Osul este un organ dur, de forma alungita sau plata, care formeaza impreuna cu alte organe similare, scheletul corpului .
Exista trei tipuri principale de oase:
a) Oase lungi (de exemplu: humerus, femur), care alcatuiesc scheletul extremitatilor. Prezinta doua capete osoase numite epifize si o portiune intermediara mai mult sau mai putin cilindrica, numita diafiza. In mijlocul diafizei se gaseste canalul medular, plin cu maduva osoasa, care participa la hematopoieza.
Epifizele se articuleaza de obicei cu alte oase, prezentand in consecinta suprafete articulare acoperite cu cartilaj articulat. In mijloc, epifizele au o serie de compartimente (substanta spongioasa asemanatoare cu un burete) pline tot cu maduva osoasa.
La unele oase, epifiza are o parte emisferica, ce se numeste c
ap. Intre cap si restul osului se gaseste zona numita gat (col) osos. Pe suprafata externa a osului se afla un invelis fibros, numit periost.
Stratul intern al periostului asigura dezvoltarea in grosime a osului si procesele de reparatii in caz de fracturi. Cresterea in lungime este asigurata de catre cartilajele de crestere, aceste cartilaje generand tesut osos atat catre epifiza, cat si catre diafiza.
La sfarsitul adolescentei, aceste cartilaje se osifica, astfel incat cresterea in lungime a oaselor inceteaza, iar dezvoltarea in inaltime a corpului se opreste,
b) Oase scurte (de exemplu: oasele pumnului si piciorului, vertebrele) ce se gasesc in partile corpului unde este nevoie de mobilitate mai mare, intr-o regiune mica. Ele sunt alcatuite dintr-un strat de tesut compact la exterior, pe care se gasesc suprafete articulare acoperite cu cartilaje si substanta spongioasa la mijloc, plina cu maduva osoasa. Periostul ce inveleste aceste oase asigura dezvoltarea lor.
c) Oase plate se gasesc in special la cap, unde formeaza cutia craniana. Ele sunt formate dintr-o tablie externa mai rezistenta si una interna mai fragila, intre care se gaseste substanta spongioasa. Oasele sunt alcatuite din punct de vedere chimic dintr-o substanta organica numita oseina, in proportie de aproximativ 30%.
Aceasta este impregnata cu substante minerale (saruri de calciu, fosfor si magneziu) in proportie de aproximativ 70%. Desi oseina este moale, prin impregnare ea devine dura. Dezvoltarea oaselor se face prin procesul numit osificare.
Exista doua feluri de osificare: osificarea dintr-un os initial membranos (cum se intampla la oasele plate ale craniului) si osificarea in cadrul unui cartilaj ce aminteste forma viitorului os (osificare cartilaginoasa); se intalneste de obicei la oasele scurte si lungi.
Osificarea incepe din puncte, in care se formeaza pentru prima data tesut osos, prin actiunea unor celule numite osteoplasti. Cu timpul osificarea continua de jur imprejurul punctelor de osificare, pana ce osul este definitiv format.
Osificarea are loc pentru diferite oase, la varste diferite, fapt care permite ca prin studiul acestui proces de osificare, raportat la varsta copilului, sa ne dam seama daca dezvoltarea lui este normala sau intarziata.
In rahitism, osificarea este intarziata, copiii avand oase insuficient formate pentru varsta respectiva, fapt care se repercuta asupra scheletului prin aparitia unor deformari si a unei fragilitati osoase mai mari.
In cazul fracturilor, la locul fracturat, fragmentele osoase sunt unite printr-o osificare ce urmeaza mai multe etape, formandu-se pana la urma o sudura osoasa numita calus . Rolul oaselor in organism este in primul rand de a forma scheletul de sustinere al corpului si de a reprezenta puncte de sprijin pentru muschi.
Maduva osoasa mai participa insa si la hematopoieza. Oasele mai sunt de asemenea si depozite de calciu ce pot fi uneori utilizate in cazuri in care exista in organism o nevoie crescuta de calciu in alta parte. Astfel, in cursul sarcinii, dezvoltarea fatului se face prin formarea scheletului sau pe seama calciului provenit de la mama.
In cazul in care alimentatia mamei nu este bogata in calciu, apare o decalcifiere a oaselor mamei, calciul respectiv fiind folosit la cladirea scheletului fetal. De asemenea, in unele boli insotite de calcifierea unor oase se fac in zona bolnava grefe cu fragmente de os sanatos luat din alta parte a scheletului.
Grefa aduce o cantitate de calciu care este folosita pentru vindecarea regiunii bolnave. Structura si dezvoltarea osului pot fi urmarite prin radiografii osoase. Pentru studiul hematopoiezei se pot punctiona unele oase, de exemplu sternul, cu ajutorul unor ace groase speciale pentru a se extrage maduva osoasa care ulterior este studiata la microscop.
Data fiind bogata vascularizatie a osului, uneori cand nu exista alte posibilitati, in special la copiii mici, se poate executa o transfuzie sanguina direct in os.
Osul este un organ dur, de forma alungita sau plata, care formeaza impreuna cu alte organe similare, scheletul corpului .
