Muntele Eta, în partea dinspre Locrida, cobora de-a dreptul în mare: îl separa, de apele golfului Malia, o pistă îngustă de zece metri, care pe alocuri se lărgea pînă la cincizeci. Locul, numit Tbermopile (de la izvoarele de ape termale din apropiere), părea bine ales. Nu mai exista altă trecătoare, care să permită înaintarea perşilor spre Attica şi, de acolo, în Pelopones, spre Sparta.

Cu aceste ganduri, spartanul Leunida, căruia îi fusese încredinţată comanda tuturor detaşamentelor greceşti, reveni în tabără pentru o ultimă inspecţie, în acel sfarşit dc iulie 480 î.e.n. Era nemulţumit; din oastea bravilor săi spartani, nu putuse lă ia cu el decat 300 de hopliţi. Celelalte de taşamente de greci, cu toate că nu mai numeroase (în total: 5000 de oameni), erau mai uşor înarmate şi, desigur, mai rău instruite. Nu se putea baza pe ei decat în mai mică măsură; bine totuşi că locul ce trebuia apărat era îngust, mai ales că ostile lui Xerxes care călcau Helada erau uriaşe. Contextul social şi politic spartan, încă dinaintea momentului în care Leunida devine rege, era tulbure: nesfarşite intrigi, delaţiuni, certuri între efori şi membrii Gerusiei (consiliul bătranilor, în număr de 30, aleşi pe viaţă de adunarea poporului - Apela sau Ecclesia), între aceştia şi comandanţii militari, toate pe fondul deselor răscoale ale hiloţilor (vechii locuitori ai Laconiei transformaţi în sclavi de invadatorii dorieni şi al nemulţumirilor creseande ale periecilor (locuitori de la periferie).

Situaţia era agravată şi de contextul internaţional al timpului: Imperiul persan, ajuns la apogeu, îşi netezise drumul spre Grecia prin supunerea Traciei (înainte de 500 î.e.n.), pregătindu-şi armatele pentru invadarea polisurilor greceşti. Numai victoria, surprinzătoare, de la Marathon a atenienilor lui Miltiade în anul 490 î.e.n., amană atacul persan în Pelopones şi, deci, şi asupra Spartei. La caţiva ani de la urcarea lui Leunida pe tronul Spartei ameninţarea persană se reactualiza: pregătirile lui Xerxes, urmaşul lui Darius, întrecură orice închipuire, starnind panică în întreaga lume greacă. Şi cu toate că Sparta era ostilă democraţiei sclavagiste ateniene, trebui să cadă la înţelegere cu aceasta. Conducătorii spartani sesizară la vreme că defecţiunea Atenei în războiul cu perşii va afecta, chiar vital, existenţa Spartei. Deoarece spartanii, excelent pregătiţi pentru lupta terestră, pentru care şi plasarea geografică îi favoriza, n-ar fi făcut faţă flotei persane, ce putea debarca în Pelopones în orice moment. Apariţia perşilor în Laconia ar fi provocat şi o răscoală a hiloţilor, ceea ce ar fi dus la ruină întregul sistem politic al Spartei. Puternica flotă ateniană era, în jocul Spartei, piesa de contracarare a oricărui eventual atac pe mare al Imperiului persan.

Pentru a deţine, însă, conducerea într-o astfel de alianţă, Leunida, eforii, bătranii au conceput o largă coalizare a tuturor grecilor, un fel de confederaţie militară panhelenică, în cadrul căreia prestigiul militar al spartanilor le-ar fi asigurat comanda. Cum, dealtfel, cu unele amendamente create de situtia practică a campului de luptă şi de abilitatea strategilor atenieni, s-a şi întâmplat. Astfel, în 481 Le.n., toamna, la templul lui Poseidon, de pe istmul Corint, s-au intilnit delegati din aproape toate cetăţile greceşti. Congresul de la Conul a fost un mare succes diplomaţie al spartanilor (care au beneficiat de locul privilegiat deţinut în mai vechea ligă peloponesiacă), deoarece comanda supremă a forţelor tereştrii şi navale ale ligii panhelenice reveni Spartei, prin Leunida şi Euribiade.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 05 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---