Troia reprezintă una dintre cele mai celebre locaÅ£ii care a fost scena la fel de celebrului Război Troian. In secolul al Xll-lea ÃŽ.Hr., după zece ani de asediu, cetatea Troia, din Asia Mică, se prăbuÅŸeÅŸte sub loviturile unei coaliÅ£ii greceÅŸti. Legendă sau realitate, căderea oraÅŸului, care se produce în sânge ÅŸi în flăcări, marchează puternic memoria grecilor ÅŸi latinilor. Scenele de măcel ÅŸi de devastare, panica punând stăpânire pe locuitori când asediatorii pătrund în cetate, locuinÅ£ele, palatele ÅŸi templele transformate în cenuşă, incendiile uriaÅŸe constituie episoade pe care anticii le păstrează vii în memorie timp de secole, ca pe tot atâtea simboluri ale ororilor rÄ ƒzboiului.

Această întreagă bătălie este descrisă de către Homer în "Iliada", în „Ciclul războaielor troiene”. Amplificat pe măsura unei epopei, masacrul Troiei şi peripeţiile războiului care-l însoţesc formează subiectul poemelor homerice, cea mai veche capodoperă a literaturii greceşti, scrisă in secolul ai VI- llea d.Hr., de un poet de geniu, numit Homer originar din Smirna sau din insula Chios şi orb, dacă ne luăm după tradiţia greacă.

Povestirie homerice sunt formate din două părţi. „ Iliada” cântă marile bătălii pe care ie dau aheii în faţa Troiei asediate timp de zece ani. Epopeea prezintă mânia lui Ahile, viteazul erou grec, împotriva „regelui regilor", Agamemnon: asaltul împotriva taberei grecilor condus de către Hector, fiul regelui troienilor, Priam; moartea iui Patroclu, prietenul lui Ahile; în sfârşit, lupta legendară dintre Hector şi Ahile şi victoria celui din urmă. Odiseea narează aventurile lui Ulise, cel mai elocvent şi mai versatil dintre căpeteniile ahee: întoarcerea sa anevoioasă pe mare, naufragiul în insula feacienilor, şiretlicurile pe care le foloseşte pentru a nu ceda cântecului dătător de moarte ai sirenelor; redobândirea puterii în patria sa, Itaca, ai cărei rege este, lângă iubitoarea sa soţie, Penelopa, şi fiul său Telemah.

La originea luptei necruţătoare care îi opune pe greci troienilor, se află o poveste de dragoste: Paris, unul dintre cei 50 de fii ai lui Priam, regele Troiei, o răpeşte pe frumoasa Elena, soţia lui Menelau, suveranul Spartei. Cu toate acestea, Ahile reprezintă personajul principal al epopeei lui Homer. Privitor la textele care relatează plecarea lui spre Troia, unul dintre ele menţionează un oracol ce îl previne de faptul că, plecarea sa va determina o viaţă scurtă, dar glorioasă, iar şederea sa îi va aduce o viaţă lungă, dar banală. Ca orice erou însetat de glorie şi de câştigarea locului său în veşnicie, Ahile alege să plece spre Troia. Toate acestea le aflăm din „Iliada”. Din textul lui Apolodor aflăm că părinţii lui AHile îl ascund pe acesta pentru a nu pleca spre Troia, dar este descoperit de către Ahile şi demascat în timp ce era deghizat printre fetele regelui din Sciros, Licomede. Odată demascat, Ahile îşi urmează instinctul de războinic şi porneşte la luptă.

După ce Elena fuge cu Paris, lăsându-şi în urmă soţul, pe Menelau, pentru a răzbuna onoarea acestuia din urmă, fratele său, Agamemnon, realizează o coaliţie de popoare, greci - sau ahei - şi, în fruntea lor, vine să asedieze Troia. Dar asalturile lor repetate nu doboară fortificaţiile oraşului, atât de bine construite încât legenda le consideră opera zeului Poseidon. Timp de zece ani, la poalele cetăţii de neînvins, eroii greci - Ahile, Ulise, Nestor, cei doi Ajax - săvârşesc în zadar acte de vitejie: Troia rezistă în mod inexplicabil.

În tot timpul acestui război, Ahile se îndrăgosteşte de Briseis. Din păcate, frumoasa tânără era prizoniera pe care Agamemnon refuza să i-o înapoieze lui Ahile. Drept urmare, erou refuză să mai lupte pentru rege, acest lucru cauzând înfrângerile repetate pe care grecii le-au suferit. Pentru a-i face să creadă pe greci că participă la război, Ahile îi împrumută armura sa bunului prieten, Patrocle. Uciderea luzi Patrocle îi cauzează lui Ahile o imensă durere şi decide să reintre în război. Pentru a-şi răzbuna prietenul, el îl omoară pe Hector. Ahile este omorât de către Paris sau chiar de însuşi Apolo prin străpungerea călcâiului său care era punctul vulnerabil, de o săgeată.

