Textele sapienţiale egiptene cuprind o învăţătură, o înţelepciune pe care un dascăl o lasă ucenicului său, adesea sub forma sfaturilor date de tată fiului său. Pe temeiul experienţei sale şi a înţeleptelor sfaturi primite de la părinţii sau maeştrii săi, dascălul învaţă la rândul său pe ucenic „arta de a trăi”

În proza literară cultă egipteană, textele se deosebesc mult de cele cu caracter etic, politic şi prefilosofic, de aşa-zisele „Plângeri” (ca „Povestea ţăranului bun de gură”) sau de „Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său” , fiindcă niciuna dintre aceste scrieri nu are caracter didactic.


Înt re 2800 şi 100 înainte de Hristos, în Egiptul Antic s-a scris un număr mare de cărţi sapienţiale. Dintre acestea, şapte au ajuns până la noi integral, din cinci asemenea opere posedăm fragmente, iar pe şase sau şapte din ele nu le cunoaştem decât prin titluri. Ne-au parvenit nenumărate citate din aceste scrieri pe stele şi în inscripţii pe monumente. Şcolarii copiau adesea mostrele de înţelepciune, deşi limba arhaică era greu de înţeles.

Forma în care ne-au ajuns textele sapienţiale este destul de uniformă. Titlul sună în general astfel : „Începutul învăţăturii pe care Cineva a întocmit-o pentru fiul sau ucenicul său”. Urmează o frază în care sunt înfăţişate împrejurările în care a fost compusă scrierea, apoi scopul operei. După aceea apar sentinţele împărţite de obicei în capitole sau paragrafe care în Epoca Târzie sunt numerotate şi chiar marcate cu cerneală roşie.

Nu încape îndoială că toate scrierile sapienţiale ce ne-au parvenit au fost compuse şi scrise de autor în forma pe care o avem, ele fiind învăţate pe de rost de generaţii succesive de şcolari. Deducem aceasta din unele erori în citarea sentinţelor din memorie.

Conceptul central în toate scrierile sapienţiale este „maat” – adică „adevărul şi dreptatea” sau „ordinea străveche”. Zeiţa Maat aparţinea panteonului din Heliopolis, unde era considerată fiica zeului solar Ra. Ea a venit în timpurile străvechi printre oameni pentru a crea „ordinea dreaptă”. Printre uneltirile mârşave ale lui Seth şi ale tovarăşilor săi, această ordine dreaptă străveche a fost tulburată, biruinţa lui Horus asupra lui Seth restabilindu-le iarăşi. Fiecare faraon nou la încoronarea sa reîntrona străvechea ordine, adevărul şi justiţia, adică maat-ul.

Scopul învăţăturilor sapienţiale era transmiterea cunoştinţelor despre maat, pentru instaurarea în stat şi în societate a unei stări de armonie. Autorul acestor învăţături transmite fiilor săi adevăruri străvechi şi etern valabile, decurgând rareori dintr-o experienţă personală. Nu se ţine seama de capacitatea de cunoaştere a cititorului, iar tradiţia este ridicată în slăvi, fiind de la început admisă autoritatea certă a unor învăţături vechi.

Înţelepciunea omenească se identifică cu cea divină, maat fiind aceeaşi în cer şi în pământ. Orice abatere de la calea adevărului şi dreptăţii era pedepsită de divinitate, iar această cale „a vieţii” şi a „zeului” , scopul oricărei învăţături scrise, este explicată şi divizată într-o mulţime de maxime şi de reguli. În felul acesta, cititorul sau şcolarul nu-şi va mai da osteneala de a gândi sau de a reflecta în fiecare caz în parte. El trebuie să citească şi să îşi amintească regulile ori sentinţele pe care le-a învăţat, spre a dobândi imediat o orientare justă.

Motivarea interdicţiilor şi a regulilor de urmat este în parte utilitară, în sensul că se făgăduiesc răsplăţi sau, dimpotrivă, pagube şi nenorociri. Alteori sentinţele sunt motivate doar prin „voinţa zeului”. Poruncile date de scrierile sapienţiale sunt fundate pe autoritatea vechilor autori şi nu pe revelaţia divină care nu joacă nici un rol. Înţelepţii au adunat „adevărul şi dreptatea” din această lume, îmbrăcându-le într-o formă frumoasă pentru „ucenicii” sau „fii” lor.

Aşadar, „Cărţile de înţelepciune” au jucat un mare rol politic şi social în Egiptl Antic, căci erau în fond manuale de etică şi slujeau regimul de opresiune faraonic vizând consolidarea puterii sale şi promovarea unui tip de om supus, care să dea ascultare „ca un cadavru”. De aceea, toate cărţile de înţelepciune propun ca ideal uman, model de existenţă, pe aşa-zisul „om tăcut”. Aici e fără îndoială un joc de cuvinte : Osiris, fiind împăratul tăcerii, omul tăcut este cel care îl imită, se conformează modelului de existenţă osirian.

Aceste „Cărţi de înţelepciune” care voiau să impună un om ascultător, amorf, pasiv, propunând ca ideal de viaţă supunerea oarbă în faţa tiraniei, nu i-a oprit deloc pe egipteni să se răscoale adesea şi să folosească numeroase forme de luptă împotriva opresiunii.

Sursa Imaginii - mifantasticoegipto.spaces.live.com

---

Tag-uri: intelepciune, maat

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---