FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 485
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Alternativa invatamantului integrat

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Alternativa invatamantului integrat

 Q:   Intreaba despre Alternativa invatamantului integrat       
Alternativa invatamantului integrat Anul 1988 reprezintă un moment important al educaţiei speciale fiind anul în care UNESCO lansează o teză ce susţinea reabilitarea şi integrarea persoanelor cu dizabilitaţi în comunitate. Astfel începe şi se conturează ideea unei şcoli deschise, flexibile, capabilă să primească şi să ofere educaţie de calitate copiilor cu dizabilităti; integrarea acestora în învăţământul de masă fiind condiţie şi prim pas în ceea ce priveşte respectarea unui drept imprescriptibil şi necondiţionat cum este dreptul la educaţie.

Tendinţele de apropiere dintre şcolile speciale şi şcolile de masă, obişnuite se fac simţite încă din anii ’60, ’70 odată cu reformele majore din învăţământ. Astfel apare ideea unui învăţământ integrat opus celui de până a tunci care era un învăţământ am putea spune chiar puternic segregat. Bineînţeles că s-au găsit imediat susţinători de ambele părţi, fiecare având argumente care să susţină integrarea sau segregarea copiilor aflaţi în dificultate cauzată de diferite tipuri de deficienţe.

Dar în 1994 balanţa începe să se încline în favoarea celor care susţineau integrarea. Astfel, Declaraţia de la Salamanca susţinea că doar printr-o şcoală incluzivă putem să combatem discriminarea, respectând drepturile fundamentale la educaţie ale copiilor cu cerinţe speciale. În ea se susţinea că „Noi credem şi declarăm că fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie si fiecărui copil trebuie să i se ofere şansa de a ajunge la un anumit nivel şi a se putea păstra la un nivel acceptabil de învăţare.”

Acest lucru se întâmplă deoarece mulţi oameni percep şcoala ca fiind principala instanţă de socializare a copilului, prima legătură reală cu ceilalţi membrii ai comunităţii. Iar această percepţie nu este deloc greşită atât timp cât există destul de mulţi copii pentru care debutul şcolarităţii înseamnă prima legătură reală cu viaţa în afara familiei. Aşadar, integrarea şcolară facilitează integrarea ulterioară, formând conduite şi atitudini necesare acestui proces.

Şcolile incluzive trebuie, pe de altă parte, să înţeleagă foarte clar că incluziunea nu înseamnă doar acceptarea, tolerarea copiilor cu CES într-o clasă din învăţământul de masă. Înseamnă adaptare la cerinţele copiilor cu CES, cuprinderea acestora în programele lor, alături de copii normali, dar şi de a le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de sprijin individualizate. Înseamnă asumarea responsabilă a unor schimbări radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv – educative derulate în şcoală.

Pe lângă faptul că integrând copii cu nevoi speciale de educaţie în şcoala de masă le respectăm un drept fundamental, acest lucru aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.

Părinţii acelor copii îşi văd realizată cumva dorinţa firească de a avea un copil acceptat de cei de-o vârstă cu el, de a avea prieteni, preocupări comune cu aceştia, de a duce o viaţă normală.

Copiii implicaţi, indiferent ca sunt copii cu dizabilităţi sau nu, capătă mai multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar şi faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel devin practic mai pregătiţi pentru integrarea socială activă într-o lume caracterizată de multă diversitate. Află de timpuriu ca diferenţa există, dar că ea nu dăunează nimănui, iar copiii normali pot aprecia mult mai bine potenţialul real al copiilor cu CES.

Termenul de integrare poate fi înţeles în diferite moduri. Şi este foarte important ca integrarea să nu însemne plasarea unui copil cu nevoi speciale în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu alţi copii ce nu au această problemă. De aceea specialiştii în domeniu vorbesc de mai multe tipuri de integrare. Dacă integrarea se referă la o relaţie stabilită între individ şi societate putem vorbi de o integrare fizică, de una funcţională/pedagogică, una socială sau societală .

Cea fizică se referă la prezenţa unor copii cu dizabilităţi în clase din învăţământul obişnuit. Acest nivel reduce bineînţeles reducerea distanţei fizice, fiind primul nivel al integrării, un nivel necesar într-adevăr, dar niciodată suficient.

Integrarea funcţională sau pedagogică este orientată pe participarea efectivă a copiilor cu CES la procesul educaţional. Idealul spre care tinde acest gen de integrare este obţinerea unui nivel relativ egal de participare la activităţi şcolare, pe perioade de timp şi conţinuturi comparabile, chiar dacă nivelul de cerinţe este relativ diferit.

Integrarea socială înseamnă includerea copiilor cu CES şi în acele activităţi ce au loc în afară orelor. Integrarea socială înseamnă acceptarea şi cuprinderea elevului cu deficienţe în relaţiile ce se stabilesc în pauze, în curtea şcolii, în timpul jocului între elevii unităţii şcolare.

