Sfarşindu-se - la Mantineea, în 362 î.e.n. - se zice că ar fi murmurat: „Las două fiice, Leuctra şi Mantineea". Localităţile cu aceste nume erau martorele a două celebre victorii ale tebanilor lui Epaminonda dintre care cel puţin prima a iniţiat şi a stat la baza schimbarii radicale a raporturilor politice din Grecia primei jumătaţi a veacului al patrulea î.e.n. Şi pentru a ajunge la Leuctra, a fost nevoie ca Teba să reunifice Beoţia , să dezvolte, în lumea greacă şi în afara ei, o reţea de aliaţi, de tratate, de Pliaţii, într-o exprimare sintetică: întărirea statului beoţian. Grecii datorează conceperea acestei opere nobilului teban (se născuse la Teba, în 420 î.e.n.) Epaminonda şi prietenului cel mai bun Pelopidas, care, în fruntea aşa-zişilor democraţi tebani, i-au condus pe aceştia în sensul dorit de ei, de masele de beoţieni liberi.

Epaminonda, lipsit de puterea banului - sărăcia sa era vestită -, o avea pe cea spirituală, precum şi o pregătire militară de o valoare neegalată în epocă. Excelent orator, politician subtil şi diplomat perspicace, stăpanind în egală măsură muzica, filosofia, literatura, Epaminonda a dovedit un civism atat de înaintat, încat, îndepărtat din colegiul comandanţilor militari tebani, unde era în cel mai înalt grad (comandant suprem), ca urmare a unor insuccese trecătoare în luptele din 369 î.e.n., luptă în ostile cetăţii sale ca simplu hoplit (infanterist cu armament greu, protejat de armură). Cand începe a se afirma în viaţa cetăţii, găseşte lumea greacă mai destrămată ca ori cand de certuri interminabile şi războaie fratricide.

Astfel, la mai puţin de zece ani de la încheierea lungului război peloponesiac, izbucneşte un alt război intergrec, cel corintic (395-387 î.e.n.), ca rezultat al politicii extrem de severe aplicată de Sparta, hegemon fără rival după înfrangerea Atenei în războiul peloponesiac (404 î.e.n.), în aproape toate polisurile greceşti. Opoziţia la Sparta era încurajată, chiar material, de regele persan Artaxerxes al II-lea Mnemon, prudent faţă de întărirea peste măsură a Spartei în lumea greacă. Aceasta chiar inspirase (dăduse, dealtfel, majoritatea luptătorilor) imixtiunea celor Zece Mii în chestiunile de succesiune la tronul persan, soldate, în 401 î.e.n., de nefericita luptă de la Cunaxa, unde trupele aliate ale grecilor şi ale lui Cyrus cel Tanăr (satrap al Asiei Mici, pretendent la tron), cu toate că învingătoare, pierd poziţia prin moartea acestuia. Banii persani, trimişi cu dărnicie de Tisafernes, înlocuitorul lui Cyrus cel Tanăr în satrapia Asiei Mici, statelor greceşti ce-şi manifestau opoziţia faţă de Sparta, ajung şi la Teba, unde grupul filospartan al „Cavalerilor", conduşi de Asteios şi Leuntiades, este răsturnat de aşa-zişii democraţi tebani (interesaţi în proprietatea agrară mare şi mică), conduşi de Ismenios şi Androclidas.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---