“Din fericire există pe lume COPILĂRIA”. Este vârsta marilor superlative pe care le merită viaţa, vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vârsta viselor fără graniţă, vârsta care trăieşte prin flori şi se exprimă prin exclamaţii, vârsta în care toţi suntem frumoşi. Şi, dacă există copilărie, trebuie să existe dragoste. Oare există pe lume părinţi care să nu-şi fi iubit copiii?

Includerea în planul de învăţământ al claselor III-IV a educaţiei moral-civice este pe deplin justificată. Actualitatea acestei probleme este determinată, printre altele, de influenţa pe care o exercită educaţia asupra întregii person alităţi. La intrarea în clasa I, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă. Această experienţă de viaţă poate fi valorificată. Dar acest lucru nu este suficient. Noi, învăţătorii, trebuie să-l introducem pe copil în universul valorilor morale, să-l facem să înţeleagă semnificaţia acestora. Ca suport energetic trebuie să avem componente cognitive şi afective, precum şi efortul de voinţă. Activitatea a numeroşi psihologi a demonstrat că un copil tinde să reproducă la vârsta adultă comportamentul pe care l-au avut în copilărie. Este deci esenţial să punem accent pe satisfacerea nevoilor fundamentale ale copiilor.

De obicei, copiii spun că un nevoie de dragoste, securitate, laudă.”Nimeni şi nimic nu te face mai fericit decât familia ta!”.În cadrul familiei, copiii găsesc climatul necesar bunei creşteri. Grija părinţilor pentru pregătirea copiilor lor rezultă din faptul că-şi dau seama de exigenţele vieţii moderne. „Cei 7 ani de-acasă”- nu reprezintă o expresie depăşită, ci o necesitate. Familia este şcoala primelor emoţii; îi învaţă pe copii să fie fiinţe sensibile, capabile să-şi însuşească trăsăturile morale ale persoanei.

O situaţie întâlnită în unele familii este”regimul” de răsfăţ, când copilului i se satisfac toate plăcerile şi capriciile, este menajat în toate chipurile, încât acesta repede ajunge micul” tiran” al casei, în faţa căruia se supun ceilalţi membri ai familiei. Un tratament lipsit de afecţiune din partea familiei atrage după sine conduite greşite din partea copilului: agresivitate, încăpăţânare, egoism, izolare, fugă şi vagabondaj, lene, furt, minciună. Aceste conduite greşite trebuie prevenite şi corectate.

Poveştile, se zice, cresc într-o grădină fermecată. Cuibul poveştilor poartă numele de…copilărie. În fiecare poveste locuieşte şi câte o zână bună. În inimile lor calde, numai bucurii ştiu să adune. Ele alungă din jurul copiilor tristeţea; vorbele lor aduc mângâiere. Acestor zâne bune, copiii le dau câte un nume: mama, bunica. Cunoscându-şi bine familia, arborele ei genealogic, trecutul ei, copiii pot gândi şi simţi ca marele povestitor Ion Creangă: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti…parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată”. Copiii sunt raţiunea de a fi a familiei. Fiecăruia îi este dată de natură măsura de minte pe care a fost dat s-o aibă. Educaţia poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă ceea ce nu-i.

Da, din fericire există pe lume copilăria- susur al tuturor izvoarelor de cristal, râs gingaş al răsăritului lunii, privire candidă şi adiere a dimineţilor care proclamă şi opresc gesturile negre ale inconştienţei, pulbere de aur şi diamant cu care vrea să se obişnuiască eternitatea. „Copilul nu este copil fiindcă este mic- el este copil ca să devină adult”. Jocul”De-a familia”, pe care l-am desfăşurat împreună cu elevii mei, este intens proiectiv şi prezintă foarte mare importanţă din cauză că familia este scena principală de viaţă a copilului şi totodată nucleul social în care se condensează şi reflectă în mod sensibil întreaga viaţă socială. Acest joc are o poziţie specială în nomenclatorul general al jocurilor copiilor. Variabilitatea mare a acestui tip de joc se datorează faptului că familia oferă experienţa cea mai nuanţată şi trăită intens de către copii. Am constatat că acest joc oglindeşte habitudinile, atmosfera, stilul de comunicare şi afecţiune din familie, responsabilităţi certe asumate de membrii acesteia, dar şi tensiunile ce se consumă în familie, evenimentele ce o traversează.

