Un autor latin clasic nu-ÅŸi poate imagina ca naÅŸterea Romei, împărăteasa lumii, să nu fi fost marcată de un eveniment ieÅŸit din comun. TradiÅ£ia literară a difuzat o legendă a originilor Romei, utilizată de propaganda împăraÅ£ilor. Astăzi, cercetările arheologice ÅŸi istorice încearcă să stabilească ce aparÅ£ine mitului ÅŸi ce aparÅ£ine istoriei. „Dar iată... Romulus, fiul lui Marte... Sub ocrotirea lui, copile, această ilustră Romă îşi va pune imperiul pe aceeaÅŸi treaptă cu universul, tăria pe aceeaÅŸi treaptă cu Olimpul, ÅŸi cu un singur meterez va închide ÅŸapte coline": aÅŸa îl pune să vorbească Vergiliu, în poemul său Eneida, pe conducătorul Anhises, Ã
®n Infern, când acesta îi vesteÅŸte fiului său, Eneas, istoria oraÅŸului care se va naÅŸte din neamul său. Aproximativ la cincisprezece kilometri de la gura Tibrului, se ridica in amonte, pe ambele maluri ale fluviului, coline domoale, mai înalte pe cel drept, mai scunde pe cel stâng. De acestea din urmă se leagă, de cel puÅ£in 2500 de ani, numele romanilor. Se poate afirma cu destulă siguranţă ca, sub forma cea mai timpurie sub care ne sunt cunoscuÅ£i, locuitorii acestui canton nu se numeau Romani, ci Ramni (Ramnes)
Romanii nu se îndoiesc de originea lor troiană. De la Troia, incendiată de grecii învingători în 1 184 Î.Hr., dacă ne luăm după datarea tradiţională, scapă „piosul Eneas", fiul lui Anhises şi al zeiţei Venus, salvându-l o dată cu el pe fiul său, lulius Ascanius, pe tatăl său şi pe zeii protectori ai cetăţii sale (Penaţi). După o lungă peregrinare mediteraneană, Eneas îşi ia ca obârşie Italia, respectiv Latium, regiunea viitoarei Rome, căsătorindu-se cu Lavinia, fiica regelui local Latinius.. Fiul său Ascanius întemeiază o nouă cetate la poalele munţilor Albani: Alba-Longa. Timp de trei secole, Alba cunoaşte 12 regi. Ultimul este alungat de către fratele său, care, pentru a curma ramura legitimă, face din nepoata sa Rea Silvia o vestală, preoteasă constrânsă la castitate.
„Dar destinul cerea, fără îndoială, întemeierea marelui oraş şi înscăunarea celei mai mari puteri din lume după cea a zeilor" (Titus Livius). Zeul Războiului, Marte, se uneşte cu vestala. Din relaţia lor se nasc doi gemeni, care vor fi puşi din ordinul unchiului trădător într-un leagăn ce-i va duce departe pe Tibru. Aceşti gemeni, Romului şi Remus sunt consideraţi fondatorii tradiţionali ai Romei. Ei au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei înregistrate de către Plutarh şi Livius, Romulus a servit ca primul Rege al Romei. Ca prin miracol, apele fluviului scad; la poalele Palatinului, o lupoaică, atrasă de scâncetele pruncilor, vine să-i alăpteze; un păstor îi salvează, până la urmă. Legenda troiana, imortalizata in Eneida, a ramas in memoria fiecaruia dintre noi. Scapat din prabusirea Ilionului, pe care cronologia traditionala o aseaza in 1184 i.Hr., Eneas, fiul lui Anchise si al lui Venus, acosteaza, dupa un lung periplu, la gura Tibrului. Tatal sau Anchise a murit in cursul calatoriei, insa Eneas este insotit de fiul sau Julus. Aliat cu corintianul Evandru si cu etruscii, Eneas îi invinge pe rutulii condusi de Turnus si se casatoreste cu Lavinia, fiica lui Latinus, regele tarii latine. El fondeaza Laviniumul, nu departe de gura Tibrului, iar fiul sau Julus intemeiaza Alba Longa. Doisprezece regi domnesc pe rand peste acest oras. Nepoata celui din urma, Rhea Silvia, ramane insarcinata de pe urma zeului Marte si naste gemenii Remus si Romulus, caruia ii va reveni gloria de a intemeia Roma insasi
În secolul al Vlll-lea, Italia îşi schimbă radical aspectul. Când etruscii îşi încep expansiunea în Nord, în timp ce Roma, târguşor modest, este întemeiată în Latium, grecii se instalează în sud. Prima lor stabilire datează din al doilea sfert al veacului al Vlll-lea: ea are loc în insula Ischia şi în mod special în nord-vestul acesteia, în jurul acropolei de pe Monte Vico. Colonii formează o societate aparent puţin diferită, care trăieşte în principal din comerţul cu ceea ce cultivă în Campania şi Etruria, pentru achiziţionarea minereurilor. Cu grecii se amestecă fenicienii, iar unele soţii ale colonilor eleni par să fie de origine indigenă.
