"... băiatul vorbăreţ de 5 ani care nu poate învăţa alfabetul; fata de 7 ani, inteligentă, creativă, care nu ştie bine să citească; adolescentul talentat ale cărui note mediocre sun explicate prin lipsa de motivare; studentul ce a terminat cu greu liceul şi acum se simte copleşit... "

Ceea ce aceşti tineri, de altfel inteligenţi şi sociabili, au în comun este o incapacitate care face învăţarea „obişnuită” foarte dificilă.

Definită ca o dificultate persistentă de învăţare a scris-cititului, în absenţa unor deficienţe senzoriale, educaţionale sau de dezvoltare a inteligenţei, dislexia intră în sfera tulburărilor de limbaj. Recuperarea acestora cade în sar cina logopezilor, presupuşi a colabora cu cadrele didactice şi părinţii în depistarea copiilor care necesită intervenţie.

În cazul dislexicilor, această depistare mi se pare anevoioasă din mai multe motive. Întâi pentru că, în perioada de învăţare a citit-scrisului, mulţi copii au dificultăţi tranzitorii diverse, iar cele specifice dislexiei nu se prezintă, neapărat, de la primele „liniuţe” sau „bastonaşe”. Apoi, pentru că mulţi dislexici îşi maschează (inconştient) impasul, fie printr-un comportament demisionar (evitarea sarcinilor de învăţare), fie printr-o versatilitate deosebită, găsind mereu soluţii pentru a se „descurca” şi a lăsa impresia că pot scrie şi citi. În fine, observ adesea că adulţii din anturajul copilului dislexic evită sau cel puţin întârzie să accepte tulburările de învăţare a scris-cititului – gândind probabil că dacă „insistă mai mult”, problemele se vor remedia.

Dar, dislexia nu se corectează exersând „mai mult”, ci lucrând „altfel”, cu alte metode şi în alt ritm. Asistenţa logopedică în astfel de cazuri este esenţială, nu doar pentru copilul însuşi, ci şi în consilierea adulţilor care lucrează cu el.
Părinţii şi cadrele didactice pot fi colaboratorii logopedului nu doar în intervenţie, ci chiar în depistarea tulburării. Ei sunt primii şi cei mai buni observatori ai anumitor dificultăţi sau decalaje ce riscă să conducă spre diagnosticul de dislexie.
Cauzele specifice ale dislexiei nu sunt cunoscute şi, probabil, există multe cauze. Cel puţin 14 zone ale creierului sunt implicate în procesul de citire. Incapacitatea de a învăţa este general acceptată a fi rezultatul unor defecte subtile în organizarea acestor zone. Mesajele transmise de către creier par să devină amestecate sau confuze. Dislexicii pot fi capabili să audă şi să vadă (perceapă) perfect, însă ceea ce aud şi văd ei sună şi arată diferit faţă de ceea ce aude şi vede majoritatea oamenilor.

Copiii cu dislexie, în mod obişnuit, prezintă o mare diferenţă între coeficientul de inteligenţă şi rezultatele academice. Această diferenţă nu poate fi explicată prin surzenie, probleme de vedere, slaba pregătire a cadrelor didactice, lipsa de motivare sau factori emoţionali. Deseori, capacitatea copilului de a gândi creativ şi abstract este foarte bună, însă cititul şi gramatica sunt mult sub aşteptări. Poate fi prezentă şi discalculia – probleme referitoare la abilităţile matematice.
Majoritatea dislexicilor manifestă cel puţin zece din simptomele şi comportamentele enumerate mai jos. Aceste caracteristici pot varia de la o zi la alta şi chiar de la un moment la altul. Paradoxul dislexicilor este coerenţa în cadrul tuturor incoerenţelor.

Aspecte generale :

• În aparenţă strălucit, inteligenţă superioară mediei; se exprimă bine oral, dar este incapabil să citească, să scrie sau să ortografieze la nivelul clasei.
• Etichetat de „leneş”, prost, neîngrijit, imatur, cu „probleme de comportament” sau de „lipsă de preocupare” pentru învăţătură.
• Dificultăţile sale nu sunt atât de grave încât să necesite asistenţă în învăţământul special.
• Coeficient de inteligenţă bun, dar eşuează la evaluările din clasă.
• Se crede incapabil. Are puţină stimă de sine. Îşi disimulează slăbiciunile prin strategii de compensare ingenioase. Nivel ridicat al frustrării şi al stressului în raport cu lectura şi lucrările de control.
• Dotat pentru arte, teatru, muzică, mecanică, arta povestirii, afaceri, design, construcţii sau inginerie.
• Se risipeşte adesea în reverie. Se pierde cu uşurinţă şi nu are noţiunea timpului care trece.
• Îşi concentrează cu greu atenţia. Poate părea fie hiperactiv, fie distrat.
• Învaţă mai uşor prin manipulări, demonstraţii, experiment, observaţie şi suport vizual.

