Alexandru Lapusneanul

„ Numele lui Costache Negruzzi este legat de nuvela Alexandru Lă-puşneanul, care ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai profundă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observaţie psihologică şi sociologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă ".

George Călinescu

În evoluţia literaturii, există chiar pentru popoarele mici sau mijlocii anumite perioade de glorie, când, măcar prin câteva opere reprezentative, se pot afirma pe plan universal.

Astfel a fost pentru literatura noastră perioada paşoptistă, când câţ iva dintre tinerii cei mai intelingenţi ai Moldovei şi Ţării Româneşti studiau la Paris, având o revistă a lor în care publicau, în limba franceză, opere ca: Poezii poporale, culese de Vasile Alecsandri (între care se afla şi capodopera Mioriţa), ori Cântarea României, de Alecu Russo, căreia, printr-un obicei romantic din vremea aceea, Nicolae Bălcescu îi atribuie ca autor un bătrân călugăr, manuscrisul fiind găsit în podul unei mănăstiri. Că acest subterfugiu nu avea alt scop decât să atragă atenţia cititorilor de limbă franceză asupra unei opere romantice de o rară frumuseţe - fapt confirmat mai târziu de Nicolae Bălcescu, dar şi de Alecu Russo, care-şi recunoaşte paternitatea operei - este, evident, mai interesantă părându-ni-se ideea de a asocia, prin anonimat, Mioriţa de Cântarea României, adică o operă în versuri de alta în proză, una populară de alta cultă. Dar să-I amintim pe acei tineri ai generaţiei de glorie: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica; fericit moment ca toţi aceşti mari bărbaţi politici şi culturali ai României moderne să fie contemporani, ei înfăptuind şi revoluţia burghezo-democratică şi Unirea Principatelor, nefiind mai prejos nici pe plan cultural - glorie care nu poate fi comparată decât, mai târziu, cu cea a junimiştilor, ca-re-i alătură pe: Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, loan Slavici şi alţii.

Dar nemaiîntâlnit ni se pare şi ecoul pe care-l are nuvela Alexandru Lăpuşnea-nul, apărută în 1840, în primul număr al revistei Dacia literară, asupra contemporanilor, precum şi faptul că ea rămâne până astăzi cea mai bună specie literară de acest fel.

Iată, deci, fericita împrejurare care face ca prima nuvelă românească să fie şi cea mai bună,cunoscută încă din vremea aceea de un larg public cititor, avizat şi capabil să-i aprecieze valoarea.

într-un mod dramatic, dinamic şi direct, autorul ne înfăţişează cea de-a doua domnie a acestui voievod tiran şi impulsiv, care însângerează tronul Moldovei, prin uciderea a patruzecişişapte de boieri.
Nuvela este împărţită în patru capitole, făcând trecerea între povestire şi roman, fiecare capitol având în fruntea sa câte un motto semnificativ, ales dintre cuvintele demne de luat în seamă, rostite de personajele operei.
În capitolul întâi, motto-ul este Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu şi ni se înfăţişează întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul în cea de-a doua domnie a sa, cu ajutorul armat de la turci, şi întâlnirea lui cu un grup de boieri trimişi de Tomşa: Spancioc, Stroici, Veveriţă şi Motoc, care-i spun că boierii şi ţara nu-l vor, iar el răspunde cu replica din motto, deci va intra în Moldova fie cu voia, fie fără voia lor.

Văzându-i hotărârea şi temându-se de el, boierii se retrag, rămânând numai Motoc, care, la început, încearcă să-l păcălească pe Lăpuşneanul, sugerându-i să trimită ostile turceşti înapoi, că-l vor apăra ei, cu slugile şi copiii lor, dar Lăpuşneanul nu se lasă amăgit, răspunzându-i că el ştie cum Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Atunci Motoc îl roagă să-l ierte şi să-l păstreze pe lângă el, ceea ce viitorul domnitor acceptă, având să se folosească mai târziu de el în strângerea birurilor şi potolirea mâniei mulţimii.

În capitolul al doilea, motto-ul este Ai să dai samă, Doamnă! şi ni se relatează cum, odată ajuns pe tronul Moldovei, Lăpuşneanul avea să se răzbune pe boierii trădători, care-l scoseseră din prima domnie, deşi atunci el se purtase înţelegător şi blând - ciuntindu-i acum şi chinuindu-i pe unii dintre ei, iar celor mai vinovaţi tăindu-le capetele şi punându-le în stâlpii porţii. într-o zi, soţia unui boier ucis îi arată Ruxandrei, doamna lui Lăpuşneanul, capul soţului ei în stâlpul porţii, spunându-i că voievodul a lăsat-o văduvă şi pe copii orfani, iar ea va da sama de faptul că nu-l sfătuieşte pe Lăpuşneanul să nu-i mai chinuiască pe boieri.

Întristată de această situaţie tragică, Ruxandra îl roagă pe soţul său să termine cu omorurile, iar acesta îi răspunde că, de mâine, îi va da un leac asupra fricii, iar de poimâine nu va mai omorî pe nimeni. (Atenţie la timpul verbelor, care-şi are semnificaţia sa!) Aceste cuvinte erau cu tâlc, fiindcă, a doua zi, adică mâine, tiranul avea să se răzbune pe cei mai mulţi dintre duşmanii săi.

Faptele sunt înfăţişate în capitolul al treilea, având ca motto: Capul Iui Motoc vrem! Lăpuşneanul se duce la biserică, la sfânta slujbă şi, după ce se închină pe la icoane, îi roagă pe boieri să-l ierte, spunându-le că vrea să se împace cu ei, motiv pentru care-i invită la palat, la masa de prânz. Mulţi dintre aceştia acceptă bucuroşi, sperând că vor avea mari avantaje prin înţelegerea cu domnitorul. Numai Spancioc şi Stroici nu-i cred cuvintele ipocrite şi fug în Polonia.

