Statistics:
Visits: 1,882 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Ion Barbu
Q: | Intreaba despre Ion Barbu |
„Poezia lui Ion Barbu trebuie cercetată în măsura în care ilustrează lirismul depersonalizat, şi a discuta această problemă înseamnă a investiga o chestiune capitală a poeziei moderne şi a structurii ei, pe care poetul jocului secund o reprezintă cu strălucire ".
Al. George
Dintre poeÅ£ii posteminescieni, lăudaÅ£i ÅŸi contestaÅ£i în aceeaÅŸi măsură, dar care s-au impus statornic în literatura noastră, matematicianul Dan Barbilian, metamorfozat în liric modern sub numele de Ion Barbu, în Joc secund, în care geometria ÅŸi chiar algebra încearcă să intre în versificaÅ£ia românească, a devenit scriitor, după pro-pria-i mărturie, în urma unui pariu făcut cu prietenul sÃ„Æ ’u Tudor Vianu, pe când erau elevi la liceul din Giurgiu.
Evident că afirmaţia poate avea şi un caracter anecdotic, ca o reclamă bine făcută unei opere care, de fapt nu mai avea nevoie de ea, de vreme ce Ion Barbu a fost poet prin tot ceea ce a făcut şi a trăit, prin tot ceea ce a scris şi a lăsat în urma sa, ca titlu de glorie pentru un om care putea îmbrăţişa, cu deplin succes şi deodată, două meserii.
Mai întâlnim în literatura română cazuri de oameni care au fost ca persoane obişnuite dedicaţi unei profesii, iar ca artişti alteia, cum ar fi doctorul Vasile Voicu-lescu - şi nu ne e greu să afirmăm că aceea care i-a purtat numele peste timp a fost profesia de vocaţie, adică arta.
Evoluţia oarecum surprinzătoare a liricii lui Ion Barbu se desfăşoară pe parcursul a trei etape, aşa cum le-a delimitat Tudor Vianu, în studiul Introducere în poezia lui
Ion Barbu - ÅŸi anume:
A. Etapa parnasiană, cuprinde versuri publicate între 1919 şi 1920, în revista Sburătorul, scurte şi riguroase ca formă, unele dintre ele sonete, evocând zeităţi mitologice sau procese de conştiinţă, dorinţa de a trăi viaţa cu frenezie, în poezii ca: Munţii, Copacul, Panteism, Arca, Umanizare şi altele;
B. Etapa baladică şi orientală, incluzând versuri scrise între 1921 şi 1925, poetul se îndreaptă spre concretul lumii, cu lungi popasuri descriptive, cu preocupări concrete pentru narativul baladic, aşa cum întâlnim în: Riga Crypto şi lapona Enigel, După melci, Nastratin Hogea la Isarlâc etc.
C. Ultima etapă a fost numită ermetică, fiind una de incifrare a semnificaţiilor, de aspiraţie spre absolut, punând problema raportului dintre cunoaşterea logică şi cea metaforică, precum în Oul Dogmatic, Ritmuri pentru nunţile necesare...
Măsura în care Ion Barbu s-a impus în literatura română rămâne să fie apreciată de fiecare cititor în parte, deoarece există şi astăzi oameni care îl admiră fără rezerve, dar şi dintre cei care nu-i gustă încă valenţele artistice moderne.
RIGA CRYPTO ÅžI LAPONA ENIGEL
Caracterul baladesc al unor poezii îl apropie pe Ion Barbu mai mult de Anton Pann, printr-o largă naraţiune, pendulând între gravitate şi raţiune. Din punctul de vedere al construcţiei, balada Riga Crypto şi lapona Enigel se apropie de proza lui Mihail Sadoveanu, anume de Hanul Ancuţei, unde petrecerea la un han este tot un pretext de a spune o poveste în altă poveste.
