Încadrare în epocă

Poezia lui Grigore Alexanderscu are un timbru meditativ, evocator ce implică cele mai profunde structuri ale sensibilităţii individuale. Expresia lirică anunţă în unele direcţii versul eminescian şi dă creaţiei sale o încărcătură emoţională care trece dincolo de semnificaţia istorică.

Debutează în 1832 (debut legat de perioada preromantică a literaturii noastre) în Curierul românesc cu poezia Miezul nopţii, apoi spre sfârşitul aceluiaşi an cu un volum care pe lângă traduceri cuprinde şi câteva poezii originale în care se pot identifica teme ale preromantismului european: meditaţia nocturnă, ruinele ca evocări ale trecutului istoric, melancolia provocată de plecarea iubitei, tristeţea despărţirii de prieteni, de locurile natale.
Versurile sale de mai târziu capătă accente sociale, satirizându-şi contemporanii în fabule şi satiră:

În spiritul concepţiei romantice despre rolul important al scriitorului în societate, versurile devin ecoul marilor probleme ale epocii.
În 1842 întreprinde o călătorie la mănăstirile din Oltenia, prilej de meditaţie şi evocare a unor locuri încărcate de istorie.

Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Trăsături specifice.

În acest context se naşte poezia Umbra lui Mircea. La Cozia care se dovedeşte a fi o sinteză între liricul de atmosferă şi cerebralitatea monologului interior.
Poetul nu cultivă măreţia în sine a domnitorului, ci valorile ei istorice. Ambianţa crepusculară, propice visării şi meditaţiei, alunecarea în fantastic, ritmica timpului sunt sugerate prin sonoritate şi imagine.

Apariţia fantomei lui Mircea cel Bătrân pare a fi expresia unui moment de fantezie „ceţoasă". În fond, e proiecţia în afară, la „ceasul nălucirei", a imaginilor de pe un ecran al eului interior. In accentele de odă poetul salută în Mircea întruchiparea vitejiei strămoşeşti. Alexandrescu nu ignoră suferinţele pe care s-a ridicat gloria acelor „vremi de fapte strălucite": „căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubeşte, / şi ai lui sângeraţi dafini naţiile îl plătesc".

Ideea progresului continuu comunică într-un plan mai adânc cu receptivitatea poetului la dialectica profundă a existenţei. Raţiunea lucidă refuză legenda, exaltarea, optica unilaterală redimensionând imaginea timpurilor apuse prin raportare la tot ce a urmat până la ceasul prezentului. Prin sugestia de clepsidră cosmică, de mecanică oarbă a universului, Umbra lui Mircea. La Cozia anunţă meditaţia eminesciană. Lirica de meditaţie, în ciuda înălţimii artistice atinse uneori este totuşi la Grigore Alexandrescu urmarea unei molipsiri de la spiritul romantic al vremii. Vocaţia poetului este ideea, nu atmosfera lirică.

Poezia închide în ea două nivele, două intenţii principale, care se completează şi se lămuresc reciproc: o evocare a trecutului glorios simbolizat de figura voievodului Mircea cel Bătrân şi o meditaţie asupra războiului, flagel al omenirii, aducător de moarte, de lacrimi şi sânge, şi pe care vremurile civilizate ar trebui să-l înlocuiască cu pacea şi binefacerile ei.

Grafic, succesiunea secvenţelor principale poate fi redată printr-un lanţ asociativ gradat care se desfăşoară între prezent-trecut-prezent.

Prezentul este dat de cadrul romantic al mănăstirii în care se află mormântul voievodului şi din care alunecă în trecut: „... de pe stâncă, chipuri negre... o suflare care trece... - o fantomă-ncoronată.../ râul înapoi se trage.../este el...Mircea.../ Mircea! Oltul repetează". Profilul voievodului aduce în discuţie tema războiului pentru ca apoi să facă trecerea spre cadrul iniţial al mănăstirii.

În primul segment observăm trei trepte succesive de pregătire a "apariţiei umbrei lui Mircea - imagini vizuale care sunt completate de ceie auditive: „chipuri negre se cobor"/„o fantomă-ncoronată" / „Este el cum îl arată sabia lui şi armura".
Structura compoziţională cuprinde patru tablouri:
* cadrul epic iniţial, care declanşează incursiunea în trecut;
* reînvierea trecutului prin imaginile asociate, simbolice şi prin reprezentarea gradată a acestui timp cu ajutorul interogaţiei poetice, repetiţiei, personificării („Mircea! Oltul repetează -"), metaforei („Veacurile ce înghit nume al tău nume l-au hrănit");
* comparaţia prezent-trecut: „Au trecut vremile- acelea, vremi de fapte strălucite,/ Însă triste şi amare, legi năravuri se-ndulcesc; /Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite/ în gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc". Cununa de lauri a învingătorului este purtătoarea semnului biruinţei dar şi a jertfei, a sângelui celor căzuţi.;

* revenirea la tabloul iniţial.
Concluzie

Meditaţia istorică constituie în poezia lui Grigore Alexandrescu unul din punctele de referinţă ale artei sale lirice. Este unul dintre cei mai însemnaţi precursori ai romantismului românesc.

---

Tag-uri: poezie, literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---