Ansamblul interdependent al instituţiilor şi comunităţilor care, la nivel social, afirmă şi exercită funcţii, disponibilităţi şi dimensiuni educative poate fi numit, în sensul cel mai larg, sistemul educaţional al acelei societăţi. Din acest ansamblu fac parte: familia, şcoala, Biserica, instituţiile de ocrotire a minorilor şi a persoanelor cu handicap, organizaţiile şi asociaţiile de tineret, instituţiile şi mişcările culturale, sportive, mass-media.

Fiecare parte a acestui ansamblu poate fi tratată ca subsistem şi despre fiecare dintre ele se poate afirma că propune un mediu, un climat educaţoinal cu note particulare. Mediul educaţional este un ecosistem care are un climat socoi-afectiv şi o s tare specifică. Un asemenea mediu oferă modele, stimulări, întăriri, exploatează raţional resurse şi pune în valoare un dispozitiv pedagogic. În acelaşi timp, ecologia educaţională semnalează existenţa unor constrângeri, presiuni şi condiţii specifice, în care cel care învaţă îşi construieşte cunoaşterea în interacţiunea cu mediul, cu materia de studiat, cu posibilităţile şi organizările oferite.

O personalitate dezvoltată unitar şi armonios este finalitatea oricărui tip de educaţie bine organizată, întemeiată pe valorile umanismului şi ale democraţiei. Societatea are nevoie de individualităţi ridicate la o formă superioară prin medierea universalităţii culturii, oameni armonic dezvoltaţi, stăpâni pe ei înşişi, determinându-se liber, beneficiari şi coautori ai unei educaţii integrale. Aceasta presupune dobândirea armoniei interioare prin dezvoltarea şi integrarea diferitelor direcţii de evoluţie a personalităţii (intelectuală, morală şi civică, religioasă, socio-profesională, estetică, fizică, corporală). Personalitatea este o reuşită comună a omului şi a educaţiei (a agenţilor ei şi a mediilor de formare), proiecţia ei ideală fiind finalitatea acţiunii educative ideale. Conţinuturile educaţiei integrale sunt orientate axiologic şi vizează valori intelectuale, morale, religioase, civice, profesionale, estetice. Valori universale, valori scop, dar şi valori mijloc, utilitare, permit accesul fiecăruia la cultură, întregesc fiinţa umană.

Ideea de educaţie armonioasă era exprimată la vechii greci prin termenul kalokagathia ( kalos- kai- agathos înseamnă frumos şi bun, frumuseţe fizică şi bunătate morală). Omul trebuia deci, să îmbine excelenţa fizică cu cea morală, armonia trupului cu cea a sufletului.

Educaţia morală- înţeleasă ca „trecere de la morală la moralitate”, ca interiorizare a normrlor, a regulilor, a valorilor morale- implică nu doar o dimensiune cognitivă, ci şi o dimensiune afectivă şi una practică, acţională, în contextul cărora un rol important l ocupă voinţa. Pedagogul francez Rene Hubert consideră că educaţia morală este, în ultimă instanţă, o educaţie a voinţei, adică a ceea ce este mai profund subiectiv în fiinţa umană.

Omul nu se naşte fiinţă morală, ci devine, iar maniera în care devine depinde esenţial de educaţia pe care o primeşte. Pe de altă parte, omul se naşte cu înclinaţia spre moralitate, cu „simţ” moral. Copilul învaţă morala ca pe un ansamblu de reguli transcendente, cu atât mai sacre cu cât le înţelege mai puţin- trebuie să fie onest, politicos etc. pentru că „aşa e bine”. Se poate vorbi apoi de o relativizare a valorilor morale în funcţie de consecinţele faptelor sale: este o faptă bună aceea care îi aduce un câştig, care are consecinţe bune, şi rea, aceea care dăunează. Vine însă un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, să separeu singur binele de rău, să decidă pentru el însuşi. Psihologii şi filosofii educaţiei consideră că această atitudine e specifică preadolescenţei şi este esenţială pentru formarea personalităţii morale.

Învăţarea valorilor şi atitudinilor morale este un proces dificil şi subtil. Rolul curriculumului ascuns, implicit familial sau şcolar este din ce în ce maimai mult recunoscut şi are relevanţă pentru toate componentele educaţiei, îndeosebi pentru educaţia morală. Demersul educaţional nu este şi nu poate fi în totalitate explicitat şi oficializat; el este impregnat de opţiunile cultural-ideologice ale celor implicaţi în mod direct sau indirect.