Deveniţi adulţi, lui Romulus şi Remus - aşa se numeau gemenii - li se dezvăluie secretul naşterii lor. Ei se întorc la Alba să-l alunge de la tron pe uzurpator şi să-l reîntroneze pe bunicul lor. Apoi, ei pleacă să întemeieze, în 753 potrivit tradiţiei, o nouă cetate pe locul copilăriei lor fericite. Pentru că îşi dispută onoarea acestei ctitorii, ei încredinţează zeilor alegerea: urcaţi fiecare pe câte o colină, Romulus pe Palatin iar Remus pe Aventin, ei primesc acolo răspunsul, adică desluşesc decizia divină din zborul păsărilor. 12 vulturi acordă victoria lui Romulus, iar legenda spune că Remus, pentru a-şi provoca fratele, a sărit pe deasupra brazdei care marca viitoarea incintă şi că Romulus l-a ucis. „Aşa să piară pe viitor oricine va trece peste zidurile mele", îl face să spună Titus Livius, autor, la începutul erei creştine, al unei monumentale Istorii a Romei. Personajul lui Romulus conditor va fi una din componentele cele mai insemnate ale sentimentului national roman. Legende variate au dat nastere, pe de o parte, povestii gemenilor, la început uniti, apoi rivali până la moarte, pe de alta parte, figurii unui rege divin, intemeietor al Orasului. Mitul gemenilor, uniti pana la nasterea Romei, este de origine latina si este greu sa se precizeze data naşterii sale. Dupa Titus Livius, fratii Ogulnii, edili curuli, au pus sa se aseze, in 296 i. Hr., langa smochinul Ruminal, o statuie de bronz care reprezenta lupoaica alăptandu-i pe gemeni. Acest grup va simboliza întotdeauna umilele începuturi ale unei cetăţi pe care, de la plecare, o ocroteşte bunavoinţa zeilor.
Legenda leagă deci de o serie de evenimente miraculoase instalarea pe cele şapte coline şi crearea oraşului de alegerea divină. O examinare mai raţională a situaţiei Urbisului, cum mai este numită Roma, arată că alegerea locului corespunde de fapt unei analize omeneşti judicioase. Latium este o câmpie mică vulcanică, aproape de litoral, pe atunci mlăştinoasă şi infestată de malarie. Dar este şi o răscruce naturală în centrul peninsulei. Tibrul, coborând din Apenini de la nord-est la sud-vest, spre Marea Tireniană, deşi capricios, reprezintă o axă preţioasă de pătrundere. Folosit de timpuriu pentru schimburile cu populaţiile montane, el este, în mod deosebit, „vehiculul" comerţului cu sare, produs al mlaştinilor de pe ţărmuri pe care nevoia de a săra cărnurile pentru a le conserva îl face să devină indispensabil. Dar Tibrul este totodată şi un obstacol pe care trebuie să-l treci: situl viitoarei Rome este primul punct de trecere posibil de pe litoral. El „asigură toate avantajele mării şi evită inconvenientele ei" (Cicero), deoarece, la vreo douăzeci de kilometri de litoral, el se află într-o zonă salubră, iar cele şapte coline ale lui, din tuf vulcanic, „pretutindeni drepte şi abrupte", Aventin, Palatin, Campidoglio, unde va fi construită citadela (Arx), Quirinal, Viminal, Esquilin şi Celio, constituie un sit de apărare important.
Dincolo de legendă, au existat hotărârile oamenilor care au determinat apariţia satelor, nuclee ale viitoarei Rome. La începutul secolului al XX-lea, săpăturile arheologice au început să scoată la lumină cele mai vechi vestigii.
Sub Forum, depresiune îngustă şi umedă dintre coline, a existat mai întâi o necropolă. în secolul al Vlll-lea, într-o primă fază, erau depuse aici rămăşiţele morţilor, în urne. Mai târziu, corpurile au fost înmormântate în sarcofage de tuf: astfel, multă vreme, populaţia a trebuit să locuiască pe înălţimi, rezervând zonele joase, mai puţin sănătoase, morţilor ei. într-adevăr, s-au găsit pe Palatin resturile a două sate formate din adăposturi din stâlpi de lemn şi argilă, pe care vestigiile de ceramică permit să le datăm în cea de a doua jumătate a secolului al Vlll-lea. Tradiţia literară şi datele arheologice sunt deci de acord pentru a situa în anii 750 primele aşezări stabile romane. Dar, până în secolul al Vl-lea, „Roma" nu este probabil nimic altceva decât un ansamblu de sate de păstori presărate pe diferite coline. Cetatea se va naşte cu adevărat sub stăpânirea etruscă: atunci, Forum-ul, salubrizat din exterior (foris), va deveni centru: Roma pe care o cunoaştem noi va începe să-şi facă apariţia.
Un autor latin clasic nu-ÅŸi poate imagina ca naÅŸterea Romei, împărăteasa lumii, să nu fi fost marcată de un eveniment ieÅŸit din comun. TradiÅ£ia literară a difuzat o legendă a originilor Romei, utilizată de propaganda împăraÅ£ilor. Astăzi, cercetările arheologice ÅŸi istorice încearcă să stabilească ce aparÅ£ine mitului ÅŸi ce aparÅ£ine istoriei. „Dar iată... Romulus, fiul lui Marte... Sub ocrotirea lui, copile, această ilustră Romă îşi va pune imperiul pe aceeaÅŸi treaptă cu universul, tăria pe aceeaÅŸi treaptă cu Olimpul, ÅŸi cu un singur meterez va închide ÅŸapte coline": aÅŸa îl pune să vorbească Vergiliu, în poemul său Eneida, pe conducătorul Anhises, Ã