Integrarea societală este nivelul superior pe care îl poate atinge un copil cu dizabilităţi atunci când el se simte acceptat, are sentimentul de apartenenţă şi participare deplină, fiind în măsură să-şi asume roluri şi responsabilităţi sociale.

Din perspectiva timpului petrecut în clasa de învăţământ de masă, integrarea copilul poate fi una totală, în care elevul să-şi petreacă tot timpul la şcoala obişnuită, poate fi parţială ce presupune ca elevul cu cerinţe speciale să-şi desfăşoare în şcoala de masă doar o parte a programului, participând doar la activităţile cărora le poate face faţă şi poate fi integrare ocazională.

Pentru a se transforma într-o şcoala incluzivă, orice şcoală de masă ar trebui să respecte nişte paşi. Acest proces major de transformare ar trebui să înceapă cu sensibilizarea celor ce lucrează în unitate, a elevilor şi a părinţilor. Toţi aceştia trebuie informaţi încercându-se diminuarea adversităţii, dărâmarea prejudecăţilor ce pot apărea numai datorită dezinformării sau a informării unilaterale legate de copiii cu cerinţe speciale.

Incluziunea mai depinde foarte mult de atitudinea profesorului faţă de elevii aflaţi în dificultate, de capacitatea şi de disponibilitatea acestuia de a-şi modifica strategiile de predare. Orice cadru didactic dispus să lucreze şi cu elevii cu nevoi speciale trebuie să posede un repertoriu de cunoştinţe şi de abilităţi, trebuie să cunoască principii şi metode specifice educaţiei speciale; tehnici versatile ce pot fi adaptate pentru fiecare categorie de elev în parte. La fel de adevărat este că el trebuie să posede şi timpul necesar şi mijloacele, materialele utile în adaptarea conţinutului şi pentru transmiterea acestuia. La fel de important este ca profesorul ce are în clasă copii cu CES sa fie capabil de empatie şi de căldură. Să aibă un comportament profesionist pentru că atitudinea şi aşteptările sale fată de elevi sunt fundamentale în ceea ce priveşte succesul acestora. Un profesor ce se ocupă de copiii cu CES trebuie să ştie să-şi redefinească noţiunea de succes apreciind cu entuziasm orice pas înainte, ţinând cont în permanenţă de ceea ce poate copilul şi nu neapărat de cerinţele curriculare pentru că atitudinea pozitivă a cadrelor didactice faţă de copiii integraţi este esenţială.

De aceea ei au nevoie de susţinere, de sprijin atât intern, din partea conducerii unităţii , a colegilor, dar şi extern, din partea comunităţilor. Şi de asemenea trebuie să ţinem cont că nu doar copilul are nevoie de sprijin pentru că de multe ori şi familiile acestor copii au nevoie de sprijin, iar acesta trebuie să înceapă cu implicarea şi informarea familiei.

In opinia mai multor autori educaţia integrată şi promovarea acesteia trebuie să ţină seama şi să respecte următoarele principii-cadru:
1. Toţi elevii au dreptul să participe la toate activităţile incluse în programa şcolilor de masă.
2. În timpul programului şcolar, personalul didactic şi de specialitate se va implica direct în susţinerea pe toate căile a integrării maximale a elevilor cu cerinţe speciale.
3. Şcoala va trebui, printr-o serie de măsuri radicale în privinţa curriculumului, să vină în întâmpinarea tuturor cerinţelor educaţionale ale elevilor, fără a leza demnitatea şi personalitatea acestora.
4. În condiţiile educaţiei integrate, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiaţi ca vârstă şi nivel de experienţă socio-culturală.

În plus o educaţie integrată presupune cu necesitate un management adaptat al clasei, un curriculum individualizat ale cărui conţinuturi să fie raportate la cerinţele educaţionale individuale ale fiecărui elev. Formele de evaluare trebuie să fie astfel concepute încât să înregistreze orice progres al elevului şi astfel să fie utile în administrarea ulterioară eficientă a timpului şi conţinuturilor .

De asemenea, oricât de mult ne-ar încânta ideea unei educaţii integrate, trebuie să fim conştienţi că decizia de integrare trebuie să se ia pentru fiecare copil în parte, în urma unei examinări responsabile şi de abia după ce s-au evaluat situaţiile de risc.

O şcoală incluzivă, deschisă tuturor copiilor trebuie să fie centrată pe copil, pe unicitatea sa, prietenoasă, flexibilă dispusă să înveţe şi să schimbe. O astfel de şcoală are răspunsuri la situaţii educaţionale diverse, dovedeşte înţelegere, acceptând diferenţele dintre copii.

Diversitatea copiilor, unicitatea fiecăruia dintre ei, cu atât mai mult cu cât e vorba de copii cu cerinţe speciale vor constitui întotdeauna o provocare atât profesională cât şi umană, iar cei implicaţi trebuie să simtă întotdeauna gata să facă faţă acestei provocări .
Referinte:
1. Traian Vrăşmaş – Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004
2. Alois Ghergut – Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005
3. Gh. Radu – Psihopedagogia dezvoltării şcolarului cu handicap, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: scoala, educatie, incluziune, ces, dizabilitati



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :