Textele social-politice egiptene presupun scrieri de critică socială sau politică care anticipează şi unele stări de lucruri. În mintea egiptenilor desfăşurarea proceselor istorice nu mai reprezintă o înfăptuire a voinţei zeilor, ci o suită de acte săvârşite împotriva sau în favoarea stăpânirii tiranice a faraonului. Istoria coboară, ca să zicem aşa, din cer pe pământ. De aceea nu este întâmplător că textele social-politice nu apar în Imperiul Vechi pentru că în această epocă sensul istoriei nu putea fi decât unul – voinţa zeului, acesta fiind desigur faraonul, fiul lui Ra, zeul Soarelui.

Dizolvarea societăţii opresive după prăbuşirea Imperiului Vechi, � �n aşa-zisa Primă Perioadă Intermediară, nu a fost singura criză de acest fel din istoria Egiptului Antic. De aceea crizele ulterioare, având o durată mai scurtă şi fiind mai puţin profunde, nu au generat atâtea opere literare ca această perioadă. Cea mai însemnată este „Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său” care înfăţişează deliberarea unui ins ce vrea să se sinucidă pentru că nu mai putea îndura starea de lucruri din jurul său.

Desigur, meditaţiile celui dezamăgit de viaţă sunt o consecinţă firească a unor profunde prefaceri sociale şi tulburări pe care cel deznădăjduit nu le admite cu nici un chip. Soluţia sinuciderii, ca şi dialogul autorului anonim cu sufletul său sunt doar o urmare a neadeziunii totale la ceea ce se petrece în lume, defăimarea şi respingerea lor.

Jaful, opresiunea şi exploatarea exercitată de către nobili, scribi şi faraoni apar în „Povestea ţăranului bun de gură” care nu este un basm şi nicio colecţie de sentinţe şi maxime, ci prilejul oferit unui om furat şi oprimat de a-şi vărsa tot năduful. Ţăranul spune: „Tâlhari, hoţi, iată cine sunt marii dregători care au fost totuşi numiţi să osândească răul. Au loc de scăpare pentru cel silnic, iată cine sunt înalţii slujbaşi care ua fost totuşi numiţi să pedepsească înşelăciunea nelegiuită”.

Aceeaşi orientare net defavorabilă şi potrivnică societăţii create în Egipt pe temelia modului de producţie asiatic îl are şi cunoscuta „Satiră a meseriilor”, în realitate o scriere didactică denumită şi „Învăţătura lui Duauf” şi care ni s-a păstrat în numeroase manuscrise. Este o proslăvire a profesiunii de scrib, contrastând cu celelalte meserii şi cu viaţa de chin a majorităţii meşteşugarilor sau plugarilor. Aici se vorbeşte despre făurarii care stau la gura cuptorului ale căror degete arată ca pielea de crocodil şi miros mai urât decât icrele de peşte, despre cel care lucrează cu dalta şi se osteneşte mai mult decât ţăranul, având ca lemn câmpul şi ca unelte metalul. Aceşti cioplitori de piatră lucrează chiar şi noaptea, iar în timp ce sparg piatra atât de tare, au mâinile istovite peste măsură, căzând morţi de oboseală. Ei îşi petrec toată ziua cu picioarele îndoite şi cu spinarea încovoiată.

O soartă asemănătoare o au şi sculptorii care sunt veşnic bolnavi din cauza condiţiilor în care lucrează, fiind îmbrăcaţi în zdrenţe şi spălându-se o singură dată. Iată un fragment din aceste scrieri: „Ţăranul ce lucrează pământul are doar o haină în toate anotimpurile. Trudeşte bietul şi îi merge tot atât de bine ca unuia care a încăput în ghearele leului. Când îl cauţi, zace bolnav. Ţesătorul lucrează în casă, dar o duce mai greu decât femeia. Genunchii îi împing stomacul, căci el stă chircit. O gură de aer curat nu trage în piept. Dacă într-o zi nu ţese atâta pânză câtă i se cere, este legat fedeleş ca lotusul în baltă. Bucata de pâine o dă paznicului ca să poată vedea lumina zilei. Degetele vopsitorului miros urât, duhnesc a peşte mort. Mâinile sale nu se odihnesc o clipă. Cizmarului îi merge şi mai rău, veşnic cerşeşte. Lui îi este la fel de bine ca unuia care trăieşte printre peştii împuţiţi. Mestecă bietul numai piele. Cel ce spală rufe trudeşte pe malul râului, în apropierea crocodilului. Nici meseria lui nu-i tihnită: dacă ai să întârzii să aduci rufele spălate, ai să fii bătut peste gură”
Potrivit orientalistului italian Sergio Donadoni, în a sa „Istorie a literaturii egiptene antice”, această satiră are evidente intenţii de critică socială şi nu e doar o laudă adusă profesiunii de scrib, ci şi un pretext pentru a înfăţişa într-o privire de ansamblu sumbrul tablou al vieţii micilor meseriaşi egipteni.

Exista şi scrieri politice care povăţuiesc pe faraoni şi pe viziri cum să împiedice răscoalele şi să ţină sub pumnul lor pe supuşii nemulţumiţi. Printre aceste scrieri se numără „Învăţăturile regelui Amem-em-hat pentru fiul său Senustret I” sau „Învăţătura pentru regele Meri-Ka-re” în care tatăl acestui faraon, Achtoes al II-lea, sfătuieşte pe fiul său, Meri-Ka-re, cum să îşi nimicească adversarii politici şi cum să guverneze ţara.

Sursa Imaginii - mifantasticoegipto.spaces.live.com/

---

Tag-uri: sculptor, muncitor

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 13 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---