Tusea :

Este simptomul cel mai frecvent întâlnit în bolile aparatului respirator este un gest de apărare împotriva corpurilor de orice natură (alimente, mucus, produse inflamatoare, corpuri străine, pulberi, fum, gaze iritante) care au pătruns în căile aeriene. Este un act reflex determinat de stimularea terminaţiilor nervoase din anumite zone sensibile ale mucoasei respiratorii sau ale pleurei, membrană deosebit de bogată în nervi.
Actul în sine constă într-o inspiraţie adâncă şi rapidă, urmată de închiderea glotei (strâmtoarea superioară a traheei) şi de efortul de expiraţie forţată, ce nu se poate face din cauza glotei care este închisă. Aerul este astfel pus sub presiune. La un m oment dat glota se deschide brusc, iar expiraţia bruscă, explozivă, antrenează materialul existent în căile aeriene, deplasindu-l pe o distanţă oarecare spre exterior.
Dacă materialul iritant ajunge într-o zonă insensibilă, tusea încetează; împins încet, înainte, de mişcarea continuă a cililor vibratili, ajunge din nou într-o zonă tusigenă, tuşea repetându-se până când materialul este expulzat sub formă de spută (expectoraţie) şi căile aeriene sunt curăţate. Tuşea se linişteşte dacă o dată cu expectoraţia a fost eliminat materialul care a declanşat acest mecanism de apărare.

Dacă secreţia este vâscoasă şi aderentă de pereţii conductelor aeriene, ea nu poate fi mobilizată decât cu greutate, ceea ce face ca tuşea să fie chinuitoare, obositoare, fără folos.

Adesea este suficientă doar o mică iritaţie (chiar şi inhalarea unei „guri de aer rece") ca reflexul de tuse să fie declanşat.

Când procesul inflamator cuprinde şi laringele, pe lângă răguşeală, tuşea are un caracter lătrător, iar în unele boli are aspectul de chinte caracteristice, precedate de o inspiraţie şuierătoare, aşa cum se petrece în tuşea convulsivă. Când este foarte intensă şi în accese, tuşea poate să provoace apariţia de vărsături (tuse emetizantă), mai ales la copii. Tuşea violentă poate să ducă la apariţia de dureri intercostale sau în epigastru (în capul pieptului), din cauza contracturii dureroase la care sunt supuse musculatura intercostală şi diafragma în eforturile de tuse.

Mecanismul de curăţare a bronhiilor este completat şi de secreţia mucoa¬selor căilor respiratorii, combinată cu mişcarea permanentă a cililor. Orice corp străin din căile aeriene este înglobat şi „fixat" de mucus, transportat spre exterior prin mişcarea ritmică coordonată şi ascendentă a cililor şi este eliminat prin tuse. Rezultatul acestei activităţi de apărare este expectoraţia. Tuşea nu este neapărat condiţionată de prezenţa unei secreţii anormale sau a unui corp străin; poate să fie declanşată şi în caz de excitabilitate crescută a pleurei sau a altor zone reflexogene în cadrul aparatului respirator sau din afara acestuia, precum şi la cardiaci (cînd predomină în timpul nopţii).

In raport cu cantitatea şi caracterul secreţiei bronşice, dar mai ales cu senzaţia auditivă pe care o dă, tuşea poate fi uscată sau umedă, grasă.

Expectoraţia :

Este actul care elimină (prin scuipare) produsele de secreţie anormală a mucoasei respiratorii, cu corpi străini de orice fel înglobaţi în această secreţie. în unele boli (mai ales ale pleurei) sputa poate să lipsească, tusea fiind uscată, de iritaţie. De obicei este prezentă în proporţii variate, de la cantităţi foarte mici până la cantităţi mari (de câteva sute de grame în 24 de ore), puţind să ajungă la 1000—1500 ml în procesele supurative intense.