Imitaţia în joc este creatoare.Folosesc jocul didactic în orice moment al lecţiei. Consider că învăţarea prin efort personal însoţită de satisfacţie şi bucurie este temeinică şi generează noi interese de cunoaştere.Deosebit de interesante sunt rolurile profesionale prezentate în jocurile copiilor. Prin aceste jocuri, copilul se apropie de universul profesiunilor şi al muncii. Copilul interpretează roluri pozitive şi negative. Jocurile răspund trebuinţei de creaţie a personalităţii, dar şi a sinelui în raport cu viaţa şi ipostazele ei felurite. Analiza jocurilor pune în evidenţă statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar şi structura experienţei şi a mediului de cultură. Jocul de rol capătă roluri psihologice tot mai complexe, funcţii formative, funcţii de relaxare, funcţii de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai complexe ale mediului înconjurător, funcţie de umanizare, constituind o pregătire a copilului pentru viaţă. Fiind veşnic supus cerinţelor realităţii, jocul creează copilului o apropiere intuitivă complexă, de aspecte şi laturi importante ale realităţii. Prin jocul cu subiect şi rol se facilitează ca acceptare aspecte legate de frustraţie şi de regulile de viaţă socială mai greu de acceptat. Interesul faţă de activităţile şcolare şi extraşcolare este înglobat în cel de joc şi întreţinut de el. Personalitatea expansivă a copilului iradiază prin traseele organizate de interese, extrăgând din substanţa vieţii sociale valori cu care se” hrăneşte” spiritualitatea lui abia formată.

Şcoala impune modelele ei de viaţă, dar şi modelele sociale de a gândi şi acţiona. Ea creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, cât şi condiţia de exprimare a acesteia. Asimilarea continuă de cunoştinţe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea faţă de calitatea asimilării lor, situaţia de colaborare şi de competiţie, caracterul evident al regulilor implicate în viaţa şcolară contribuie la modificarea de fond de fond existenţială a şcolarului. Adaptarea lui se precipită şi se centrează pe atenţia faţă de un alt adult decât cei din familie. Acest adult(învăţătorul) începe să joace un rol de prim ordin în viaţa copilului. Noi suntem reprezentanţii comunităţii din care face parte copilul. În acelaşi timp, noi suntem cei care veghează la exercitarea regulilor societăţii şi şcolii şi cei care antrenează energia psihică, modelează activitatea intelectuală a copilului şi organizează viaţa scolară în ansamblul ei.

În planul integrării în colectiv intervin unele schimbări- copilul devine mai sensibil la informaţii sociale, la opinia clasei. Preocuparea pentru colectiv se încarcă de nuanţe, se exprimă prietenia şi în cadrul acesteia se creează planuri copilăreşti, confidenţe, mici iniţiative. Rolul nostru este foarte important. Stilul de lucru, atitudinea generală, experienţa de cunoaştere a copilului, cultura, au influenţe formative puternice,. Şcoala creează copilului condiţii directe şi indirecte de a intui existenţa altor tipuri de familie decât a sa, şi de a face comparaţii. Deosebită importanţă capătă în învăţământul primar, două categorii de probleme strâns legate între ele: prima se referă la dezvoltarea interrelaţiilor sociale şi a caracteristicilor acestora; a doua priveşte rezonanţele în structura personalităţii a noii experienţe- inclusiv a celei sociale- pe care o traversează dezvoltarea psihică.

Activităţile şcolare şi extraşcolare creează copilului condiţia unei inserări în evenimentele sociale curente. Participarea activă a şcolarului la aceste activităţi are influenţe formative privind dezvoltarea laturii sociale a personalităţii. Dacă sunt bine organizate, activităţile dezvoltă interesul şi facilitează identificarea socială a copilului. Dobândirea statutului de şcolar alături de acela de membru al familiei creează copilului o deschidere largă spre viaţa socială. „Pentru a trăi prin oameni, trebuie să ştii să te porţi cu oamenii.”
_{sursa imaginii : united-children.blogspot.com}

---

Tag-uri: copilarie, varsta, educare, copii, scoala, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---