Hammurabi cel Mare (1792-1750 î.Hr.) este regele babilonian care care este considerat a fi a inventat primul cod de legi. În 1 750 î.Hr., regele Hammurabi moare la Babilon. El este întemeietorul primului imperiu babilonian, iar domnia lui, inaugurată în 1792, marchează în Mesopotamia un apogeu care vede civilizaţia dobândindu-şi trăsăturile sale definitive şi căpătând valoare de model pentru posteritate: este cazul Codului care poartă numele regelui, mărturie inestimabilă a ordinii statale şi a mentalităţilor din acea vreme. cu toata probabilitatea, a fost publicat la inceputul domniei lui. Cele 282 paragrafe sapate in piatra îmbrăţişează aproape tot dreptul public si privat in vigoare la babiloneni pe vr
emea lui Hammurabi.
Stela de la muzeul Luvru, din Paris, exemplarul cel mai bine conservat al textului, se înscrie într-un ansamblu de pietre gravate, atestat în regiune ca fiind de la sfârşitul mileniului al lll-lea.
Ea nu ne oferă doar o culegere completă de legi şi măsuri prin care se guvernează ţara, cum fac codurile moderne, ci şi o selecţie de „sentinţe juste" impuse de către suveran: o jurisprudenţă, în realitate, destinată să asigure uniformitatea principiilor la care se supun judecătorii, într-un stat în care legile scrise nu existau, dar în care cazurile se rezolvă în funcţie de un drept de datină, oral, şi de răspunderea unei stăpâniri drepte.
Concepând această culegere, regele se gândeşte la gloria sa: el consideră că a reuşit pe calea unei guvernări şi a unei administrări înţelepte şi apreciază onoarea care îi revine din această reuşită ca fiind egală cu înaltul prestigiu pe care i-l dă cucerirea unor ţări.
Operă de ştiinţă, cel puţin prin forma sa, care o anticipează pe cea a tratatelor contemporane, Codul constituie o cartă şi un testament politic al conducerii regale: dacă posteritatea l-a judecat demn de a fi difuzat şi recopiat, faptul s-a întâmplat datorită afirmării acestui ideal de regalitate şi nu a unui model de legi şi de reguli cu valoare universală.
Codul arată că este vorba de o populaţie repartizată în trei clase, definite după principiul: la stare socială superioară, prerogative şi obligaţii superioare.
Noutatea acestui cod redactat in secolul al XVII-lea i. Hr. rezida in definirea stricta a drepturilor si a indatoririlor fiecarei caste. Hammurabi ajunge chiar sa faca distinctia intre culpa si responsabilitate. Astfel, intentia criminala este luata in considerare in articolele codului, rupandu-se astfel cu traditia unei pedepsiri mecanice, de tipul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Aceasta inovatie este, intr-adevar, la originea dreptului ca sistem fondat pe justitie; ea a avut ca efect canalizarea razbunarii personale si obtinerea unui acord general asupra judecatilor facute, deoarece acestea reprezentau o mai buna adaptare a sanctiunii penale la delictul comis.
Astfel, un delict săvârşit împotriva unui om din popor este mai puţin sever pedepsit decât dacă el este comis împotriva unei persoane înstărite; dar, în schimb, primul achită drepturi mai puţin apăsătoare decât al doilea. Cât despre sclav, deşi poate fi dat sau vândut şi marcat ca o vită, el se bucură de o personalitate care îi dă dreptul să posede bunuri şi să meargă la judecată. Adevăraţii sclavi din sânul sistemului, prizonieri de război şi deportaţi, buni de corvoadă după plac, sunt ignoraţi de Cod, din lipsa unui statut legal.
El a servit ca model in toata Antichitatea. Statul condus de Hammurabi timp de aproape doua generatii era considerat in Antichitate ca un model de echitate: guvernatorii provinciilor nu erau la adapostul plangerilor simplilor cetateni.
Dreptul familial recunoaşte soţiei, unică, o capacitate juridică, dreptul de a exersa diverse profesii, chiar şi de funcţionar public; dar el rezervă soţului posibilitatea de corecţie în caz de infidelitate, iniţiativa divorţului, îl autorizează pe acesta să-şi ia o concubină şi să adopte un copil pentru a-şi asigura o descendenţă.
Iată câteva fragmente din celebrul Cod al lui Hammurabi:
• Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
• Dacă cineva acuză pe altcineva, şi poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.
• Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedeşte că a greşit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, şi nu i se va permite să mai judece.
• Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
• Dacă cineva găseşte un sclav evadat şi îl returnează proprietarului, acesta va
trebui să plătească doi şekeli.
• Dacă un hoţ este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
• Dacă cineva nu are suficientă grijă de un bara, şi barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obţinuţi vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.
• Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
• Dacă cineva îşi lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta îşi face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.
• Dacă grădinarul nu şi-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în funcţie de producţia vecinului.
• Dacă cineva are o datorie, şi nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soţia sa, pe fiul său şi pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberaţi.
• Dacă un om dator îşi plăteşte datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot exista obiecţii.
• Dacă cineva se căsătoreşte cu o femeie dar nu are niciun fel de relaţii cu aceasta, nu se consideră căsătorie.
• Dacă o soţie are relaţii cu un alt bărbat, amândoi vor fi legaţi şi aruncaţi în apă, dar soţia poate fi iertată de soţul ei şi dăruită regelui ca sclavă.
• Dacă un bărbat foloseşte violenţa asupra soţiei altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină.
• Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăseşte casa, deşi este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă.
• Dacă un bărbat este capturat în război, şi nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăseşte casa.
• Dacă un soţ părăseşte casa, soţia pleacă în altă casă, iar soţul se reîntoarce, soţia nu este obligată să se reîntoarcă.
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naştere copiilor săi, o parte din pământ şi din bani trebuie cedată ei de soţ. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea şi banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.
• Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta creşte în casa părinţilor adoptivi, părinţii naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.
• Dacă cineva loveşte pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de şaizeci de ori.
• Dacă cineva loveşte pe altcineva de acelaşi rang, va plăti o mina de aur.
• Dacă un sclav loveşte un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
• Dacă un bărbat loveşte o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece şekeli.
• Dacă un constructor construieşte o casă, şi o construieşte bine, proprietarul va plăti doi şekeli pentru fiecare suprafaţă a casei.
• Dacă, însă, nu reuşeşte, şi casa se prăbuşeşte, ucigându-l pe proprietar,
constructorul va fi omorât.
• Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.
Hammurabi cel Mare (1792-1750 î.Hr.) este regele babilonian care care este considerat a fi a inventat primul cod de legi. În 1 750 î.Hr., regele Hammurabi moare la Babilon. El este întemeietorul primului imperiu babilonian, iar domnia lui, inaugurată în 1792, marchează în Mesopotamia un apogeu care vede civilizaţia dobândindu-şi trăsăturile sale definitive şi căpătând valoare de model pentru posteritate: este cazul Codului care poartă numele regelui, mărturie inestimabilă a ordinii statale şi a mentalităţilor din acea vreme. cu toata probabilitatea, a fost publicat la inceputul domniei lui. Cele 282 paragrafe sapate in piatra îmbrăţişează aproape tot dreptul public si privat in vigoare la babiloneni pe vr