Se înţelege prin metabolism, ansamblul proceselor biochimice însoţite de procese energetice desfăşurate în materia vie. Procesele metabolice sunt de două feluri : anabolice — endoergice şi catabolice — exoergice şi se desfăşoară pe seama substanţelor nutritive, absorbite la nivelul tubului digestiv, pe seama substanţelor de rezervă şi pe seama substanţelor proprii celulare.

Lanţul transformărilor metabolice a substanţelor proprii organismelor şi a celor absorbite constituie metabolismul intermediar, iar ansamblul modificărilor energetice a efect al reacţiilor biochimice metabolice constituie metabolismul energetic. Metabolismul intermediar şi cel energetic nu sunt deci procese independente, ci repr ezintă două aspecte ale aceloraşi reacţii metabolice.

Ozele absorbite la nivelul tubului digestiv ajung pe calea circulaţiei porte in ficat, unde au loc procese de sinteză şi de descompunere a glucidelor. Procesele de sinteză sunt : glicogenogeneza, gliconeogeneza şi sinteza unor lipide şi a unor aminoacizi neesenţiali pe seama glucidelor, iar catabolismul glucidelor este reprezentat prin glicogenoliză.

Glicogenogeneza constă în sinteza enzimatică a glicogenului cu ajutorul energiei din ATP pe seama glucozei şi pe seama frutozei, manozei şi galactozei, după transformarea prealabilă a acestor oze în glucoza. Gliconeogeneza constă în sinteza glucidelor pe seama altor substanţe : produşi de degradare ai glucidelor (în special, acid piruvic şi lactic), lipide (glicerol) şi aminoacizi glicoformatori. Glicogenoliză constă în descompunerea glicogenului.

Ficatul anabolizează imediat după aportul alimentar numai o cantitate mică din ozele venite prin vena portă, metabolizand cu precădere substanţele neglucidice. Restul de glucoza trece prin ficat în circulaţia generală şi de aici în spaţiile lacunare ale hipodermului şi în ţesuturi, în special în cel muscular. în spaţiile lacunare ale hipodermului este înmagazinată temporar, revenind treptat la ficat, care o anabolizează pe măsura terminării metabolizării substanţelor neglucidice.

Glucoza ajunsă în ţesuturi este transformată în glicogen. Acesta este consumat, în special pe calea glicogenolizei, proces care se desfăşoară mai ales în muşchi. O parte a acidului lactic rezultat din faza anaerobă a glicogenolizei musculare ajunge pe cale sanguină în muşchiul cardic, căruia îi furnizează energie prin oxidare până la bioxid de carbon şi apă.

Concentraţia glucozei în sînge, adică glicemia, este în mod normal de circa 0,7—1,1 g la 1 000 cm3 sange (conform Hagedorn şi Jensen). Glucoza sanguină în concentraţie mare, de pildă, în cazul unei hiperglicemii alimentare, excită pancreasul endocrin în special în mod direct, dar şi indirect, prin intermediul unor centri parasimpatici, hipoglicemianţi, bulbari şi hipotalamici de la care impulsurile nervoase ajung la pancreas prin fibre ale nervului vag.

Pancreasul endocrin sporeşte secreţia de insulina care inhibă glicogenoliza şi glico-neogeneza si stimulează glicogenogeneza, consumul glucozei în ţesuturi şi sinteza unor lipide pe seama glucidelor, echilibrînd astfel glicemia. La echilibrarea glicemiei contribuie şi eliminarea renală a glucozei sanguine peste concentraţia de circa 1,6—1,8 g°/oo (pragul de eliminare renală).

Centrii hipoglicemianţi bulbari acţionează sub controlul centrilor hipotalamici, iar aceştia sub control cortical. Scăderea glicemiei, de pildă, prin aport alimentar insuficient, în raport cu consumul tisular de glucoza, creşterea concentraţiei sanguine de bioxid de carbon, reducerea celei de oxigen şi scăderea tensiunii arteriale determină excitarea indirectă a glandelor medulosuprarenale acţionînd în mod direct, şi prin intermediul unor receptori sinocarotidieni, asupra unor centri simpatici, hiperglicemianţi, bulbari şi hipotalamici.

De la aceşti centri pornesc impulsurile nervoase prin măduva spinării, în continuare prin nervii splanhnici la glandele medulosuprarenale. Aceste glande sporesc secreţia de adrenalină şi de noradrenalină care stimulează glicogenoliza şi determină ridicarea tensiunii arteriale, echilibrînd astfel glicemia şi tensiunea în raport cu necesităţile organismului.

Hormonii secretaţi de glandele medulosuprarenale stimulează totodată secreţia hormonului corticotrop (ACTH) de către hipofiza anterioară sub influenţa căruia sporeşte secreţia de hormoni glucocorti-coizi, de către glandele corticosuprarenale. Hormonii glucocorticoizi stimulează gliconeogeneza, contribuind astfel la echilibrarea glicemiei.

Centrii hiperglicemianţi bulbari acţionează sub controlul celor hipotalamici, iar aceştia sub control cortical, de unde posibilitatea adaptării secreţiilor medulosuprarenalelor şi astfel a metabolismului glucidic şi a activităţii viscerale la solicitările mediului extern (frică, furie, durere etc).

Glicogenoliza este stimulată şi sub influenţa altor hormoni hiperglicemianţi, ca : glucagonul secretat de pancreasul endocrin, tiroxina tiroidiană (prin intensificarea respiraţiei tisulare şi prin stimularea centrilor simpatici glicogenolitici hipotalamici) şi hormonul somatotrop antehipofizar.

sursa imaginii freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: digestie, glucoza, hormoni, glicogenoliza

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 08 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---