La fel se întâmplă şi în balada lui Ion Barbu, unde ascultătorii sunt invitaţi la o nuntă, rugându-l pe menestrelul trist (cântăreţul trubadur, însoţit de un instrument muzical) să spună povestea unei alte nunţi: aceea dintre Riga Crypto şi lapona Enigel.
Povestitul şi cântatul vor avea loc în cămară, adică acolo unde sunt depozitate mâncărurile şi băuturile, mesenii fiind înveseliţi de vinul vechi ciocnit la nuntă.
Această baladă este un cântec larg, adică spus pe îndelete, pentru desfătarea ascultătorilor, la spartul nunţii, în cămară.
Introducerea pare a fi prea lungă, dar scopul poetului este să respecte convenienţele, adică să ne lăsăm atraşi într-o lume fantastică.
În acelaşi ritual, urmează înfăţişarea personajelor. De aici înainte intrăm în spaţiul eminescian, înţelegând de ce poetul îşi numeşte balada Luceafăr întors: cel care tinde spre o iubire superioară este Riga Crypto (adică bărbatul şi nu femeia); cea care respinge propunerile mirelui e lapona Enigel (fata, nu astrul).
Personajele sunt caracterizate prin părerea celorlalţi despre ele: „împărăţea peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă"; el este vorbit de rău „De o vrăjitoare mănătarcă, / De la fântâna tinereţii" (deci regele Ciupercă refuzase o iubire de aceeaşi categorie cu el)... „Toporaşi şi ghiocei /Sterp îl făceau şi nărăvaş, / Că nu vroia să înflorească" (adică nu voia să aibă fructe - copii - de acelaşi regn).
Prezentarea laponei Enigel e făcută într-un cadru mai larg, deoarece ea trăieşte "În ţări de gheaţă urgisită". Pentru Riga Crypto nu mai era necesar un decor vegetal, de vreme de el aparţinea acestei lumi şi nu putea umbla.
În schimb, pentru lapona Enigel, ca fiinţă umană şi mişcătoare, sunt necesare în caracterizare mai multe precizări: "Lapona, liniştită, / Cu piei; pre nume Enigel". Observăm caracterul arhaic al exprimării şi înrudirea cu limbajul lui Anton Pann. Lapona păştea o turmă de reni, mergând cu ei tot mai spre sud (dorinţa de lumină şi căldură, specific umană, deci aspiraţia spre înalt), poposind alături de Riga Crypto, „Pe trei covoare de răcoare".
Rima interioară şi muzicalitatea versurilor sunt de fapt ca într-un descântec, prin care poetul încearcă să ne convingă că este posibilă o apropiere ideală între o plantă şi un om. Astfel, pe neobservate, Regele Ciupercă este personificat, are porniri erotice, se apropie de sânul fetei şi „O îmbie cu dulceaţă", ca un adevărat curtezan.
Odată acceptată convenţia, asistăm la dialogul dintre plantă şi om, prin care Riga Crypto îşi serveşte adorata inimii, dar aceasta îl respinge, spunându-i: "Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi mai la vale", (avantajul mişcării, care-i e posibilă, faţă de Riga, legat prin rădăcini de sol.). Această scenă ar echivala cu prima întâlnire dintre preafrumoasa fată de împărat şi Luceafăr.
A doua încercare are la bază tot un dialog. Riga Crypto îi propune laponei să înceapă culesul cu el (sugestia de sacrificiu, deoarece, odată cules, el s-ar veşteji). Lapona este impresionată de intensitatea iubirii lui, vorbindu-i mai blând: „Şi eşti umed şi plăpând: / Teamă mi-e: te frăngi curând /Lasă. Aşteaptă de te coace."
El se teme însă de soare, care avea pentru dânsul, o plantă de umbră, „Visuri sute de măcel".
În schimb, Riga Crypto o îndeamnă pe Enigel să uite soarele, („Vei pierde dorul de părinţi / Şi visul de luceferi" - Luceafărul, de Mihai Eminescu); "Lasă-l, ui-tă-l Enigel / În somn fraged şi răcoare", (paralelă cu ideea de renunţare la nemurire, din poemul eminescian). Dar lapona nu e convinsă nici de această dată, deoarece ea nu se teme de umbră şi iubeşte soarele (aspiraţia Cătălinei spre înaltul Luceafărului): „Mă-nchin la soarele-nţelept", care este „Greu taler scump, cu margini verzi" (metafore şi inversiuni, demitizare).
Deşi cuvintele fetei sunt atât de frumoase şi liniştitoare, ei nu se înţeleg, deoarece iubirea dintre două regnuri diferite nu este posibilă.
Chiar în timpul dialogului, soarele se înalţă pe cer, zărindu-l pe Regele Ciupercă în încercarea disperată de a-şi depăşi condiţia: Jar soarele aprins inel (imagine geometrică) /Se oglindi adânc în el", înăcrind sucul lui Riga Crypto (dezamăgirea şi dezintegrarea), pleznindu-i inima (împlinirea fatală a destinului).
Lapona se îndepărtează cu regretul uman: „De-a rămas să rătăcească / Cu altă faţă mai crăiască".
Ultima strofă e un fel de descântec, prin care suntem scoşi din convenţie, alungân-du-ne treptat neliniştea faţă de soarta nefericită a lui Riga Crypto, fiind aduşi astfel la realitate, înţelegând că întreaga baladă nu a fost altceva decât un Joc secund al imaginaţiei poetului.
Nu-şi dovedeşte oare, tocmai prin aceasta, Ion Barbu marele-i talent artistic? „Poezia aceasta - afirma criticul literar Alexandru Paleologu - se pretează şi chiar face apel la o anumită explicaţie sau, mai exact, întregire. Foarte adeseori avem de-a face cu formulări sintetice, de extremă conciziune, eliptice de multe ori, şi cu cuvinte cărora li se atribuie fie o proprietate insolită, fie o funcţie polivalentă în context, sau cu altele care, izolate în context, scânteiază ca nişte cristale cu faţete multiple".
Al. George
Dintre poeÅ£ii posteminescieni, lăudaÅ£i ÅŸi contestaÅ£i în aceeaÅŸi măsură, dar care s-au impus statornic în literatura noastră, matematicianul Dan Barbilian, metamorfozat în liric modern sub numele de Ion Barbu, în Joc secund, în care geometria ÅŸi chiar algebra încearcă să intre în versificaÅ£ia românească, a devenit scriitor, după pro-pria-i mărturie, în urma unui pariu făcut cu prietenul sÃ„Æ ’u Tudor Vianu, pe când erau elevi la liceul din Giurgiu.
Evident că afirmaţia poate avea şi un caracter anecdotic, ca o reclamă bine făcută unei opere care, de fapt nu mai avea nevoie de ea, de vreme ce Ion Barbu a fost poet prin tot ceea ce a făcut şi a trăit, prin tot ceea ce a scris şi a lăsat în urma sa, ca titlu de glorie pentru un om care putea îmbrăţişa, cu deplin succes şi deodată, două meserii.
Mai întâlnim în literatura română cazuri de oameni care au fost ca persoane obişnuite dedicaţi unei profesii, iar ca artişti alteia, cum ar fi doctorul Vasile Voicu-lescu - şi nu ne e greu să afirmăm că aceea care i-a purtat numele peste timp a fost profesia de vocaţie, adică arta.
