Născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani, cel care avea să devină „poetul nepereche" al literaturii române, debutează în 1866 cu poezia De-aş avea, în revista Familia, al cărei director era Iosif Vulcan.

Între anii 1866-l869 însoţeşte în turneele prin ţară, trupa de teatru a lui Mihai Pascaly, este apoi sufleor şi copist în trupa lui Iorgu Caragiale, fiind apoi angajat ca sufleor la Teatrul Naţional Bucureşti, unde îl va cunoaşte pe Ion Luca Caragiale. Este o perioadă în care se sedimentează legătura cu folclorul, cu literatura populară: „Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, / Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, / Abia-nţelese, pline de-nţelesuri".
Mihai Eminescu se înscrie în 1869 la Facultatea de Filosofie din Viena, ca student extraordinar, unde audiază cursuri de filosofie, economie politică, drept, medicină, limbi romanice, până în 1872. La Viena cunoaşte pe Ioan Slavici, de care-l va lega o strânsă prietenie, pe Iacob Negruzzi şi Veronica Miele.

Anul 1870 este anul debutului în revista Convorbiri literare, cu poezia Venera şi madonă. Acest debut marchează o lungă perioadă de colaborare cu cenaclul Junimea şi revista Convorbiri literare, conduse de Titu Maiorescu, respectiv, lacob Negruzzi.

În decembrie 1872 pleacă la Berlin ca student, unde audiază cursuri de istorie, filosofie, economie politică şi drept, dar nu-şi dă examenele.

Publică în această perioadă în paginile revistei îndrumate de Maiorescu numeroase poezii - Epigonii, Memento mori, Mortua est, înger şi demon, Panorama deşertăciunilor, Floare albastră -, basmul Făt-Frumos din lacrimă, nuvela Sărmanul Dionis. Tot în această perioadă lucrează la marile sale creaţii: Glossă, Odă (în metru antic), Luceafărul.

Maiorescu îi cere în 1874 să-şi dea doctoratul în filosofie (pentru a fi numit profesor universitar la Iaşi), lucru care nu se va întâmpla pentru că spre sfârşitul anului Eminescu se întoarce în ţară, unde va fi numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi.

Continuă să publice în Convorbiri literare: împărat şi proletar, Melancolie, Lacul, Dorinţa, Singurătate şi altele.

Este pe rând revizor şcolar (cu acest prilej îl cunoaşte pe Ion Creangă, care-i va deveni cel mai bun prieten), redactor la Timpul împreună cu I. L. Caragiale şi Slavici.

Publică în 1881 ciclul Scrisorilor şi continuă să lucreze la poemele Luceafărul, Mai am un singur dor.

Anul 1883 aduce publicarea singurului volum antum de Poezii de a cărui apariţie se ocupă Titu Maiorescu. Din păcate, acest an marchează şi debutul bolii lui Eminescu. Vor urma ani grei pentru poet, momentele de boală alternând cu tot mai puţine momente de luciditate. Continuă să publice poezii începute sau scrise în perioada studiilor berlineze.
Trece într-o altă stare a existenţei la 15 iunie 1889, an în care, spre regretul întregii lumi literare, cade „steaua cu noroc" a celui care „nu credea să-nveţe a muri vreodată"

Creaţia eminesciană poate fi structurată în trei mari etape: etapa creaţiilor de adolescenţă (1866-l870); etapa colaborării de început cu revista Convorbiri literare (1870-l876) şi etapa marilor creaţii (1876-l887).

Universul poetic eminescian este greu de explorat şi de sistematizat. Criteriile în funcţie de care se poate face o clasificare sunt diferite pentru că, aşa cum spune Călinescu, „Poezia îşi are universul ei aşa cum un continent are fauna şi flora lui".
Izvoarele de inspiraţie ale poetului au fost diverse: mitologia, folclorul şi istoria noastră, filosofia indică, filosofia grecilor antici, poezia şi filosofia europeană, în special cea germană prin care a filtrat întregul lui sistem poetic.

Marile teme ale creaţiei eminesciene sunt: timpul, cosmicul, istoria, natura şi iubirea. Ele sunt dezvoltate printr-o multitudine de motive care „dezvăluie o apartenenţă preponderentă la tipul de sensibilitate şi fantezie creatoare romantică. De acolo vine sau într-acolo ne duc floarea albastră şi lacul şi luna şi teiul şi noaptea şi obsesia motivului oniric, şi călătoria cosmică şi îngerul şi demonul, şi titanul, şi zburătorul şi atâtea altele" -afirmă Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Timpul este supratema poeziei eminesciene: „Viermele vremurilor roade în noi"; este obsesia întregii lui creaţii. Bivalenta lui (timp etern -timp efemer) naşte tensiunea lirică în fiecare vers. Cosmicul este prezent cu toate elementele sale: cerul, infinitul, soarele, luna, stelele, luceferii, muzica sferelor, zborul intergalactic, haosul, geneza, extincţia. Natura capătă noi valenţe, este cadru fizic, fundal pentru reveria romantică {Melancolie), dar şi paradis terestru {Dorinţa), personaj mitic {Revedere) sau realitate metafizică {Mai am un singur dor).

Istoria este prilej de meditaţie romantică asupra societăţii contemporane decadente prin antiteză cu vremurile glorioase, asupra condiţiei omului de geniu, asupra solitudinii omului superior în faţa inechităţilor sociale şi a unei societăţi corupte.

Iubirea devine pretext de meditaţie asupra condiţiei umane, este văzut ca sentiment fundamental care poate reface unitatea primordială a acestei lumi, este factorul cosmogenetic care naşte permanent lumea („punctul de mişcare") şi de aceea este inseparabilă de natură şi cosmos; iubirea este destin şi nu aventură .
Criticul Garabet Ibrăileanu afirmă că: „Eminescu a fost un organism complet. A avut totul, toată gama senzaţiilor, imaginaţia completă, inteligenţa înaltă. El a concentrat în sine vârstele omenirii şi vârstele omului. Emotiv şi imaginativ ca un primitiv, naiv şi curios ca un copil, nou în faţa universului, el a fost în acelaşi timp înarmat de cunoştinţe ca un învăţat şi abstractor de idei ca un metafizician."
În eternitate toţi nemuritorii sunt contemporani, creaţia lor sincronizându-se armonios cu fiecare generaţie şi epocă. Eminescu a exprimat întregul univers existenţial al fiinţei noastre naţionale.

„Eminescu a fost întâiul care a vorbit cu Dumnezeu româneşte şi Dumnezeu l-a înţeles" - spune foarte frumos poetul Nicolae Dabija.

---

Tag-uri: scriitor

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---