La masa domnească, după ce se încinge cheful, unul dintre boieri vrea să-i ureze domnitorului sănătate, dar armaşul pretinde că l-a insultat pe stăpânul său şi-l loveşte cu buzduganul, după care strigă la ceilalţi lefegii să-i omoare pe boierii prezenţi. Astfel cad sub sabia morţii patruzeci şi şapte dintre cei mai mari boieri ai Moldovei.

Alexandru Lăpuşneanul porunceşte să li se taie capetele şi să fie aşezate într-o piramidă, pe masa din sufragerie, iar trupurile să le fie aruncate peste ziduri, pentru a fi ridicate de slugile de afară şi îngropate. Apoi o aduce din apartamentul ei pe doamna Ruxandra, pentru a-i da leacul împotriva fricii; aceasta, la vederea tragicei privelişti, leşină de spaimă, iar tiranul spune că femeia e tot femeie, în loc să se bucure, ea se sperie. Apoi domnitorul trimite soli să-i prindă pe fugarii Spancioc şi Stroici, dar aceştia nu-i mai ajung înainte de a trece graniţa.
Abia acum se dovedeşte cât de diplomat a fost domnitorul când l-a păstrat pe Motoc pe lângă el, punându-l să strângă dările. Mulţimea săracă, adunată la poarta palatului şi întrebată de armaşi ce vrea, a strigat: „Motoc să moară! Capul lui Motoc vrem!" Tiranul predă pe laşul boier poporului, cu porunca dată armaşului să spună oamenilor că astfel răsplăteşte el pe cei care asupresc norodul, abătând furia mulţimii de la el asupra dregătorului său.

În ultimul capitol, vom urmări răzbunarea lui Spancioc şi Stroici faţă de Lăpuşneanul şi are ca motto: De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu.
Bătrân şi bolnav, voievodul se retrage la cetatea Hotinului, unde, simţindu-şi sfârşitul aproape, roagă să fie călugărit, sperând că, astfel, Dumnezeu îi va ierta păcatele. Apoi, revenindu-şi, şi văzându-se în haine de călugăr, îi ameninţă pe cei din jur, pe soţie şi pe fiu, pe episcop că "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu"... dar nu mai are timp, fiindcă apar Spancioc şi Stroici, care o sfătuiesc pe doamnă să-l otrăvească pe tiran, pentru a-şi salva fiul. Ea îi cere părerea mitropolitului, care nu-i răspunde direct: omoară-l!, dar în mod indirect îi spune că acest om a fost crud şi tiran, iar el merge să pregătească ceremonialul pentru înscăunarea noului domnitor (adică a fiului Ruxandrei). Temându-se pentru viaţa ei şi a fiului, dezlegată de păcat prin cuvintele viclene ale preotului, doamna Ruxandra acceptă celor doi să-l otrăvească pe Lăpuşneanul şi astfel crudul tiran îşi găseşte sfârşitul.

Nuvela lui Costache Negruzzi ne înfăţişează un conflict puternic, cu un sfârşit dramatic, ţinându-ne atenţia încordată, până la finalul acţiunii, după care rămânem încă pe gânduri pentru a reflecta asupra vieţii şi destinului acestui domnitor.
În caracterizarea personajelor, autorul se dovedeşte obiectiv şi direct. Alexandru Lăpuşneanul este tipul domnitorului feudal, voluntar şi tiran, pe când doamna Ruxandra se prezintă sensibilă, delicată şi bună, gata să salveze victimele soţului său - antiteza dintre cei doi fiind de natură romantică. Motoc se dovedeşte viclean, linguşitor, intrigant, dar fricos, pe când Spancioc şi Stroici sunt boieri patrioţi, curajoşi şi demni, cei care împlinesc, în final, dreptatea - structurarea antitetică a acestor personaje fiind tot de natură romantică. Mai remarcăm ca elemente romantice: dramatismul acţiunii, cadrul de desfăşurare, costumaţia, limbajul de epocă folosit cu măiestrie de autor.

Dintre nuvelele lui Costache Negruzzi mai amintim: Regele Poloniei şi Domnitorul Moldovei, Sobieski şi românii, Cântec vechi şi altele.
Pe lângă încordarea conflictului şi modul gradat în care-l tratează, nuvela Alexandru Lăpuşneanul poate servi şi ca model pentru felul cum sunt abordate momentele subiectului.

Astfel, Expoziţiunea ne relatează despre sosirea lui Lăpuşneanul în Moldova, respingerea soliei boierilor şi afirmarea voinţei noului domnitor de a limita puterea acestora. Intriga ne oglindeşte acţiunile întreprinse de Lăpuşneanul împotriva boierilor şi intervenţia doamnei Ruxandra. Punctul culminant este momentul uciderii celor patruzeci şi şapte de boieri şi a lui Motoc, iar Deznodământul are loc odată cu moartea lui Lăpuşneanul, când personajul generator de conflicte şi crime piere.

Referindu-se la importanţa istorică şi literară a acestei nuvele, criticul Paul Constantinescu afirma: „Pentru admirabila lui nuvelă istorică, Alexandru Lăpuşneanul, model neîntrecut al genului, Costache Negruzzi e socotit, pe bună dreptate, un romantic: tema, caracterele, canoanele, culoarea de epocă - o fixează între producţiile tipice romantismului.

---

Tag-uri: literatura, nuvela

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 07 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---