Percepţie vizuală, lectură şi ortografie

• Se plânge de vertij (ameţeli), dureri de cap sau abdominale, atunci când citeşte.
• Dezorientat de litere, cifre, cuvinte, secvenţe sau explicaţii orale.
• Când scrie sau citeşte, face repetiţii, substituiri, omisiuni, adăugiri, transpuneri şi inversiuni de litere, cifre şi/sau cuvinte.
• Se plânge că simte sau vede mişcări inexistente, atunci când scrie sau citeşte.
• Dă impresia că ar avea probleme de vedere – neconfirmate de examenul oftalmologic.
• Vedere foarte bună, excelent observator – sau dimpotrivă: nu are vedere binoculară şi periferică.
• Citeşte şi reciteşte indefinit, având dificultăţi evidente de a înţelege.
• Ortografiere fonetică şi incoerentă.
Percepţie auditivă şi limbaj
• Hipersensibilitate auditivă. Aude lucruri care nu au fost spuse sau care nu au fost percepute de ceilalţi, este distras cu uşurinţă de zgomote.
• Dificultate de a-şi formula gândurile. Se exprimă în fraze „telescopice”. Nu-şi termină frazele. Se bâlbâie când este sub presiune. Pronunţă greu cuvintele complexe, amestecă frazele, cuvintele şi silabele când vorbeşte.

Grafisme ÅŸi motricitate

• Scrie şi copiază cu dificultate. Ţine creionul într-un fel neobişnuit. Scris neregulat sau ilizibil.
• Neîndemânatic, necoordonat, inabil la jocuri cu mingea sau la sporturi de echipă. Dificultăţi la sarcinile de motricitate fină sau globală. Are rău de maşină (sau alte mijloace de transport).
• Poate fi ambidextru şi confundă adesea dreapta/stânga, sus/jos.
Abilităţi matematice şi de gestiune a timpului
• Îi vine greu să citească ceasul, să-şi organizeze timpul, să integreze informaţiile sau sarcinile organizate secvenţial, să respecte ora stabilită.
• Poate socoti, dar are încă nevoie de degete sau alte „accesorii” pentru a o face. Cunoaşte răspunsul, dar nu ştie să-l prezinte în scris.
• Poate număra, dar îi vine greu să numere obiectele sau banii.
• Este bun la aritmetică, dar are dificultăţi cu problemele. Se blochează la nivelul de algebră sau matematici superioare.
Memorie şi capacitate cognitivă
• Excelentă memorie de lungă durată – pentru experienţe personale, locuri şi figuri.
• Memorie slabă pentru secvenţe, fapte şi informaţii care nu au fost experimentate personal.
• Gândeşte cu precădere în imagini şi prin experienţa trăită, dar nu în sunete şi cuvinte (dialog interior foarte slab sau inexistent).

Comportament, sănătate, dezvoltare şi personalitate

• Extrem de dezordonat sau, dimpotrivă, maniac al ordinii.
• Poate fi bufonul clasei, capul răutăţilor – sau dimpotrivă: prea retras.
• A fost precoce sau, dimpotrivă, întârziat în etapele dezvoltării sale (târât în patru labe, mers, vorbit, legat şireturile).
• Predispus la otite, alergii diverse.
• Poate fi un mare somnoros sau, dimpotrivă, poate avea un somn foarte uşor.
• Prag de toleranţă exagerat de mare sau de scăzut faţă de durere.
• Un simţ foarte acut al dreptăţii. Foarte sensibil şi perfecţionist.
• Erorile şi simptomele se înmulţesc şi se amplifică semnificativ sub presiunea incertitudinii, a timpului, a stressului sau oboselii.

Deoarece pentru un copil dislexic, chiar şi sub supraveghere şi tratament, deseori şcoala reprezintă o luptă, dezvoltarea unei imagini sănătoase despre sine este în pericol. De aceea, părinţii sunt sfătuiţi să se concentreze pe activităţi pe care copilul le găseşte uşoare şi în care, eventual, poate şi excela, activităţi care îl fac să se simtă şi să fie special.

Experţii sun de acord că dislexia nu este un impediment al succesului, mulţi dislexici sunt talentaţi într-un fel sau altul. Deseori dislexia furnizează acel ceva în plus, acea scânteie de creativitate, care vine dintr-un mod de gândire diferit şi desprins de sistemul normal de valori.

Există mulţi oameni faimoşi care au înregistrat succese remarcabile, în ciuda sau poate din cauza incapacităţii or. Printre ei, unii dintre cei mai mari gânditori ai timpurilor noastre: Winston Churchill, Walt Disney, Albert Einstein, Thomas Edison. Artiştii Tom Cruise, Whoopi Goldberg şi Cher au dislexie. Chiar dacă un copil are dislexie, aceasta nu înseamnă că părinţii sau educatorii lui trebuie să se aştepte la mai puţin din partea lui. Artiştii, oamenii de ştiinţă, politicienii menţionaţi aici au fost cu toţii capabili de lucruri măreţe, în ciuda problemelor pe care le-au avut.
<sub>Referinte:
1. Armstrong, T. (1994) Inteligenţele multiple în clasă, Alexandria, VA: ASCD
2. Christison, M. (1997) Predarea şi învăţarea limbilor cu ajutorul inteligenţelor multiple, TESOL, Revista, 6(1), 10 – 14
3. Gardner, H. (1983) Frames of Mind, New York: Basic Books
4. Pantelimon Golu, Psihologia Copilului; Editura Didactică şi Pedagogică</sub>

---

Tag-uri: dislexici, asistenta logopedica, copii cu dislexie, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 10 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---