Dioscoride, medic grec din primul secol al erei noastre, afirma că „substanţele otrăvitoare sunt numeroase, dar că modul lor de acţiune este uniform". El vorbeşte de dificultăţile pe care le întampinăm cand este vorba să diferenţiem o substanţă toxică de alta şi observă că unele simptome de intoxicaţii pot fi produse şi de anumite boli. Tot el dă şi unele indicaţii privind tratamentul intoxicaţiilor : întrebuinţarea de vomitive.

Atat Dioscoride cat şi Galien (131-201) ne-au lăsat o listă de substanţe toxice cunoscute în acele timpuri, pe care le-au clasificat după cum urmează:

1. Substanţe toxice aparţinand regnului animal. Toţi medicii din antichitate cunoşteau propri etăţile afrodiziace ale cantaridelor şi se consideră că şi cupresaceele au proprietăţi asemănătoare. Lipiturile, salamandrele, şerpii veninoşi ca şi broaştele, erau privite de cei vechi ca mijloace de otrăvire. Se menţionează, de asemenea, existenţa unui animal, iepurele de mare, care secreta o substanţă extrem de toxică.

Se presupune că mierea Heraclei, denumită şi Mainomenon, ar fi preparată de albine care au cules sucul de la plante otrăvitoare. Soldaţii lui Xenofon au fost intoxicaţi cu această substanţă şi însuşi Xenofon ne-a lăsat o descriere a simptomelor pe care le prezentau, simptome care se aseamănă foarte mult cu cele provocate de intoxicaţia cu belladonă.
Alimentele alterate ca şi sîngele de taur putrid erau întrebuinţate ca otrăvuri la Atena (470 î.e.n.). După spusele lui Plutarch, Temistocle s-ar fi otrăvit cu acest sange.

2. Substanţe toxice aparţinand regnului vegetal. Opiul era cunoscut şi Nicandru ne-a lăsat o descriere sumară a intoxicaţiei : „cel care bea, spunea el, o băutură in care intră şi suc de mac, cade într-un somn profund: membrele i se răcesc, ochii devin ficşi, o sudoare abundentă apare pe corp, faţa devine palidă, buzele i se umflă, ligamentele maxilarului inferior se relaxează, unghiile devin livide şi ochii îi cad în orbite. Cu toate acestea nu trebuie să te sperii de acest aspect, însă trebuie să administrezi repede bolnavului o băutură caldă, preparată din vin amestecat cu miere şi să i se scuture corpul eu energie, astfei ca bolnavul să vomite".
Jusquiamul alb si negru erau cunoscute ca producătoare de ameţeli şi de un acces de nebunie trecătoare, iar ca antidot se recomanda laptele.

Rădăcina de aconit, una din cele mai puternice otrăvuri, s-a născut, după cum se menţionează în mitologie, din spuma- lui Cerber. Aceasta era cunoscută şi sub numele de „pardaliankes" (omoratoarea de pantere). Unul din conjuraţii lui Catilina, Calpurnius Bestia, şi-a otrăvit soliile cu aconit.

Rădăcina de elebor, nume sub care se confunda Veratrum album cu Eleborus niger, era odinioară recomandată în tratamentul nebuniei. Zdrobită în făină şi macerată cu lapte, era întrebuinţată de greci şi romani pentru a omora şoarecii. Aulu-Gelle menţionează că Galii îşi otrăveau săgeţile înmuindu-le în sucul de elebor.
Lemnul de If era cunoscut ca avand proprietăţi otrăvitoare şi, după cum se menţionează, cu acesta a fost omorat Cativuculus, regele Eburonilor.
Mandragorele, precum şi alte plante aparţinand familiei solaneelor, erau cunoscute ca producătoare de halucinaţii şi viziuni ; Medeea din Colchida prepara băuturile otrăvitoare cu aceste plante.

Sucurile de Dorycenium, Psyllium, Pharicum, Cârpa-, sus, Thapsia, Elaterium şi de „iarbă sardonică" (probabil aparţinand la diverse specii de renonculacee, euforbiacee etc.) erau considerate ca otrăvuri mai mult sau mai puţin puternice.
Ciupercile otrăvitoare, numite de Nicandru „fermentul rău al pămantului" erau cunoscute de cei vechi. Acidul cianhidric era întrebuinţat, după Ogier, de către preoţii lui Isis şi Osiris la suprimarea acelora care trădaseră secretele iniţierii.

3. Substanţe toxice aparţinand regnului mineral. Printre substanţele întrebuinţate se citează sulfura de arsenic, care, după Dioscoride, luată în băuturi provoca dureri violente de intestin ; ca remediu era indicat sucul de nalbă şi decocţia de boabe de in şi orez.
De asemenea erau cunoscute cinabrul, litarga, ceruza şi varul nestins. Cratenas, medicul regelui Pontului Mithridate Eupator (123-63 î.e.n.), 1-a obişnuit pe acesta, pentru a-1 feri de otrăvire, să ia doze crescande de substanţe toxice. Tot Cratenas este autorul preparatului denumit „Theriac" - compus dintr-un amestec de vreo 50 de substanţe minerale, vegetale şi animale, folosit multă vreme contra veninului muşcăturilor de şarpe - precum şi a altor toxice.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---