorau noua invenţie realizată de James Marsh cu patru ani mai înainte. Dacă ţinem seama de acele vremuri şi modul cum progresau ştiinţele, acest lucru nu ni se pare ieşit din comun.

Laptele de pasăre, supa şi apa de flori de portocale, supuse acţiunii hidrogenului sulfurat, au produs un depozit gălbui, care s-a dizolvat în amoniac. Aceasta era o probă incontestabila de prezenţa arsenului în cantităţi importante, în schimb, vomismentele nu au produs decîl o uşoară culoare galbenă, ceea ce făcea să se creadă că otrava era în cantitate prea mică pentru a putea fi recunoscută. Masserat şi Lespinasse au tratat cu acid azotic mucoasa stomacului şi o parte din conţinutul său, apoi, introducînd. hidrogen sulfurat, reuşiră să obţină faimosul sediment gălbui.

Amestecat cu cărbune de lemn, sedimentul a fost apoi încălzit îndelung într-o eprubetă. Raportul asupra acestei experienţe se termina cu această frază : „...o explozie a avut loc atunci, căci prin neatenţie, noi am închis ermetic eprubetă cu un dop. Nu am obţinut deci nici un rezultat...". Cu toate acestea medicii constatară prezenţa ,.acidului arsenicul" in mucoasa şi conţinutul stomacului, şi au conchis că ..moartea lui Charles Joseph Lafarge sa datora otrăvirii cu arsenic". Examinarea otrăvii pentru şobolani şi a otrăvii îngropate de grădinarul Alfred, avea să rezerve surprize. Nici una nici cealaltă nu conţinea nici cel mai mic grăunte de arsen, doar o pudră albă, inofensivă, de natrón.

Raportul medicilor, şi mai ales lipsa arsenului în otrava pentru şobolani, nu făcură decat sâ întărească bănuielile judecătorului de instrucţie. Marie Lafarge, îşi spuse el, utilizase cu siguranţă arsenul pentru uciderea soţului ei, apoi, pentru a-şi camufla crima, a dat grădinarului natrón (sodă de rufe) şi făină. Şi dacă totuşi Moran ar mai fi nutrit unele îndoieli, acestea trebuiau să dispară definitiv la 24 ianuarie, cand descoperi existenţa cutiei de malachit în care Marie pretindea că păstrează gumă arabică. Verişoara Emma, care ascunsese această piesă, o predă judecătorului abia după cateva zile de ezitare şi luptă cu ea însăşi.

Lespinasse încălzi conţinutul cutiei şi imediat un miros pătrunzător de usturoi se răspandi în cameră, probă indubitabilă a prezenţei arsenului.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---