Educaţia morală, ca proces de formare a profilului moral al personalităţii, are două finalităţi:

- formarea conştiinţei morale
- formarea conduitei morale şi a trăsăturilor morale de caracter

Formarea conştiinţei morale implică trei componente:

-componenta cognitivă- însuşirea normelor şi a valorilor morale

-componenta afectivă- adeziunea la norme, reguli, valori

-componenta volitivă sau acţională- atitudini faţă de norme, reguli, valori morale

Piaget consideră că trecerea de la regula din contrângere la regula din cooperare marchează transformarea regulii într-o lege morală efectivă


Apreciată drept mediu educaţional şi nucleu social, familia este o unitate primarp, dar şi o reţea de relaţii psihosociale, cu o importanţă hotărâtoare pentru evoluţia copilului. Familia are scopuri, formă de organizare, un sistem de relaţii între membri, posibilităţi de a influenţa integral pe fiecare dintre membrii săi.

Despre funcţia educativă a familiei se poate spune că ea se manifestă prin intermediul interiorizării unui model cultural specific societăţii date şi prin transmiterea acestui model în baza unui principiu de organizare a sistemului social respectiv, principiu care aşază indivizii pe poziţii acceptate de modelul cultural.

Familia organizează informaţia copiilor, formează spiritul de disciplină prin impunerea şi respectarea de reguli, norme, valori morale, interpretarea marilor idei morale. Mediul educaţional specific al fiecărei familii este expresia directă a relaţiilor ce se stabilesc între membrii acesteia. Despre metodele şi mijloacele de acţiune educativă în familie se poate spune că ele sunt intuitive, persuasive, coercitive. Ansamblul lor cuprinde: explicaţia, dialogul, demonstraţia,exerciţiul, recomandările şi sfaturile, sugestiile, precum şi alte forme ale aprobării şi dezaprobării.

Întotdeauna, „agentul educaţiei” în familie ridică problema autorităţii sale reale, adică a acelei autorităţi care nu este niciodată o cucerire definitivă, ci se câştigă şi recâştigă în fiecare zi. Realitatea demonstrează că atitudinile posibile ale părinţilor sunt despotică-represivă, autoritară în exces, de indulgenţă excesivă, mergând până la „ complicitate” a unuia dintre părinţi cu unul/ unii dintre copiii săi, dar şi de neutralitate, de indiferenţă. Se ridică, de asemenea, problema consensului, a convergenţei influenţelor educative în cadrul familiei.

Importanţa educaţiei în familie este susţinută şi din perspectiva ideii că aceasta este primul mediu pentru copil, o mică societate, cu legile ei specifice, societate care devine mediator, un adevărat filtru, în relaţia dintre copil şi lume, într-o perioadă care este una de receptivitate şi plasticitate maximă.

Structura şi unitatea familiei sau, dimpotrivă, lipsa de unitate şi destructurarea acesteia influenţează profund dezvoltarea copilului, mai ales în ceea ce priveşte structurile psihomorale.

A face instrucţie morală (explicând noţiunile) fără a ţine seama de componentele afectiv-motivaţionale înseamnă a întârzia formarea convingerilor morale, existând pericolul de a rămâne la nivelul unei educaţii formale superficiale, ipocrite. Pentru ca o familie să-şi exercite rolul educativ, ea trebuie să îndeplinească câteva condiţii minimale: un anumit nivel intelectual, valori morale, autoritate, cadru material de viaţă.

Aplicarea metodelor şi a procedeelor de educaţie morală necesită pricepere şi înţelepciune, îndeosebi a procedeelor de sancţionare. În general, inadecvările şi exagerările în apreciere şi sancţionare au sau pot avea urmări contrarii, chiar anularea efectelor pedagogice scontate, pierderea autorităţii morale a educatorului, banalizarea şi devalorizarea procedeelor metodei. Esenţiale pentru educaţia morală rămân exerciţiul moral, care implică actul moral, şi exemplul moral al educatorului.
_{Referinte:
Cosma T., Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Editura Polirom, Iaşi, 2001
Ionel V., Pedagogia situaţiilor educative, Editura Polirom, Iaşi,2002
Maciuc I., Pedagogie, Repere introductive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003
Momanu M., Introducere în teoria educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2002
sursa imaginii : schools.online-education.net}

---

Tag-uri: virtute, educatie, invatamant, scoala, profesori, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---