Evoluţia oarecum surprinzătoare a liricii lui Ion Barbu se desfăşoară pe parcursul a trei etape, aşa cum le-a delimitat Tudor Vianu, în studiul Introducere în poezia lui
Ion Barbu - ÅŸi anume:
A. Etapa parnasiană, cuprinde versuri publicate între 1919 şi 1920, în revista Sburătorul, scurte şi riguroase ca formă, unele dintre ele sonete, evocând zeităţi mitologice sau procese de conştiinţă, dorinţa de a trăi viaţa cu frenezie, în poezii ca: Munţii, Copacul, Panteism, Arca, Umanizare şi altele;
B. Etapa baladică şi orientală, incluzând versuri scrise între 1921 şi 1925, poetul se îndreaptă spre concretul lumii, cu lungi popasuri descriptive, cu preocupări concrete pentru narativul baladic, aşa cum întâlnim în: Riga Crypto şi lapona Enigel, După melci, Nastratin Hogea la Isarlâc etc.
C. Ultima etapă a fost numită ermetică, fiind una de incifrare a semnificaţiilor, de aspiraţie spre absolut, punând problema raportului dintre cunoaşterea logică şi cea metaforică, precum în Oul Dogmatic, Ritmuri pentru nunţile necesare...
Măsura în care Ion Barbu s-a impus în literatura română rămâne să fie apreciată de fiecare cititor în parte, deoarece există şi astăzi oameni care îl admiră fără rezerve, dar şi dintre cei care nu-i gustă încă valenţele artistice moderne.
RIGA CRYPTO ÅžI LAPONA ENIGEL
Caracterul baladesc al unor poezii îl apropie pe Ion Barbu mai mult de Anton Pann, printr-o largă naraţiune, pendulând între gravitate şi raţiune. Din punctul de vedere al construcţiei, balada Riga Crypto şi lapona Enigel se apropie de proza lui Mihail Sadoveanu, anume de Hanul Ancuţei, unde petrecerea la un han este tot un pretext de a spune o poveste în altă poveste.
La fel se întâmplă şi în balada lui Ion Barbu, unde ascultătorii sunt invitaţi la o nuntă, rugându-l pe menestrelul trist (cântăreţul trubadur, însoţit de un instrument muzical) să spună povestea unei alte nunţi: aceea dintre Riga Crypto şi lapona Enigel.
Povestitul şi cântatul vor avea loc în cămară, adică acolo unde sunt depozitate mâncărurile şi băuturile, mesenii fiind înveseliţi de vinul vechi ciocnit la nuntă.
Această baladă este un cântec larg, adică spus pe îndelete, pentru desfătarea ascultătorilor, la spartul nunţii, în cămară.
Introducerea pare a fi prea lungă, dar scopul poetului este să respecte convenienţele, adică să ne lăsăm atraşi într-o lume fantastică.
În acelaşi ritual, urmează înfăţişarea personajelor. De aici înainte intrăm în spaţiul eminescian, înţelegând de ce poetul îşi numeşte balada Luceafăr întors: cel care tinde spre o iubire superioară este Riga Crypto (adică bărbatul şi nu femeia); cea care respinge propunerile mirelui e lapona Enigel (fata, nu astrul).
Personajele sunt caracterizate prin părerea celorlalţi despre ele: „împărăţea peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă"; el este vorbit de rău „De o vrăjitoare mănătarcă, / De la fântâna tinereţii" (deci regele Ciupercă refuzase o iubire de aceeaşi categorie cu el)... „Toporaşi şi ghiocei /Sterp îl făceau şi nărăvaş, / Că nu vroia să înflorească" (adică nu voia să aibă fructe - copii - de acelaşi regn).
Prezentarea laponei Enigel e făcută într-un cadru mai larg, deoarece ea trăieşte "În ţări de gheaţă urgisită". Pentru Riga Crypto nu mai era necesar un decor vegetal, de vreme de el aparţinea acestei lumi şi nu putea umbla.
În schimb, pentru lapona Enigel, ca fiinţă umană şi mişcătoare, sunt necesare în caracterizare mai multe precizări: "Lapona, liniştită, / Cu piei; pre nume Enigel". Observăm caracterul arhaic al exprimării şi înrudirea cu limbajul lui Anton Pann. Lapona păştea o turmă de reni, mergând cu ei tot mai spre sud (dorinţa de lumină şi căldură, specific umană, deci aspiraţia spre înalt), poposind alături de Riga Crypto, „Pe trei covoare de răcoare".
