Debutul literar al poetului George Coşbuc stă sub semnul poeziei populare. Cele mai multe din poeziile publicate în paginile gazetei Tribuna din Sibiu, între anii 1884 şi 1889, sunt adaptări şi prelucrări din creaţia folclorică, au caracter anecdotic şi sunt inegale sub aspectul compoziţiei şi expresiei poetice.

În anul 1893 publică volumul de versuri Balade şi idile, care se bucură de aprecierea literaţilor de la sfârşitul veacului al XlX-lea. Urmează apoi, în ordinea apariţiei, alte trei volume: Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde vară (1902), Cântece de vitejie (1904).

CreaÅ£ia coÅŸbuciană este o monografie a pitorescului vieÅ£ii, obiceiurilor ÅŸi tradiÅ£iilor satului, a evocării virtuÅ £ilor poporului nostru. Temele predilecte ale poetului sunt: iubirea, natura {La oglindă, Numai una, Rea de plată, DuÅŸmancele, Noapte de vară, Iarna pe uliţă), marile evenimente ale satului {Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger), frământările sociale {Doina, Noi vrem pământ), trecutul istoric {Decebal către popor, PaÅŸa Hassan, Trei, Doamne, ÅŸi toÅ£i trei).

Lirismul creaţiei coşbuciene este obiectiv, poezia fiind „teatrală", după cum spune G. Călinescu; emoţionează prin lirismul ei interior, prin ceea ce evocă şi transfigurează, prin prospeţime şi ton, aflate în strânsă legătură cu mentalitatea ţărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le conturează. Originalitatea poeziei lui Coşbuc este dată de un clasicism de nuanţă populară.

Versul scurt, eufonia, aliteraţia, particularităţile de ritm şi prozodie dau versurilor cantabilitate.

Se observă, în idile, o proiectare a generalului în particular, un lirism discret dublat în subtext de o viziune obiectivată epic sau dramatic. Baladele au adesea subiect erotic sau legendar. Poetul surprinde în mici scene, de o graţie firească, semnele tulburării erotice şi capriciile iubirii, farmecul unei vârste, aflate între candoarea copilărească şi erotismul instinctiv. Flăcăul şi fata care se iubesc sunt în poezia lui Coşbuc întruchipări, de multe ori convenţionale, ale masculinului şi femininului.
Principiul liric al idilelor nu este cel al tristeţii dezrădăcinării, ci unul nostalgic, exprimat indirect, speciile unei vârste sufleteşti apuse.

Este idealizat un timp al începuturilor senine şi nu satul. Anecdota reprezintă doar pretextul unei puneri în scenă a reacţiilor, gesturilor şi replicilor care compun imaginea esenţializată a psihologiei şi comportamentului erotic; alegerea întâmplării este însă decisivă în crearea impresiei de autenticitate a întregului. Se remarcă, în idile, simplitatea situaţiilor extrase dintr-un cotidian ţărănesc, stilizat cu o deosebită expresivitate.

NU TE-AI PRICEPUT
de George CoÅŸbuc

Poezia face parte din volumul de debut Balade şi idile şi, ca în cele mai multe
dintre creaţiile coşbuciene, tema este iubirea.

Coşbuc surprinde atât de bine nuanţele frământărilor sufleteşti ale fetei în exteriorizarea lor plină de farmec, încât falsul dialog pe care este structurată poezia, creează efectul unui joc de rol în oglindă. Timiditatea băiatului („Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine, / Dar să-mi spui, tu te-ai temut.", „Tu-mi umblai sfios, Sorine") devine pretext pentru exprimarea suferinţei că el nu s-a prins în jocul iubirii, nu i-a înţeles tertipurile feminine. Versul „Nu te-ai priceput", repetat cu insistenţă şi care devine şi titlu poeziei exprimă durerea care nu mai încape în sufletul tinerei fete. Întreaga poezie este un reproş adus băiatului, dar în subtext şi sieşi.

Efectul artistic se datorează sugestiilor de ordin caracterologic („Zici că-s mândră şi n-am vrut / Ca s-ascult vorbele tale?"), notaţiilor fugare ale stărilor sufleteşti („Mi-a fost luni întregi mânie, Că tu nu te-ai priceput.") şi inflexiunilor subiective, reţinute cu pudoare şi transpuse în nuanţele şi ritmul interior al unui dialog imaginar („Tu să fi-nceput iubitul, / Că-i făceam eu isprăvitul -").

---

Tag-uri: poezie

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---