Sfânta Elena s-a născut în Britania, ţinut care aparţine în prezent Turciei şi se află pe ţărmul Mării Negre şi al Mării Marmara.
Despre Sfânta Elena se spune că ar fi fost fiica unui hangiu care, pe la anul 270, s-a măritat cu generalul Constantinus Clorus. Din căsătoria lor s-a născut, în anul 274, la Nish, în Serbia, fiul lor Constantin. Când, în anul 292, Constantinus ajunge Augustus este silit să o repudieze pe soţia sa Elena, deoarece legea romană nu permitea căsătoria dintre un patrician şi o femeie de rând. Proaspătul împărat se căsătoreşte cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximus. Deşi împărăteasă, Elena tânjeşte la Împărăţ
ia Cerească.
Constantin conducea armatele în Britania şi, când tatăl său moare, în anul 306, legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant Augustus. Îndată o cheamă lângă el pe mama sa Elena, căreia îi dă titlul de Nobilissima Femina, iar după ce va deveni împărat al întregului pământ, Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de Augusta.
Pe Elena, însă, asemenea titlu nu o încântă, fiind în perioada în care, cunoscând şi îndrăgind credinţa creştină, vede diferenţa dintre deşertăciunile
lumii şi ceea ce este etern. În jurul anului 312, în vârstă de peste 60 de ani, Elena a devenit creştină, însă era atât de cucernică, încât contemporanii ei credeau că este creştină din copilărie. Se îmbrăca sobru, dădea de pomană săracilor, prizonierilor şi făcea donaţii bisericilor.
Evenimentul cel mai cunoscut legat de viaţa sfintei Elena este găsirea sau descoperirea Sfintei Cruci care, probabil, este doar o legendă. Cert este că, în anul 326, Sfânta Elena a vizitat Ţara Sfântă, a construit bazilica de la Bethleem şi a proiectat o alta pe Muntele Măslinilor, la Eleona, pe care Constantin a construit-o, apoi, în amintirea mamei sale. Elena şi-a petrecut mare parte din anii care i-au rămas în Ţara Sfântă, eliberând prizonierii, ajutând pe orfani şi pe cei nevoiaşi, susţinând conventuri şi făcând donaţii oraşului şi diferitelor persoane, patronând construirea sanctuarelor şi adunând relicve. Se spune că a trăit în mod umil într-un convent, unde se ocupa de lucrurile cele mai înjositoare. A murit în Palestina, în 329 sau în 330.
Autori ca Sulpicius Severus, Ambroziu ÅŸi Rufinus susÅ£in teoria că Sfânta Elena a găsit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Cristos, iar noul Martirologiu Roman, spre deosebire de cel precedent, afirmă că Sfânta Elena nu numai că s-a dus în locurile unde Cristos s-a născut, a murit ÅŸi a înviat, dar că „a găsit ieslea ÅŸi crucea Domnului†(„praesaepe et crucem Domini invenitâ€). Omilia Sfântului Ambroziu, din anul 385, constituie prima atribuire oficială a găsirii Sfintei Cruci de către Sfânta Elena. ÃŽnsă Sfântul Ieronim, care a trăit aproape de Bethleem, nu menÅ£ionează numele împărătesei în povestirea descoperirii Sfintei Cruci, iar Eusebiu nu spune că Sfânta Elena ar fi mers în Å¢ara Sfântă pentru a găsi Crucea Sfântă.
Într-o scriere apocrifă se povesteşte despre găsirea a trei cruci şi a patru cuie într-un bazin în formă de puţ (pentru păstrarea apei de ploaie) la est de muntele Calvar. Problema era cum se putea afla care a fost crucea lui Cristos şi care au fost crucile tâlharilor? Numeroase legende şi tradiţii amintesc diferite metode la care s-a apelat pentru a descoperi crucea lui Cristos. De exemplu, se spune că odată cu crucile s-a găsit şi o inscripţie pe una dintre ele şi aşa a fost recunoscută crucea lui Cristos; o altă teorie neagă acest argument susţinând că nu exista posibilitatea demonstrării că această inscripţie a aparţinut crucii Mântuitorului şi atunci au adus o femeie muribundă şi au pus-o să atingă toate cele trei cruci şi când a atins crucea lui Isus s-a vindecat; o altă teorie susţine că doar un braţ avea pe el această inscripţie şi pentru a afla care este cealaltă parte a crucii au folosit aceeaşi metodă de mai sus, cu un om muribund.Tot o legendă spune că, în 328, Sfânta Elena a dus o parte din Sfânta Cruce la Nicomedia, iar cealaltă a fost plasată în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalim, de la Roma. Se spune, de asemenea, că împăratul Constantin ar fi inserat fragmente din Sfânta Cruce în statuia sa de la Constantinopol. O povestire scrisă de pelerina Egeria, în secolul al IV-lea, descrie adoraţia unei relicve din Sfânta Cruce, la Ierusalim, în Vinerea Sfântă. O povestire siriană, Doctrina lui Addai, susţine că, la mai puţin de zece ani după Înălţarea Domnului, Protonioke, soţia împăratului Claudius Caesar s-a dus în Ţara Sfântă şi, obligându-i pe evrei să-i arate unde sunt ascunse crucile, a identificat crucea lui Cristos printr-o minune pe care Cristos a făcut-o fiicei sale.
AnaliÅŸtii care consideră Doctrina lui Addai mai veche decât De inventione crucis dominicae, (Despre găsirea Crucii Domnului, cca.550) susÅ£in că această legendă a stat la baza istoriei Elenei ÅŸi a descoperirii crucii în timpul lui Constantin. ÃŽn textele catehetice, (cca. 345) Sfântul Ciril din Ierusalim vorbeÅŸte despre lemnul crucii: „A fost împărÅ£it, fragment după fragment ÅŸi a umplut aproape întreaga lumeâ€.
Mormântul Elenei era lângă biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru din Roma, prima biserică construită în memoria martirilor. Din secolul al IX-lea abaţia de Hautvillers, aproape de Reims, susţine că are în grijă corpul său. Sfânta Elena este invocată pentru găsirea obiectelor pierdute, pentru vindecare de epilepsie şi de tumori. Este, de asemenea, apărătoare împotriva focului şi protectoarea fabricanţilor de cuie şi ace, precum şi a vopsitorilor. sursa imaginii : The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM, 2002. ISBN 3936122202. Distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH.
Sfânta Elena s-a născut în Britania, ţinut care aparţine în prezent Turciei şi se află pe ţărmul Mării Negre şi al Mării Marmara.
