Introducerea curriculumului "Educatie pentru familie" in contextul ridicarii calitatii in educatia moral-civica

ABORDÄ‚RI CONCEPTUALE

Cultura umană este de neconceput fără de cele două instituţii sociale: familia şi învăţământul. Ambele formaţiuni sociale, familia şi învăţământul, reflectă şi reproduc particularităţile dezvoltării societăţii, ale statului şi ale etniei. Ambele se află într-o relaţie de feed-back continuu şi ambele traversează o perioadă de criză, dar se deosebesc radical prin posibilităţile şi specificul de reacţionare la intervenţiile sociale. Dacă învăţămîntul poate fi reformat conform anumitor strategii elaborate la nivel macrostru ctural, familia nu poate fi restructurată la comandă prin directive.

Cercetările în domeniul ştiinţelor educaţiei, studiile sociologice, cele din domeniul antropologiei şi istoriei civilizaţiei demonstrează elocvent faptul că familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie a valorilor şi a normelor culturale din generaţie în generaţie (Merton R., Segalen M.), ea este într-adevar o realitate persistentă şi structurală de o importanţă majoră (Telleri F.), care plăsmuieşte şi stabilizează din punct de vedere psihosocial personalitatea umană.
Familia reprezintă agentul acţiunii educative care fixează în individ habitusul primar (Bourdieu P.), schemele iniţiale de percepţie, gândire, imaginaţie, creativitate, acţiune, ce vor funcţiona ca un mecanism de selecţie şi consolidare a conduitei în procesul interiorizării experienţei ulterioare, formând temelia viitoarei personalităţi.

Familia a avut întotdeauna o influenţă decisivă asupra educaţiei, ea este capabilă să reacţioneze şi să contribuie la dezvoltarea societăţii (Donati P.), anume ei îi datorăm virtuţile neamului (Narly C.), în familie se consolidează relaţiile între generaţii, care sunt de o importanţă deosebită pentru societatea umană.
Procesele globalizării, ce afectează practic toate domeniile vieţii, provoacă schimbări esenţiale în structura şi funcţionalitatea instituţiilor sociale, inclusiv în învăţământ şi familie. Astăzi familiei i se solicită răspunsuri concrete şi adecvate provocărilor timpului la nivel de adaptabilitate, coeziune, creativitate, competenţă, eficienţă în organizarea vieţii familiale şi educaţia copiilor.

Proporţiile catastrofale ale fenomenelor negative: scăderea natalităţii, infidelitatea conjugală, maladia incurabilă SIDA, abandonul copiilor, proliferarea vagabondajului infantil/copiii străzii, creşterea ratei divorţurilor, a procentului de familii dezintegrate şi a celor ce nu se reuşesc în educaţia copiilor etc. necesită elaborarea unor soluţii şi mecanisme redresante. Acţiunea de preântâmpinare a amplificării acestora poate fi bazată pe abordarea unui cadru complex de probleme ce vizează educaţia pentru familie, prin familie, eficientizarea posibilităţilor familiei ca factor social şi educativ, prin intermediul sistemului de învăţământ.

Educaţia pentru familie, redescoperirea şi redefinirea rolului familiei în viaţa omului, a calităţii de familist şi părinte competent şi eficient cer o tratare responsabilă, ca o adevarată profesie ce trebuie învăţată (Spencer H., Berge A., Narly C., Cosma T., Telleri F. etc.).

Pentru ca o familie să-şi exercite eficient funcţia educativă, ea trebuie să dispună de o anumită cultură, de un nivel intelectual adecvat, valori morale, etice şi un cadru economic decent de viaţă.

Calităţile de familist şi părinte solicită efort şi pregătire de specialitate, perfecţionare şi autoperfecţionare continuă şi se bazează pe ştiinţă-competenţă -măiestrie, presupunând o anumită vocaţie, şi orientare socială umanistă (Bunescu Gh., Cosma T., Donati P., Galli N.).

