Titlul acestei „afaceri" nu este împrumutat din romanele poliţiste, aşa cum ar părea la prima vedere. Ea a trezit o mare valvă cu mulţi ani în urmă, în publicaţiile vremii. Este vorba de afacerea Lafarge care a prilejuit consacrarea definitivă a toxicologiei şi a lui Orfila. Dar să reconstituim evenimentele, pornind de la diverse surse ale vremii şi descrierile unor autori contemporani asupra acestei întamplări.

Charles Lafarge èra un bărbat „bine făcut", în varstă de aproape 30 de ani, fiul unui turnător căruia îi semăna şi care îşi instalase furnalele în ruinele unei vechi mănăstiri părăsite. Turnătorul îşi condusese cu pricepere atelierul, ajungand să dispună de o oarecare îndestulare. După moartea tatălui, fiul acestuia, Charles Lafarge, s-a căsătorit cu fiica unui om îmbogăţit, un oarecare M. de Beauford : el îşi făcuse planul de a folosi dota soţiei sale pentru a mări topitoria ; dar planurile sale fură întrerupte datorită decesului neaşteptat al acesteia.

încă de la începutul anului 1839 furnalele sale nu mai scoteau fum pe coş iar Lafarge era în permanenţă asaltat de creditori. Convins că doar o căsătorie cu o femeie bogată l-ar putea scoate din situaţia nenorocită în care se găsea, apelă la serviciile unui birou matrimonial din Paris, pentru a-i recomanda o persoană care să răspundă la dorinţele şi proiectele sale. Cum este obiceiul în asemenea cazuri, el s-a prezentat într-o lumină care nu corespurdea realităţii : s-a clat drept un mare industriaş şi proprietar al unui castel. în august 1839, Lafarge intră în relaţii cu tutorii unei tinere fete, în varstă de 24 ani, Marie Capelle.

Marie Fortunée Capelle era fiica unui colonel, vechi ofiţer în armata lui Napoleon, om tot atat de lipsit de mijloace materiale pe cat era de orgolios. La moartea părinţilor săi, Marie a fost încredinţată unor tutori, burghezi parizieni relativ îndestulaţi, care, pentru a-i asigura educaţia, s-au adresat celor mai bune şcoli din capitala Franţei, unde tanăra fată înnodă legături cu domnişoare din înalta societate. Dominată de un orgoliu maladiv, moştenit fără îndoială de la tatăl său, ea începu să-şi „confecţioneze" un trecut aristocratic, care să-i permită să se situeze în acelaşi rang cu colegele sale.

Studiile o dată terminate, tanăra se cufundă şi mai adanc în această lume reuşind să-şi înşele anturajul pe care îl frecventa, şi ajungand pană la sfarşit să creadă şi ea în visele ei de aristocrată. Cum Marie nu era nici atal de bogată şi nici suficient de frumoasă pentru a face o partidă strălucită, ea privea cu invidie şi plină de amărăciune cum colegele sale, fiice de aristocraţi, se căsătoreau cu pretendenţi bogaţi şi locuiau în castele.

Puţin înainte de vizita lui Charles Lafarge, Marie a fost invitata uneia din vechile sale colege, vicontesa de Leautaud, să-şi petreacă o vreme la una din proprietăţile sale. în cursul acestei şederi, vicontesa a constatat dispariţia bijuteriilor ei. Şeful siguranţei, Allard, încunoştiinţat de soţ, procedă neîntarziat la o anchetă şi ajunse la concluzia că doar Marie Capelle putea fi autoarea acestui furt. Acuzaţia i se păru vicontelui atat de neverosimilă, încat îşi retrase plangerea, împiedică pe Allard să aresteze pe tanăra sa invitată şi o lăsă să se reîntoarcă la Paris. Aici, Marie fu încunoştiinţată că o aştepta un pretendent bogat.

La prima întrevedere, Charles Lafarge i se păru banal dacă nu chiar respingător. Totuşi, faptul că el poseda un castel, a reuşit să-i schimbe imediat cursul sentimentelor. Fără cea mai mică ezitare îşi dădu consimţămantul la căsătorie şi, în scurt timp, tanăra pereche însoţită de servitoarea Măriei, Clementine, părăsi Parisul cu destinaţia la castelul mult visat. Pe drum, pană la sosirea la Glandier, Mărie nu încetă să viseze, fericită, la castelul care o aştepta şi îşi imagina bucuria de a-şi putea primi cu fast, la randul ei, fostele colege.

Ajunsă la Glandier, deziluzia a fost mare : ţinutul nu era decat o vale dezolantă, iar străzile oraşului erau murdare şi cu case sărăcăcioase ; în locul castelului mult visat se afla o mănăstire părăsită, tristă, sumbră, igrasioasă, plină de şobolani care nu se stiau să se plimbe prin încăperi şi coridoare chiar în timpul zilei.

Familia lui Charles, lipsită de orice cultură şi educaţie, privea pe noua venită cu neîncredere, fapt care determină ca tanăra căsătorită să-şi sporească dezgustul. În prima noapte, Marie se închise în camera sa cu Clémentine şi îi scrise o scrisoare lungă soţului ei, implorandu-l să o lase să plece ; dacă el refuză, conchidea ea, îşi va pune capăt zilelor luand o doză de arsen pe care o avea în permanenţă asupra ei. Această scrisoare, rezultatul tragic al confruntării viselor cu realitatea, era un strigăt de disperare. Abia dupa bateva zile a reuşit Marie să se calmeze nuţin. Lafarge, asaltat de creditori, era capabil de orice Sacrificiu, în afară de unul singur : s-o lase să plece. O asigură de intenţia sa de a renunţa la drepturile de soţ, îi promise că va aranja casa, comandă un cal pentru călărie şi angaja noi servitori.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---