Basmele şi povestirile erau în Grecia veche, ca şi pentru noi astăzi, doar un simplu divertisment. În Egipt, dimpotrivă, ele erau considerate opere literare importante, constituind una din părţile cele mai însemnate ale literaturii egiptene. Cât priveşte puzderia de basme şi de povestiri fantastice, trebuie să admitem că şi ele îşi au obârşia, pe de o parte, în autobiografiile reale sau fictive gravate pe stelele marilor dregători, iar pe de altă parte, în miturile povestite amplu şi cu atâta frenezie de preoţii templelor egiptene. Dar creaţia folclorică a avut un însemnat rol în apariţia acestui capitol al literaturii egiptene, care nu se iveşte la grecii vechi decât foarte târziu.

� �Žntr-adevăr, dacă în Herodot se pot citi fragmente de proză narativă cultă, scrierea lui este totuÅŸi doar o relatare istorică în care se inserează destul de rar mici naraÅ£iuni cum ar fi povestea reginei Nitocris sau aceea a lui Rampsinitos, probabil Ramses al III-lea. Tot astfel, proza narativă cultă, reprezentată se basmele ÅŸi de povestirile fantastice, nu apare la sumerieni ÅŸi nici la asiro-babiloneni. AÅŸadar, prioritatea vechilor egipteni în acest domeniu este indiscutabilă. Cât priveÅŸte literatura indiană, până în epoca musulmană ea nu oferă povestiri comparabile cu cele egiptene, deÅŸi unele părÅ£i din „Mahabharata” ÅŸi „Ramayana”, anterioare doar cu câteva secole erei noastre, cuprind, la fel ca „Iliada ÅŸi Odiseea” fragmentele unor povestiri în versuri.

De fapt, egiptenii au inventat un număr însemnat de genuri sau specii literare, care apar pentru prima oară în lume:
1- Nuvela – în prima ei formă, având următoarele exemple: „Prinţesa din Bakhtan” şi „Călătoria lui Uenamon”
2 – Apologul – ilustrat de „Adevărul şi Minciuna”
3 – Basmul fantastic – „Povestea naufragiatului în Insula Şarpelui”
4 – Fabula
5 – Preromanul – reprezentat de „Povestirile lui Setne” în care se pot distinge clar fragmente de roman

În ceea ce priveşte epopeea, ea pare de asemenea a fi o invenţie a scribilor egipteni. Un fapt istoric real, prin exagerarea şi prin înzestrarea lui cu dimensiuni mitice, capătă proporţii de epopee. Astfel, în „Poemul bătăliei de la Qadeş” se poate observa acest proces de epopeizare a istoriei, de hiperbolizare a unui fapt real – lupta regelui Ramses al II-lea împotriva coaliţiei hitite.

Proza seacă din anale sau din cronicile istorice contravine epopeii care se realizează prin eroizarea regelui. Desigur, această ditirambică glorificare a lui Ramses, datorită supuşilor săi, se constată şi în constată şi în uriaşa construcţie a statuilor faraonului, dar şi în fragmentul de epopee care de asemenea îl înfăţişează ca pe un semizeu biruitor împotriva unei oştiri întregi. Concepţia egipteană despre faraon, care prin definiţie era un zeu viu coborât printre oameni, trebuia neapărat să ducă la hiperbolizarea faptelor sale şi deci la o modalitate opusă analelor care nu pot relata decât fapta unui singur om, şi nu ale unui zeu. Procedeul literar aflat la temelia poemelor homerice, ai căror eroi principali sunt fii de zei şi deci părtaşi la natura divină, este şi mai clar perceptibil în „Poemul bătăliei de la Qadeş” unde un zeu biruie o oştire întreagă.

s-a afirmat că leagănul epopeii ai fi în Asia Mică, dar contactele strânse între egeocretani, micenieni, Hitiţi pe de o parte, şi Egiptul pe de alta, dau o nouă perspectivă epopeii. Se ştie că epopeea nu se găseşte în literatura chineză şi japoneză, poate fiindcă ostaşul în vechea Chină şi deci eroul luptător, nu se poate bucura de o adevărată apreciere în lumea învăţaţilor şi literaţilor chinezi. Dar epopeea nu se găseşte nici în vasta literatură ebraică,poate tot din aceeaşi cauză: erou luptător, subiect al epopeii, nu era admirat nici de preoţi, nici de profeţii evrei care au întocmit scrierile biblice. Nu constatăm în epopee niciodată o preamărire a trecutului, căci această glorificare a vremurilor demult apuse ar diminua strălucirea faptelor prezente relatate în epopee, unice şi nemaiîntâlnite în desfăşurarea istorică.

Putem afirma că poezia de dragoste era un gen literar creat de egipteni, căci poezia erotică nu apare la greci decât mult mai târziu, în secolul al VI înainte de Hristos.

În povestirile egiptene proza narativă cultă se găseşte „in nuce”. După cum am arătat, în autobiografii şi în mituri, ea se dezvoltă în chipuri remarcabile. Dar şi în unele texte sapienţiale din Imperiul Vechi se poate constata un cadru narativ, ca şi în scrierile social-politice egiptene, de pildă în „Ţăranului bun de gură”.

Una dintre primele scrieri de proză literară cultă narativă în Egiptul Antic este „Povestea lui Sinuhet” care a avut o largă răspândire în toată Valea Nilului, textul ei fiind studiat în şcoli ca o operă „clasică”. Întreaga scriere este compusă cu o măiestrie desăvârşită, fiecare moment fiind relatat în modul cel mai adecvat, calchiindu-se fie stilul oficial, fie stilul aproape telegrafic al omului anxios şi fugar, fie stilul pompos al documentelor de la curtea faraonilor.

Sursa Imaginii- mifantasticoegipto.spaces.live.com/

---

Tag-uri: epopee, scrieri

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 14 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---