Numit, însă, din nou beotarh, Epaminonda conduce o a treia expediţie în Pelopones, de astă dată cu succes, obligand Sparta, după o încercare neizbutită de încheiere a păcii (Delphi, 368 î.e.n.), să ceară, in 367 î.e.n., medierea regelui Artaxerxes al II-lea Mnemon. Pelopidas are, însă, caştig la Susa, în faţa reprezentanţilor partan (Antalcidas, care se sinucise după ce pierdu încrederea persană) şi atenian (Timagoras, condamnat la moarte de atenieni, datorită condiţiilor nefavorabile fixate lor la Susa, şi executat).

Astfel, prin „rescriptul de la Susa", Epaminonda obţinu independenţa Meseniei, interdicţia folosirii Hotei de către Atena, dreptul de a fixa graniţele între pelopo-nesieni, precum şi de a controla în Grecia îndeplinirea clauzelor mai vechii „păci a lui Antalcidas". împreună cu Pelopidas, pană la moartea acestuia, în cursul unei expediţii în Thessalia, în 364 î.e.n., şi apoi singur la conducerea Beoţiei, Epaminonda desfăşură o amplă campanie de întărire a statului beoţian, care-şi crea chiar o puternică flotă.

în fruntea acesteia (100 triere), Epaminonda alungă, în 364 î.e.n., flota ateniană din stramtorile pontice (Timoteos obţinuse de la regele persan libertatea de acţiune a flotei ateniene), producand, în Liga maritimă ateniană, o spărtură, prin aderarea la Liga beoţiană a Byzantionului, Rodosului4 şi Chiosului. A fost, dealtfel, inceputul destrămării Ligii ateniene, în care, prin Timoteos, Atena revenise la tendinţele tiranice din secolul anterior.

Epaminonda cobora, pentru ultima oară, în Pelopones, în 362 î.e.n. Intervenţia sa era cerută de ameninţarea care plana peste uniunile democratice întemeiate cu sprijinul său, ameninţare datorată războiului Elidei, atacată de Arcadia pentru stăpanirea templelor din Olympia, ale căror venituri fabuloase ispiteau. Campania lui Epaminonda a fost strălucită. Dispunand de circa 30 000 pedestraşi şi de 3000 de călăreţi, Epaminonda îşi fixă o tabără permanentă, fortificată, langă Tegea, în Arcadia. De aici loveşte cu detaşamente extrem de mobile, în spre Sparta, care, părăsită de Agesilaos, aflat în drum spre Muntineea, locul de concentrare a trupelor aliate ateniano-peloponesiene, scapă ca prin minune de „ciocanul" beoţian; un alt atac al beoţienilor se desfăşoară chiar asupra Mantineei, părăsită de garnizoana plecată să facă joncţiunea cu aliaţii peloponesieni şi numai întamplarea aduce în cetate, cu puţină vreme înaintea şarjei beoţiene, călărimea ateniană.

Cand astfel de mişcări abia se încheiau, Epaminonda, în fruntea falangei tebane dispusă în „ordine oblică", loveşte fulgerător grosul trupelor spartane şi ateniene întărite pe o poziţie de langă Mantineea. „Clinul" teban zdrumică şi împrăştie falanga inamică, ob-ţinand o victorie al cărei răsunet se apropie de cel al Leuctrei. Epaminonda, acest bărbat integru şi nepereche al Greciei tuturor timpurilor, luptand în primele randuri, cade rănit de moarte iar beoţienii, deznădăjduiţi, nu exploatează victoria. Pierea, cu vitejie exemplară, acela dintre greci a cărui activitate a determinat cel mai frumos moment din istoria Eladei, singurul în care grecii au fost pe punctul de a realiza, pe baza egalităţii între cetăţi, unitatea unei ţări veşnic destrămată de certuri.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---