Statistics:
Visits: 1,091 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Referat despre comertul in Egiptul antic - a doua parte
Q: | Intreaba despre Referat despre comertul in Egiptul antic - a doua parte |
Negustori propriu-zisi, care sa practice liber si sa traiasca din veniturile lor comerciale, nu existau nici pe piata interna, decat foarte putini, desfacand marfuri de mica valoare si fiind totdeauna controlati de administratia statului. Si acestia insa erau mai degraba niste intermediari, si uneori probabil chiar niste slujbasi ai Palatului sau ai templelor. In interiorul tarii bunurile circulau aproape numai pe baza schimbului in natura, practicat atat in orase cat si la tirgurile rurale. Totusi, chiar inainte de mijlocul mileniului al II-lea i.e.n. evaluarea marfurilor schimbate in natura era facuta pe baza unei bucati etalon de metal (arama, argint, aur), cu greutate fixa; piese care, probabil inainte de secolul al VIII-lea i.e.n. „erau stampilate de trezoreria unui mare templu"
Fapt este ca, desi Egiptul a practicat un comert exterior destul de activ, si cu toate ca relativ frecvent era si micul comert, si imprumutul cu dobanda, totusi nu s-a format aici o adevarata patura negustoreasca.
Inca din perioada pre-dinastica, de la inceputul mileniului al IV-lea i.e.n. societatea egipteana era organizata in mici comunitati agrare, conduse de un sfat de batrini, avand functii administrative, fiscale si judecatoresti; functii care mai tirziu vor fi preluate de organe de stat specializate, recrutate din randurile scribilor. Aceste comunitati rurale, care se vor perpetua inca mult timp, erau formate din oameni liberi, dar obligati la tot felul de corvezi, prestatii si biruri in natura.
Functionarul care tinea evidenta si controla toate aceste obligatii era scribul. El era reprezentantul, organul administrativ imediat al guvernatorilor provinciilor, al templelor si al faraonului.
Organizati intr-un sistem ierarhic bine precizat si cuprinzand sectii distincte, scribii tineau si evidenta cadastrului, a lucrarilor publice de efectuat, a nevoilor armatei, a distribuirii sclavilor, a tuturor obligatiilor fata de temple, de cult, de rege, s.a. Tara era impartita in provincii (nome, al caror numar, initial de 38, a ajuns la 42), guvernate in numele regelui de nomarhi; si care la randul lor erau impartite in subunitati administrative, ultima fiind satul. Deasupra nomarhului era „loctiitorul rege lui", care concentra in miinile sale si atributiile militare din respectiva noma, si pe cele judecatoresti.
(J. Yoyotte). In orice caz, nu se poate spune ca in Egipt unde moneda a aparut de fapt cu doua sau trei secole mai tirziu s-ar fi stabilit, o adevarata economie monetara.
Fapt este ca, desi Egiptul a practicat un comert exterior destul de activ, si cu toate ca relativ frecvent era si micul comert, si imprumutul cu dobanda, totusi nu s-a format aici o adevarata patura negustoreasca.
Inca din perioada pre-dinastica, de la inceputul mileniului al IV-lea i.e.n. societatea egipteana era organizata in mici comunitati agrare, conduse de un sfat de batrini, avand functii administrative, fiscale si judecatoresti; functii care mai tirziu vor fi preluate de organe de stat specializate, recrutate din randurile scribilor. Aceste comunitati rurale, care se vor perpetua inca mult timp, erau formate din oameni liberi, dar obligati la tot felul de corvezi, prestatii si biruri in natura.
Functionarul care tinea evidenta si controla toate aceste obligatii era scribul. El era reprezentantul, organul administrativ imediat al guvernatorilor provinciilor, al templelor si al faraonului.
Organizati intr-un sistem ierarhic bine precizat si cuprinzand sectii distincte, scribii tineau si evidenta cadastrului, a lucrarilor publice de efectuat, a nevoilor armatei, a distribuirii sclavilor, a tuturor obligatiilor fata de temple, de cult, de rege, s.a. Tara era impartita in provincii (nome, al caror numar, initial de 38, a ajuns la 42), guvernate in numele regelui de nomarhi; si care la randul lor erau impartite in subunitati administrative, ultima fiind satul. Deasupra nomarhului era „loctiitorul rege lui", care concentra in miinile sale si atributiile militare din respectiva noma, si pe cele judecatoresti.
Tag-uri: egiptul antic, comert, referat |
- Care au fost factorii si etapele romanizarii Daciei (8310 visits)
- Zeita Atena (7428 visits)
- Spartanii si modelul lor de educatie (5904 visits)
- Legenda regelui Arthur (5397 visits)
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor (5222 visits)
- Politica externa a lui Vlad Tepes (5134 visits)
- Personalitatile culturale ale perioadei interbelice (4812 visits)
- Cauzele revolutiei de la 1848-1849 (4710 visits)
- Tutankhamon, cel mai celebru faraon egiptean (4604 visits)
- Politica interna a lui Stefan cel Mare (4501 visits)
- Politica interna a lui Vlad Tepes (4460 visits)
- Ghilgames (4381 visits)
- Zeul Hermes (4375 visits)
- Familia in perioada medievala (4314 visits)
- Importanta Revolutiei Franceze (4054 visits)
- Mestesugurile si comertul intern in lumea romaneasca in secolele XIV si XV
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor
- Anahita
- Castigarea independentei Tarii Romanesti de catre Mihai Viteazul
- Problema nationala in Transilvania si Banatul aflate sub stapanire straina
- Problema nationala in Bucovina, Dobrogea si Basarabia aflate sub stapanire straina
- Activitatea " monstruoasei coalitii " si declinul domniei lui Cuza
- Rolul istoric al lui Alexandru loan Cuza
- Raporturile dintre Atena, Persia si Sparta in perioada posterioara pacii lui Antalcidas
- Marea Piramida, apogeul arhitecturii ehiptene
- Emanciparea Moldovei lui Stefan cel Mare de sub suzeranitatea Poloniei
- O caracterizare generala a secolului al XVI-lea
- Care era situatia internationala inainte de izbucnirea rascoalei conduse de Gheorghe Doja
- Mestesugurile si comertul intern in lumea romaneasca in secolele XIV si XV
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor
- Razboiul impotriva samnitilor purtat de romanii condusi de generalul Dentatus-partea 2
- Razboiul impotriva samnitilor purtat de romanii condusi de generalul Dentatus
- Sistemul tetarhic antic de conducere
- Constantinopol, capitala lui Constantin cel Mare
Categorie: Istorie si Civilizatie - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)
Data Adaugarii: 03 January '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :