Încadrarea în epoca literară.

Curente şi orientări literare. Receptări critice
.
În dulcele stil clasic face parte din volumul cu acelaşi titlu, tipărit în 1970.
Poemele cuprinse în acest volum sunt încercări de investigare din interior al „dulcelui stil", care-l seduce încă, dar pe care nu şi-l asumă. Există în creaţia lui Nichita Stănescu etape distincte de creaţie, momente de reconsiderare a «uneltelor» poeticeşti.

Un asemenea moment e marcat de volumul în dulcele stil clasic. Mai mult decât oricare alt poet din perioada postbelică, Nichita Stănescu îşi asumă într-un mod manifest experienţa înaintaşilor (anticipând experienţa postmodemiştilor - n.n. ) (vezi Cartea de recitire). Avangardismul interbelic ne-a învăţat experienţa «rupturii», a înaintării prin negaţie. Nichita Stănescu ne învaţă lecţia acumulării creatoare" (Istoria didactică a literaturii române, Buc, Ed. Magister, 1997)

Tema şi semnificaţia titlului. Influenţe.

Această poezie este o artă poetică, realizată în manieră clasică din punct de vedere formal, dar care păstrează în structura ei interioară amprenta lingvistică a poetului.
Elemente de structură şi compoziţie.

Poezia - „pasul tău de domnişoară" - coboară „Dintr-un bolovan" (materie informă, pe care poetul trebuie s-o şlefuiască prin cuvânt), „Dintr-o frunză verde, pală / Dintr-o înserare-n seară.../ Dintr-o pasăre amară" (ideea unui zbor întrerupt).
Repetiţia construcţiei metaforice „pasul tău de domnişoară", din primele două strofe exprimă credinţa poetului că poezia se naşte din iubire. Ea este imaginea unui spirit tânăr veşnic îndrăgostit.

Cuvântul are forţa să nască imagini şi lumi fantaste, să transgreseze timpul şi spaţiul: „O secundă, o secundă/ eu l-am fost zărit în undă /El avea roşcată fundă / Inima încet mi-afundă." Repetiţia cuvântului „secundă" nu amplifică, nu dilată timpul, ci îl comprimă, subliniind ideea că poezia este străfulgerare. Folosirea unei forme verbale de viitor anterior sugerează viziunea, intuiţia poetică.
Poetul mărturiseşte („eu l-am fost zărit") că a primit acest cadou divin - cuvântul născător de poezie.

În strofa a patra este cerută prelungirea acestei stări de graţie: „Mai rămâi cu pasul tău / parcă pe timpanul meu / blestemat şi semizeu / căci îmi este foarte rău."
Nichita percepe cuvântul cu toate simţurile: îl vede, îl aude, îl simte, şi, în inima lui, vibrează prima dată („inima încet mi-afundă").

Atitudinea poetului, în final, este una contemplativă, creaţia e fapt exterior („Pasul trece eu rămân"), nu mai este trăire, viziune interioară, întocmai ca în creaţia clasică pe care o parodiază uşor.

Procedee artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.

Prin refren şi paralelism sintactic, prin rimele facile care dau textului poetic melodicitate, Nichita dă acestei poezii forma unei romanţe. El creează voit impresia falsă a unui joc de cuvinte şi pozează într-un contemplativ romantic.
La nivele lexical, extrem de sugestiv este verbul „coboară" care are sensul de a se naşte. Deşi el nu apare ca atare decât în prima strofă, sensul lui se întregeşte cu fiecare vers. El dă contur fiinţei poeziei care „coboară" din lumea abstractă a conceptelor în spiritul poetului...

Metafora-simbol - „pasul tău de domnişoară" este expresia lumii pure pe care o naşte poezia.

---

Tag-uri: poezie

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---