Războiul de succesiune la tronul Spaniei a fost un conflict internaţional pentru moştenirea tronului spaniol, după moartea regelui Carlos al II-lea, război care a durat din 1702 până în 1713, soldându-se cu instaurarea Casei de Bourbon în Spania.
Origini :
Ultimul rege al Spaniei din dinastia de Habsburg, Carlos al II-lea, a murit în 1700 fără a lăsa urmaşi. În timpul anilor precedenţi morţii sale, problema succesiunii la coroana spaniolă a început să cântărească în politica internaţională şi a devenit evident că Spania constituia un trofeu tentant pentru distinctele monarhii europene. Atât Ludovic al XIV-lea al Franţei cât şi împăratul Leupold I erau căsătoriţi cu infante spaniole, fiicele lui Filip al IV-lea fapt pentru care ambii invoca
u drepturi la succesiunea spaniolă ( mamele ambilor erau fiicele lui Filip al III-lea).
Prin intermediul mamei sale, Maria Tereza de Austria, sora cea mare a lui Carlos al II-lea, Delfinul, singurul fiu legitim al lui Ludovic al XIV-lea, era moştemitorul cel mai direct dar era o alegere problematică, fiind moştenitor şi la tronul francez; dacă reunea ambele coroane ar fi însemnat, practic, anexarea Spaniei şi a vastului imperiu colonial Franţei, într-un moment în care Franţa era destul de puternică pentru a-şi impune hegemonia în Europa.
Drept consecinţă, Anglia şi Olanda priveau cu temere urmările pe care le-ar fi avut uniunea Spaniei cu Franţa sub aceeaşi casă regală, şi pericolul pe care l-ar reprezenta o putere de un asemenea calibru. Candidaţii alternativi erau împăratul Leupold I al Austriei şi prinţul Josef Ferdinand al Bavariei. Primul de asemenea crea de asemenea probleme dat fiind faptul că alegerea lui ca moştenitor ar fi reunit din nou Imperiul Habsburgic din secolul al XVI-lea. De asemenea Franţa se temea de repetarea situaţiei din timpul lui Carol I al Spaniei când axa Spania-Austria a izolat în mod fatal Franţa.
Deşi atât Leupold cât şi Ludovic erau dispuşi să îi transfere la tron pe cei mai tineri din familie ( Regele Soare pe fiul cel mai tânăr al lui Ludovic Delfinul, adică Filip de Anjou şi Leupold pe fiul său cel mic Arhiducele Carol de Austria), alegerea candidatului bavarez părea a fi opţiunea cea mai puţin ameninţătoare pentru puterile europene. Ca urmare Josef Ferdinand de Bavaria era alegerea favorită pentru Anglia şi Olanda.
Pentru evitarea formării unui bloc hispano-german care să sufoce Franţa, Ludovic al XIV-lea care a ratificat tratatul de la Don Haag (Haga) – Primul Tratat de Partiţie – semnat ţn 1698. Potrivit acestui tratat lui Josef Ferdinand i se adjudecau regatele peninsulare ( excepţie făcând Guipuzcoa), Eradena şi Ţările de Jos spaniole, restul teritoriilor rămânând pentru Arhiducele Carol de Austria sau pentru Delfinul Franţei ( Neapole, Sicilia şi Toscana).
Pentru a evita dezmembrarea imperiului său, Carlos al II-lea dictează un testament care atribuie succesiunea în întregime lui Josef Ferdinand, prinţ elector de Bavaria, care nu are decât 6 ani. Dar copilul moare după câteva luni de o boală de care potrivit contemporanilor, împăratul nu ar fi cu totul străin. Regele Soare şi Leupold se află din nou faţă în faţă. Realizarea unui nou proiect de împărţire îl înfurie cumplit pe Carlos al II-lea. Pentru a perpetua unitatea monarhiei spaniole, noul său testament atribuie totalitatea moştenirii pretendentului celui mai puternic, deci cel mai capabil să îsi apere drepturile: al doilea nepot al lui Ludovic al XIV-lea, ducele de Anjou, cu condiţia precisă de a renunţa la drepturile pe care le are la tronul Franţei.
Moartea lui Carlos al II-lea la, 1 noiembrie 1700, provoacă deci îngrijorarea că echilibrul european va dispărea. Ludovic al XIV-lea se întreabă el însuşi: trebuie să treacă peste voinţa lui Carlos al II-lea sau să accepte ca tânărul duce de Anjou să devină Filip al V-lea al Spaniei, ştiind că Europa nu poate accepta ca dinastia Bourbonilor să domine Europa Occidentală de la Marea Nordului la Mediteraneană? Interesul dinastiei învinge până la urmă simţul realităţilor politice. La 16 noiembrie 1700, Ludovic al XIV-lea deschide larg uşile cu două din Galeria Oglinzilor şi prezintă pe nepotul său curtenilor şi ambasadorilor adunaţi acolo: „ Domnilor, iată-l pe regele Spaniei”.
Filip al V-lea ocupă tronul :
Toţi suveranii din Europa (mai puţin Leupold) l-au recunoscut pe Fillip de Anjou ca moştenitor. El ajunge la Madrid pe 18 februarie 1701. Spaniolii sătui de lunga si agonica domnie a lui Carlos al II-lea l-au primit cu bucurie şi speranţă de înnoire. Primele luni de adaptare în austera, mediocra şi intriganta curte spaniolă au fost dificile pentru acest tânăr de 17 ani obişnuit la Versailles.
Puţin după jurământul lui Filip al V-lea(februarie 1701), Ludovic al XIV-lea, considerând războiul de neuitat, dă ordin trupelor sale să ocupe “în numele Spaniei”, cetăţile fortificate de la “Bariera” situate in centrul Ţărilor de Jos Spaniole. Dar mai ales el dă ordin Parlamentului din Paris să înregistreze dorinţa sa ca Ducele de Anjou şi toţi ascendenţii săi să-şi păstreze în totalitate dreptul de coroana Franţei.
Trupele franceze au început să se stabilească în fortăreţele din Ţările de Jos Spaniole, cu consimţământul şi colaborarea slabelor forţe spaniole care le ocupau.
Acest ajutor, care in realitate era o întărire de poziţii , constituia o provocare şi restul puterilor a reacţionat. Olanda şi Anglia s-au apropiat de împăratul Leupold 1 şi s-au angajat să-i acorde arhiducelui Carol, succesiunea Spaniei. În septembrie 1701 s-a format o coaliţie internaţională prin semnarea Tratatului de la Haga. Această coaliţie numită Marea Alianţă, era formată din Austria, Anglia., Olanda şi Danemarca şi au declarat război Franţei şi Spaniei în 1702. Portugalia s-a alăturat alianţei în 1703.
Iniţial, războiul a izbucnit la graniţele Franţei cu aceste ţări şi ulterior chiar în Spania, unde era vorba de un război european(în interiorul Spaniei), rezumat la un autentic război civil între coroana de Aragon (susţinătoarea arhiducelui) şi Castilla (partizana lui Filip al V-lea). sursa imaginii : wikipedia.org