Rima interioară şi muzicalitatea versurilor sunt de fapt ca într-un descântec, prin care poetul încearcă să ne convingă că este posibilă o apropiere ideală între o plantă şi un om. Astfel, pe neobservate, Regele Ciupercă este personificat, are porniri erotice, se apropie de sânul fetei şi „O îmbie cu dulceaţă", ca un adevărat curtezan.
Odată acceptată convenţia, asistăm la dialogul dintre plantă şi om, prin care Riga Crypto îşi serveşte adorata inimii, dar aceasta îl respinge, spunându-i: "Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi mai la vale", (avantajul mişcării, care-i e posibilă, faţă de Riga, legat prin rădăcini de sol.). Această scenă ar echivala cu prima întâlnire dintre preafrumoasa fată de împărat şi Luceafăr.
A doua încercare are la bază tot un dialog. Riga Crypto îi propune laponei să înceapă culesul cu el (sugestia de sacrificiu, deoarece, odată cules, el s-ar veşteji). Lapona este impresionată de intensitatea iubirii lui, vorbindu-i mai blând: „Şi eşti umed şi plăpând: / Teamă mi-e: te frăngi curând /Lasă. Aşteaptă de te coace."
El se teme însă de soare, care avea pentru dânsul, o plantă de umbră, „Visuri sute de măcel".
În schimb, Riga Crypto o îndeamnă pe Enigel să uite soarele, („Vei pierde dorul de părinţi / Şi visul de luceferi" - Luceafărul, de Mihai Eminescu); "Lasă-l, ui-tă-l Enigel / În somn fraged şi răcoare", (paralelă cu ideea de renunţare la nemurire, din poemul eminescian). Dar lapona nu e convinsă nici de această dată, deoarece ea nu se teme de umbră şi iubeşte soarele (aspiraţia Cătălinei spre înaltul Luceafărului): „Mă-nchin la soarele-nţelept", care este „Greu taler scump, cu margini verzi" (metafore şi inversiuni, demitizare).
Deşi cuvintele fetei sunt atât de frumoase şi liniştitoare, ei nu se înţeleg, deoarece iubirea dintre două regnuri diferite nu este posibilă.
Chiar în timpul dialogului, soarele se înalţă pe cer, zărindu-l pe Regele Ciupercă în încercarea disperată de a-şi depăşi condiţia: Jar soarele aprins inel (imagine geometrică) /Se oglindi adânc în el", înăcrind sucul lui Riga Crypto (dezamăgirea şi dezintegrarea), pleznindu-i inima (împlinirea fatală a destinului).
Lapona se îndepărtează cu regretul uman: „De-a rămas să rătăcească / Cu altă faţă mai crăiască".
Ultima strofă e un fel de descântec, prin care suntem scoşi din convenţie, alungân-du-ne treptat neliniştea faţă de soarta nefericită a lui Riga Crypto, fiind aduşi astfel la realitate, înţelegând că întreaga baladă nu a fost altceva decât un Joc secund al imaginaţiei poetului.
Nu-şi dovedeşte oare, tocmai prin aceasta, Ion Barbu marele-i talent artistic? „Poezia aceasta - afirma criticul literar Alexandru Paleologu - se pretează şi chiar face apel la o anumită explicaţie sau, mai exact, întregire. Foarte adeseori avem de-a face cu formulări sintetice, de extremă conciziune, eliptice de multe ori, şi cu cuvinte cărora li se atribuie fie o proprietate insolită, fie o funcţie polivalentă în context, sau cu altele care, izolate în context, scânteiază ca nişte cristale cu faţete multiple".
Tag-uri: poet |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 08 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :