Idealizarea oficiala a faraonului nu i-a facut totusi pe egipteni sa ii uite caracterul de fiinta omeneasca. Ca atare, analele egiptene consemneaza si actele sale private sau politice uneori meschine, nedemne; in timp ce unele scrieri intitulate „invataturi" arata ca el putea (si chiar trebuia) sa se gandeasca si la rascoale populare.

Atributiile cele mai inalte ale faraonului se refera la sfera vietii religioase. El este seful suprem al cultului, in numele lui se aduc jertfe zeilor, in fiecare zi si in toate templele; el prezideaza toate ceremoniile si ritualurile legate de viata agricola a tarii, el porunceste sa se construiasca si sa se restaureze tem plele, pe care le subventioneaza din tezaurul sau personal; are prerogative de teolog suprem, are drepturi si puteri (cel putin teoretic) sa decreteze si sa formuleze dogme religioase. In al doilea rand, faraonul avea datoria sa-si apere tara contra dusmanilor.

Functia sa de comandant suprem al armatei s-a accentuat dupa alungarea hiksosilor si dupa succesele militare obtinute apoi de Egipt in Palestina, Siria si Mesopotamia. In general insa faraonii nu s-au aratat pasionati de viata militara (cu exceptia unor mari razboinici, ca Tuthmosis III sau ca Ramses II). In fine, a treia serie de atributii ale faraonului era sa asigure tarii o buna administratie si o justitie dreapta, (in Egipt, domeniile acestor doua activitati nu erau perfect separate si rigid distincte).

Faraonul isi primea in fiecare dimineata vizirul, inspectorii si pe membrii consiliului „celor zece", cu care lucra. Era prezent la toate marile sarbatori religioase la care uneori oficia chiar el in persoana, precum si la impor tantele ceremonii agrare. Aparea in procesiunile solemne inconjurat de curteni, cu un fast impunator. In principiu, cel mai umil cetatean avea dreptul sa-i adreseze personal plingerile; in practica insa, autoritatea sa suprema in acest domeniu si-o transfera vizirului sau, care reprezenta „vointa stapinului, ochii si urechile regelui". Incit termenii in care faraonul era idealizat in textele oficiale, ca „parinte si ocrotitor bun si drept", ramin cele mai adeseori in regis trul propagandei oficiale a regalitatii.

Ca viata privata, faraonul avea singurul in Egipt, alaturi de citiva nobili, favoritii saiprivilegiul poligamiei. Dintre sotii, alegea (provizoriu) una pe care o declara regina oficiala. Pentru a se pastra puritatea sangelui regal, adesea faraonul isi lua ca sotie pe una din surorile sale (iar in epoca Regatului Nou, chiar pe una din fiicele sale). In plus avea, bineinteles, si un harem bine asortat.

---

Tag-uri: faraon, egiptul antic, zeu

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 January '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---