Acest articol prezintă importanţa educaţiei moral-civice - componentă a programei pentru învăţământul preşcolar.

Am încercat să explicam importanţa şi rolul grădiniţei şi în egală măsură al familiei în cunoaşterea copilului, a trăsăturilor atitudinale şi caracteriale ale acestuia, precum şi mijloacele specifice ce se impun în vederea educării copilului preşcolar din punct de vedere moral-civic.

Din dorinţa de a sprijini în activitatea didactică educatoarele mai tinere, am prezentat şi unele modalităţi de realizare a educaţiei moral-civice, ce pot fi la îndemâna fiecărei educatoare în activităţile de clasă.

O coordonată importantă a formării p ersonalităţii o constituie educaţia moral-civică care se manifestă printr-un anume fel de a acţiona, de a gândi, de a se comporta.

Educaţia morală este un process complex şi neîntrerupt care trebuie început de la cea mai fragedă vârstă, când copilul, imitând îşi formează deprinderi de comportare civilizată.

Succesul educaţiei morale la vârsta preşcolară nu vine de lasine, ci este rezultatul unei munci staruitoare, migăloase, desfăşurate cu pasiune şi responsabilitate de educatoare.

Copiii vor fi mai întâi învăţaţi să acţioneze în concordanţă cu cerinţele adulţilor; mai târziu educatoarele îi vor ajuta să înţeleagă de ce este bun un anumit comportament şi nu altul, iar ei vor fi capabili să discearnă.

Din experienţa acumulată am constatat că fiecare activitate sau joc dispune de multiple valenţe specifice pentru educarea morală a preşcolarilor.

În acest fel copiilor li se formează reprezentări simple despre bine şi rău, despre cinste şi necinste, despre adevăr şi minciună, despre muncă şi lenevie, despre disciplină şi indisciplină, despre conştinţiozitate, li se transmit emoţii şi sentimente, devin sensibili la acţiunile morale. În acest sens am folosit încărcătura educativă a lecturilor istorice, dar mai ales a celor religioase.

Sarcina noastră a educatoarelor, este de a forma şi modela caracterul copiilor din fiecare nouă generaţie, astfel încât fundamental personalităţii viitorului tânăr să fie unul corect şi solid, nu alterat de influenţele nocive ce apar inerent într-o societate democratică.

Nu-i suficient ca educaţia morală să fie făcută numai la grădiniţă, ea trebuie continuată acasă, în familie. A creşte şi educa un copil ar trebui să fie pentru toţi părinţii o datorie. Din păcate nu întotdeauna este aşa.
Şi societatea contribuie la educarea copiilor, fie prin mediul socio-cultural local, fie prin instituţiile specializate care impart cu familia atribuţiile de supraveghere şi educare a copiilor.

În ceea ce priveşte calitatea educaţiei morale am constatat deficienţa dialogului educatoare-familie în educaţie. În acest sens în cadrul activităţilor extracurriculare, a parteneriatului cu părinţii au fost desfăşurate acţiuni cu ocazia cărora au avut loc mese rotunde, dezbateri la care au participat copii, educatoare, părinţi, invitaţi din diverse sectoare de activitate.

Prin intrarea în grădiniţă, copiii sunt integraţi într-un sistem unitar de învăţământ, care urmăreşte îndeplinirea unor obiective ştiinţifice stabilite ce decurg din scopul învăţământului în actuala etapă şi din necesitatea de a respecta particularităţile psiho-fiziologice ale copiilor.

Pornind de la aceste puncte de vedere, considerăm că părinţii au în primul rand rolul de a se îngriji de sănătatea copiilor lor, de formarea şi dezvoltarea lor fizică, de educarea şi pregătirea lor pentru integrarea în societate, dar mai întâi fără dificultăţi în viaţa de şcolar.

Împlinirea menirii unui părinte se dovedeşte atunci când împreună cu grădiniţa şi şcoala, reuşesc să educe copilul astfel încât în viaţă el să aprecieze munca, să fie util în societate, să dovedească deprinderi şi achiziţii socio-cognitive.
Dispunând de o anumită experienţă susţin cu toată convingerea că dialogul cu familia, diversele teme dezbătute în cadrul parteneriatului cu părinţii sunt un prilej deosebit de a discuta probleme educative şi modalităţi de abordare a copilului.
La intrarea în grădiniţă, copilul cunoaşte impunerea unor restricţii în privinţa tendinţelor pe care le manifestă, se loveşte de impunerea unor norme de convieţuireîn grup care îi sunt noi. Găndirea lui este caracterizată, printer altele, de egocentrism ceea ce îi marchează direct comportamentul. Pe parcursul anilor de preşcolaritate achiziţiile fundamentale şi particulare evidenţiază începutul unei socializări ce trebuie corect susţinută şi ghidată atât de către educatoare, cât şi de către familie, în calitate de iniţiator, apoi de continuator şi exersant zilnic al muncii de formare caracterială.

Programa grădiniţei dispune de numeroase activităţi ce sunt un bun support şi prilej de învăţare.