Pentru a evita ca situaţia să se prelungească, Ulise, cel mai viclean dintre greci, are atunci ideea unei stratageme: el pune să se construiască un uriaş cal de lemn în care îi ascunde pe luptători - ceilalţi greci prefăcându-se că părăsesc locul. Fără să bănuiască nimic, troienii lasă statuia să treacă dincolo de zidurile cetăţii. în timpul nopţii, soldaţii ascunşi Ies din pântecele animalului şi deschid tovarăşilor lor porţile oraşului, pe care nu-l mai păzeşte nici o santinelă.

Pentru troienii împrăştiaţi, neînarmaţi şi cufundaţi în somn, rezistenţa este în mori evident imposibilă, în timp ce sunt provocate incendii în diferite puncte ale oraşului, grecii pătrund în case, jefuiesc, masacrează. Pe străzile întunecoase, bărbaţii sunt ucişi, femeile răpite pentru a deveni captivele învingătorilor. Palatul lui Priam este şi e înconjurat: Casandra, fiica regeiui, esie smulsă de ia altarul Atenei unde se refugiase şi devine prada lui Agamemnon; cumnata ei, Andiomaha. revine fiului lui Ahile; tânărul Astianax, fiui lui Hector, nepotul lui Priam, este aruncat de pe înălţimea fortificaţiilor.

Bătrânul rege Priam, care, în ciuda vârstei sale înaintate, a luat armele pentru a rezista invadatorului, este decapitat. După tot vacarmul şi ţipetele de agonie, o linişte mormântală se lasă deasupra Troiei. Prada smulsa din palatul regal şi din sanctuare este adunată sub paza lui Ulise. Pe sub zidurile distruse ale oraşului, un lung şir de femei şi copii, în lanţuri, însângeraţi şi îngroziţi, zac înmărmuriţi gândindu-se ia grozăvia sorţii care îi aşteaptă. Din splendida cetate Treia nu mai rămân decât ruinele fumegânde.

In secolele care urmează scrierii poemelor homerice, masacrul şi căderea Troiei furnizează o sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru artişti. Sculptorii şi pictorii, ca Polynof, în secolul al V-lea î.Hr., reprezintă scenele patetice ale căderii oraşului. Teatrul grec îşi găseşte subiectele fie în ultimele ceasuri ale cetăţii, fie în episoadele reîntoarcerii eroilor greci acasă. La sfârşitul secolului I înainte de Hristos., „Eneida” de Vergiliu este consacrată strămoşului romanilor, troianul Eneas.

Apoi, de la sfârşitul antichităţii, istoria Troiei este privită mai curând ca o legendă decât ca o povestire veridica: „Acest faimos cai de lemn scrie geograful grec Pausanias în secolul al II-lea d.Hr, era cu siguranţă o maşină de război gata să răstoarne ziduri, sau trebuie să credem că troienii erau fără minte, că nu aveau pic de raţiune", în mod progresiv, descrierea asediului şi a masacrului final este privită ca un fragment literar admirabil, lipsit în întregime de realism istoric. Aceasta, până ce, ia sfârşitul secolului al XlX-lea, germanul Schiiemann, admirator pasionat al literaturii greceşti, decide să dovedească faptul că Troia; povestirilor homerice a existat într-adevăr şi a cunoscut sfârşitul tragic pe care îl descrie poetul.

In anii 1870, savantul scoate ia lumină, pe colina de ia Hissarlik, în actuala Turcie, nouă oraşe suprapuse, dintre care cel mai vechi datează din mileniul al IV-lea î.Hr. Unu! dintre aceste oraşe, plin de urme de Incendii şi de oseminte, ar putea fi Troia, iar legenda ar cuprinde, atunci, o parte de realitate... Dar ce contează atât de mult, în fond, dacă asediul Troiei a avut sau nu loc ? Mărturie despre luptele care i-au ridicat pe greci împotriva locuitorilor Asiei Mici, povestirile, adevărate sau legendare, care se raportează la acest sil, concentrează în ele toată oroarea care poate sa se nască din conflictele de război.
_{ro.wikipedia.org}

---

Tag-uri: homer, grecia, paris

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 December '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---