Un prim ecou, în acest sens, al luptei de la Leuctra, fu defecţiunea Arcadiei. Cererea de ajutor a acesteia fu primită cu răceală de Atena, în schimb Liga beoţiană îşi trimise imediat oştile în Pelopones. Epaminonda şi Pelopidas, care-i comandau pe beoţieni, uniră Arcadia, Argosul şi Elida şi, surprinzând, efectuară o riscantă, pe timp de iarnă, traversare a munţilor Parnon, ameninţînd, pentril prima oară de la înteineierea ei, direct şi îndeaproape Sparta!

Numai preocuparea iui Epaminonda de a închega o puternnică ligă arcadiană, capabilă să se opună şi singură Spartei, îi împiedicară pe beoţieni şi pe aliaţi să spulbere şi ultima rezistenţă pe care o încropise Agesilaos, cu ajutor corintian, părăsit, în schimb, de hiloţii răsculaţi (sclavi din Laconia, cum se mai numea teritoriul stăpanit de Sparta) şi refuzat de perieci (oameni cvasiindependenţi, ocupaţi în agricultură şi meşteşuguri, fără drepturi cetăţeneşti, din Laconia) cand le solicitase înrolarea. Megalopolisul, construit de arcadieni la sfatul şi cu sprijinul lui Epaminonda, aproape de graniţa cu Laconia, ca punct de sprijin principal contra Spartei, deveni capitala Ligii (ircadiene.

Conform Arcadiconului (un gen de constituţie a Acadiei), aşezările constituente ale ligii rămaneau autonome, iar treburile ligii erau conduse de o adunare generală (cei 10 000 de cetăţeni din prima oaste arcadiană, caţi putură da oraşele membre), de un consiliu ales din randurile acestea şi, din punct de vedere militar, de colegiul demiurgilor (50 la număr, aleşi din consiliu). Astfel, tot anul 370 S.e.n. se scurse fără evoluţii semnificative pe plan militar în Pelopones. în primăvara următoare (369 î.e.n.), răscoala Meseniei desprinse de Sparta un alt ţinut peloponesian. Epaminonda acortlg şi mesenienilor sprijinul necesar, chiar organiză repatrierea unora dintre urmaşii celor siliţi să emigreze după cucerirea de către lacedemonieni (668 î.e.n.), care se instalară în noua cetate construită cu ajutorul lui Epaminonda la poalele lui Ithone, numită Mesenia.

Această schimbare radicală a raporturilor politice intergreceşti de după Leuctra, prin înteineierea lor pe egalitatea membrilor uniunilor diverse ce se creau, nu conveni nici Atenei, care începu să colaboreze făţiş cu Sparta. Astfel, demonstraţia militară antibeoţiană a unei oştiri ateniene comandate de strategul Iphicrates îl determină pe Epaminonda, în vara lui 369 î.e.n., să se retragă din Pelopones. Moartea lui Iason, ucis într-un complot, aduge şi defecţiunea Thessaliei, uzurpatorul Alexandros chemanel în ajutor pe Alexandros al Macedoniei (fiul lui Amyntas, ce murise în aceeaşi vreme). Liga beoţiană se văzu silită sa-şi împartă trupele: o parte, sub Munanda lui Pelopidas, evolua in Thessalia, unde eliberă Larisa şi tarziu, în 367 î.e.n., reuşi să-i alunge pe macedoneni şi să Încheie pace cu regentul Ptolemaios (Alexandros fusese Maşinal); cealaltă parte, sub comanda lui Epaminonda, eoborl din nou în Pelopones, dar, după unele succese (la Sicon şi Pelene), fu înfrant la Epidaur, Trezeu, Corint.

Nici măcar amintirea epocalei victorii de la Leuctra, care stătea la baza independenţei Beoţiei, nu-i împiedică pe beoţieni să-l excludă pe Epaminonda din colegiul beotarhilor, in care el era cel mai valoros.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---