Una dintre deprinderile de bază de comportare civilizată pe care am urmărit-o se referă la politeţe: salutul, formulele specifice de adresare, atitudinea. Modalităţile prin care deprinderile sunt dobândite constau în: exemplu/imitaţie, stimularea prin exemple, îndemnuri, laude.

Salutul – este învăţat de catre copii încă dinaintea intrării în grădiniţă. Copiii sunt învăţaţi să utilizeze corect saluturile în raport cu orele zilei, totodată ei învaţă să se salute între ei (Le-am făcut cunoscut că, cel care intră în încăpere trebuie să fie primul care salută, iar ceilalţi copii să fie atenţi şi să îi răspundă). Exersarea acestor uzanţe am practicat-o în colaborare cu diverşi adulţi pe care i-am rugat să intre în sala de grupă în acest scop. Cu acest prilej le-am arătat copiilor că atenţia trebuie să o aibă, în primul rand, faţă de adulţi, apoi faţă de colegii lor. În acest scop am desfăşurat jocul “Poştaşul”.

Copiii au înţeles că salutul trebuie să fie iniţiat de către ei, să aibă loc la venire şi la plecare şi cu ocazia întâlnirii cu cunoscuţi pe stradă sau în oricare alt loc.Un alt aspect pe care l-am abordat a fost atitudinea lor în aceste situaţii precizându-le că atunci când salută trebuie să privească persoana, că nu trebuie să se uite în altă parte când îi vorbesc, că trebuie să rostească clar, fără să se ruşineze formulele de politeţe corespunzătoare.

Formulele de politeţe le-am învăţat prin jocuri ca: “La magazin”, “Poştaşul”, “Ce am uitat să spun”, “Plecăm cu autobuzul”, “Unde am greşit”, “Cuvinte fermecate”, unde am pus accentual pe formularea de cereri-rugăminţi şi înapoieri-mulţumiri.
Cum deseori se întâmplă ca să greşească, copii au învăţat cum să-şi ceară scuze în situaţii diverse: întârzierea la program, pricinuirea unei supărări, afirmaţii greşite, lovirea cuiva etc şi, în acest caz, atenţia mea a fost îndreptată asupra componentei atitudinale: scuzele trebuie să fie sincere conştientizând situaţia,vorbirea să fie clară, iar privirea să fie îndreptată către persoana cu care se vorbeşte. Astfel copiii au început să utilizeze formulele ca: “te/vă rog”, scuz(aţi)a-mă”, “îmi cer iertare” sau “am greşit”.

Prin jocul “La telefon” am avut prilejul să le arăt succesiunea formulelor utilizate, cât şi să exersez salutul, exprimările politicoase, chiar scuzele dacă apelul a fost eronat.

Tema comportării civilizate am abordat-o şi sub aspectul călătoriei cu autobuzul, sub forma unui joc “Plecăm cu autobuzul” simulate în sala de grupă; folosind două şiruri de scaune, grupuri de copii aşezaţi şi în picioare; roluri de vârstnici; tonetă pentru bilete; casier, etc.

Astfel am avut ocazia să subliniez că nici o călatorie nu trebuie să se efectueze fără billet, urcarea pe platformă trebuie să se facă în ordine şi în linişte, fără înghesuială.

Copiii au învăţat ca ei trebuie să cedeze locul adulţilor, mai cu seamă vârstnicilor şi adulţilor cu copii în braţe, să nu lovească bagajele călătorilor. Toate acestea le-am probat ulterior în cadrul călătoriilor reale.

Creând premisele unor deprinderi civilizate şi de politeţe la copii, ei pot sesiza singuri discrepanţele între comportamentele corecte şi agreate în societate şi situaţiile extreme negative.Am constatat că în urma preocupărilor mele pentru introducerea deprinderilor de politeţe, chiar şi violenţa ca manifestare în sine – în jocuri sau în realitate – sau ca formă a teribilismului a început să scadă, făcând loc unei primare eleganţe de comportament.

Integrarea copilului în comunitate se face treptat pornind de la ce este mai apropiat copilului – familie, grădiniţa, cartier. Copiii trebuie să fie formaţi, să ştie să se adapteze la mediul social, să fie politicoşi, să respecte reguli de convieţuire.

În drumul copilului spre socializare, ce porneşte din familie şi trece prin grădiniţă şi mai apoi şcoală şi comunitate, caracterul şi personalitatea acestuia trece printr-un process de formare şi modelare, sub influenţa factorilor de educaţie: impunerea unor restricţii în privinţa tendinţelor de egocentrism pe care le manifestă, a unor norme de convieţuire în grup.

Modalităţile de eficientizare a acţiunilor commune familie-grădiniţă-comunitate se bazează pe un dialog permanent între educatoare şi părinţi, în scopul formării deprinderilor de comportare civilizată: salutul, formulele de politeţe şi cele specifice de adresare, atitudinea.

Mijloacele prin care aceste deprinderi pot fi dobândite se bazează în principal pe jocurile de rol şi jocurile-exerciţiu, povestiri, exemple, îndemnuri, laude, cu rol de stimulare a exersării deprinderilor dobândite.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: politete, familie, copilarie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---