În şcoala românească s-a pus mai mult accentul pe acumularea de cunoştinţe şi nu pe achiziţia de aptitudini sociale. Este timpul să se pună mai mult accent pe comunicare.

Privită ca proces în desfăşurare, comunicarea constă în transmiterea şi schimbul de informaţii între persoane, în circulaţia de impresii şi de comenzi, în împărtăşirea de stări afective, de decizii şi judecăţi de valoare care au ca scop final obţinerea de efecte la nivelul interior al fiecărui individ.

Cu alte cuvinte, comunicarea înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anume lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge scopurile.

Procesele de comunicare umană sunt indispensabile în constituirea oricărui grup social. Omenirea nu ar fi putut supravieţui şi nici progresa dacă indivizii nu ar fi comunicat între ei.

Cei mai mulţi specialişti considera că omul comunica pentru:

- a informa;
- a convinge;
- a impresiona;
- a provoca o reacţie sau o acţiune;
- a amuza;
- a ne face înţeleşi;
- a ne exprima puncte de vedere;
- a obţine o schimbare de comportament sau de atitudine;
- a fi acceptaţi;
- a ne defula;
- a nu tăcea.

Comunicarea poate fi : intrapersonală (in interiorul fiecărui individ), interpersonală, in grupuri mici(între cei de aceeaşi vârstă, în clasă, în cartier) sau publică.

Caracteristicile procesului de comunicare sunt: reciprocitatea, scopul comunicării şi ireversibilitatea comunicării.

De educaţia pe care am primit-o depinde enorm calitatea comunicării noastre. Rolul limbii materne în evoluţia unei naţiuni şi a statului este de asemenea foarte important. Limba maternă influenţează gândirea, iar vocea este prima poartă prin care stabilim o legătură.

O adevărată comunicare are la bază argumentul (motivul raţional), consensul, sprijinirea pe fapte, verificarea adevărului afirmaţiilor, folosirea argumentelor raţionale şi acceptabile, căutarea consensului, emoţii (sentimente) care favorizează (sau îngreunează) comunicarea.

Importanţa comunicării în democraţie este de asemenea foarte mare. Un individ trebuie să recunoască manipularea şi abuzurile în comunicare, să recunoască prejudiciile şi judecăţile generalizate. Egalitatea în drepturi a participanţilor la comunicare este o condiţie esenţială pentru o comunicare democratică. Orice individ trebuie să înţeleagă că mijlocul cel mai important pentru rezolvarea conflictelor este comunicarea.
Limbajul elevilor are ceva specific, vorbindu-se chiar despre jargonul tinerilor. În şcoală ei învaţă să aibă o relaţie critică faţă de vulgaritate.

Oricine trebuie să cunoască câteva reguli de discuţie democratică, să ştie să participe în discuţie, să înţeleagă legătura dintre principiile etice şi eficacitatea comunicării. Principii ale comunicării: a spune un adevăr, a fi sincer, concis, clar şi politicos, a înţelege pe interlocutor, a se pune în locul interlocutorului.

Comunicarea este mai eficace dacă participanţii respectă principiile comunicării, recunosc fenomenele de manipulare şi încearcă să rezolve dileme etice care se ivesc în comunicare.

Apare şi problema generaţiilor copiilor, tinerilor, bătrânilor în societatea dezvoltată. Fiecare generaţie are trăsături şi roluri sociale specifice. Probleme care se pot ivi sunt: graniţe bine delimitate între generaţii(caracteristică societăţilor dezvoltate moderne), conflictele între generaţii, egoismul generaţiilor, solidaritatea şi dreptatea între generaţii, intoleranţa.

Majoritatea părinţilor se dovedesc a fi adevăraţi “strategi” ai acţiunii educative, asupra copiilor lor. Contactele directe, ale părinţilor, cu şcoala, pot îmbrăca forma unor întâlniri colective, desfăşurate in cadrul negocierilor între administraţia şcolară şi asociaţiile părinţilor, al lectoratelor cu părinţii, al reuniunilor de informare, al “lecţiilor deschise” pentru părinţi, excursiilor, vizitelor, serbărilor şi activităţilor sportive.

Participarea părinţilor la activităţile şcolare, în special participarea lor la decizie, prin asociaţiile de părinţi, poate conduce la repunerea în discuţie a oportunităţii unor metode şi chiar a unor obiective şi conţinuturi şcolare. Părinţii sunt interesaţi, nu numai de aspecte care vizează direct succesul şcolar imediat al copiilor lor, ci şi aspecte ale funcţionarii instituţiei şcolare. Ei doresc să ştie mai multe, despre obiectivele, conţinuturile, metodele şi exigenţele cadrelor didactice. Prezenţa şcolii modifică formele şi conţinuturile educaţiei familiale. Încercând să ofere copiilor un capital cultural şi intelectual rentabil, din punct de vedere al reuşitei şcolare şi o educaţie morală, care să atragă o evaluare pozitivă, din partea cadrelor didactice, părinţii modelează continuu formele, conţinuturile şi mijloacele educaţiei familiale, creând, de multe ori, acasă o adevărată şcoală.
_{Referinte:
1.“Părinţi şi copii” – Anton Moisin, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
2.”Motivaţia şi afectivitatea în psihologia generală” – Zorgo B., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966
3.”Psihologia intereselor” – Popa Ion, 1991}

---

Tag-uri: acumulare, cunostinte, aptitudini

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---