Aspectul sputei diferă în funcţie de compoziţia acesteia: spută seroasă, mucoasă (albicioasă), hemoptoică (cu firişoare de sânge sau net sangvinolentă), purulentă, sau aspecte mixte (seromucoasă, muco-purulentă, sero-sangvino-lentă).

Uneori secreţia patologică este în cantitate mare şi se poate elimina ca o vărsătură; este vomică din golirea bruscă a unui chist hidatic pulmonar sau a unui abces pulmonar, precum şi puroiul unei pleurezii purulente, care perforând pleura, irumpe în arborele bronşic.

Un bronşitic cronic, un fumător, tuşesc şi expectorează mult mai ales dimineaţa, când îşi fac „toaleta" bronhiilor pe care caută să le golească de secreţia acumulată în cursul nopţii. După ce bolnavul se trezeşte, secreţia bronşică mobilitată prin mişcarea bolnavului, ajunge in zonele reflexogene, declanşând tuşea necesară eliminării secreţiei.

Durerea :

În general plămânul nu doare, pentru că ţesutul pulmonar nu este prevăzut cu terminaţii nervoase pentru sensibilitatea dureroasă conştientă. Totuşi, unii bolnavi acuză în traheita acută o durere, uneori foarte accentuată, ca o arsură, ca o „rană" simţită îndărătul sternului. De asemenea, totdeauna este simţită o durere mai mult sau mai puţin suportabilă de bolnavii cu o suferinţă a pleurei (pleurezie, pleurită, cancer pleural, pneumotorax spontan), a plămânului (pneumonii, infarct pulmonar, cancer) sau a ambelor organe în acelaşi timp (corticopleurită, pleuropneumonii, cancer pieuropulmonar). Durerea „toracică" poate să nu aibă nici o legătură cu organele intratoracice şi să fie dată de o nevralgie, de o nevrită intercostală, de un reumatism muscular, al articulaţiilor oaselor toracelui sau de o afecţiune osoasă (coaste, stern, coloană vertebrală).

Dispaneea :

Este respiraţia dificilă ce însoţeşte adesea bolile inflamatoare acute (pneumonii, bronşite acute, edem pulmonar), obstrucţiile căilor aeriene, distrugerile importante ale ţesutului pulmonar sau sclerozarea acestuia, crizele de astm, pleureziile cu cantitate mare de lichid, pneumotoraxul spontan, cancerul pulmonar, neumoconiozele, insuficienţa cardiacă, unele intoxicaţii şi boli generale, care printr-un mecanism sau altul influenţează centrul reglator al respiraţiei din bulb.

Cianoza :

Cianoza sau colorarea albăstrui-violacee a pielii (mai ales a extremităţilor, a feţei şi a unghiilor) şi a mucoasei (mai ales a buzelor) este dată de hemoglobina în cantitate prea mare în sângele insuficient oxigenat, din cauza unor factori care nu permit ca schimbul gazos să se facă in condiţii optime.

Cianoza, care nu este datorată (cum greşit cred unii) creşterii bioxidului de carbon în sânge, este un simptom întâlnit în insuficienţele respiratorii acute sau cronice, în asfixii şi în unele intoxicaţii în care nu se poate realiza în sânge combinarea oxigenului cu hemoglobina în concentraţii care să asigure o bună respiraţie şi astfel o bună aprovizionare cu oxigen a organismului. Cianoza mai este întâlnită în strâmtorări ale arterei pulmonare (stenoză, atrezie), în unele malformaţii congenitale ale inimii, în scleroze pulmonare întinse.

Febra :

Febra nu este un simptom caracteristic bolilor aparatului respirator, dar uneori poate să orienteze în direcţia diagnosticului, indicând existenţa unui proces inflamator datorat infecţiei sau prezenţa unei supuraţii, unei distrugeri a ţesutului pulmonar (cancer, infarct pulmonar), ca şi a unei boli generale cu determinări pulmonare.
_{Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: tuse, durere, expectoratie

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---