Conceptul de educaţie pentru familie constituie o etapă calitativ nouă în evoluţia conceptelor din domeniul ştiinţelor educaţiei, a reprezentărilor şi judecăţilor cu privire la demersul educaţional ce vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii în vederea realizării rolurilor familiale şi deschiderea acestuia spre imperativele lumii contemporane. S-a stabilit că geneza conceptului a pornit de la următoarele constatări:

- în ultimele decenii ale secolului XX savanţii şi politicienii au identificat noi tipuri de probleme sociale, printre care şi problema deteriorării familiei, care se impun atât prin caracterul lor complex şi grav cât şi printr-un proces rapid de globalizare;
- imperativul vizat se regăseşte în programele şi recomandările UNESCO, definite în anul 1978 şi tendinţa promovată de această organizaţie internaţională după 1990, formulată în sintagma educaţia pentru valori (Andrei P.), abordată cu referire la om şi problematica lumii contemporane privind domeniul moral şi civic, natura şi mediul înconjurător cultural şi tehnologic. În această categorie sunt incluse: educaţia pentru cetăţenia democratică, educaţia pentru munca de calitate, educaţia pentru viaţa privată (Cristea S.);
- în cercetările şi preocupările sale cercetătorul Văideanu G. desemnează un domeniu separat al educaţiei, educaţia pentru viaţa de familie şi economia modernă, pe care îl consideră prioritar pentru deceniile 2001-2020;
- revoluţia sexuală n-a soluţionat problema fericirii umane şi n-a contribuit la consolidarea familiei, iar abundenţa de informaţii privind relaţiile şi viaţa sexuală reprezintă o condiţie importantă şi necesară, dar nu şi una suficientă pentru crearea unei familii armonioase;
- lumea în perpetuă schimbare cere o adaptare rapidă şi responsabilă a personalităţii umane la condiţiile inovaţiilor şi ale reformelor sociale, însă necesită şi o ancorare echilibrată în astfel de valori eterne ca familia.

În ultimii ani se percepe acut necesitatea redefinirii şi eficientizării influenţei familiei, celei mai vechi instituţii sociale, în plan pedagogic, antropologic şi sociologic, şi a uneia dintre cele mai importante valori socio-umane, în plan filosofic şi moral, care conferă sens profund vieţii omului, îi asigură fericirea, sănătatea fizică şi echilibrul psihologic; construcţia sinelui şi integrarea lui în societate.

S-a analizat sintagma Educaţia pentru familie (EF) din perspectiva filosofiei analitice şi s-a demonstrat că aceasta are o reală semnificaţie, iar analiza conceptuală a arătat că termenii aplicaţi reprezintă o idee clară, formulată precis şi concis.

Analiza ipostazelor de aplicare a acesteia în filosofia educaţiei scoate în evidenţă trei perspective de aplicare a termenului "educaţie": sociologică, instituţională şi de iluminare generală (Ryle G., Călin M.), care interferează cu perspectiva axiologică a educaţiei ce explică contextul extern social şi cel intern la nivel de instituţie-proces-activitate concretă de culturalizare.

Perspectiva pedagogiei postmoderniste fixează cadrul epistemic, metodologic şi social, raportând acţiunile educative la obiective, conţinuturi, tehnologii finalităţi şi relaţia educator-educat, ceea ce asigură funcţionalitatea conceptului educaţia pentru familie.

S-a stabilit că perspectiva instituţională, la fel are caracter pedagogic şi social, deoarece se referă la dezvoltarea persoanei ca rezultat al influenţelor şi acţiunilor din partea familiei, şcolii sau a altor instituţii formale din cadrul societăţii, iar perspectiva iluminarii generale este definită de Peters R.S. prin termenul de achiziţie, ceea ce denotă un succes, o eficienţă a rezultatelor şi se poate conştientiza prin afirmaţia distinctă realizată de Ryle G. fă asta cât mai bine, care orientează procesul EF spre aspectul calitativ.

Aspectul filosofic al fenomenului educaţia pentru familie a fost abordat prin prisma concepţiei lui Dewey John, ce considera procesul educaţiei ca mijloc remarcabil prin care este realizată unirea dintre cunoaştere şi valorile ce acţionează realmente în conduita concretă.

În conformitate cu premisa ce afirmă că educaţia reprezintă ansamblul de influenţe socio-culturale parvenite din cele trei planuri formal-nonformal-informal, sensul educaţiei reprezintă un proces de introducere a educatului, fie el copil sau adult, în cultura în care există şi care îi oferă acestuia modele, metode şi mijloace general-acceptate pentru a trăi şi munci în societate (Călin M.).

În virtutea necesităţii de orientare şi ghidare a procesului EF, tipurile de familii au fost asociate la trei modele educative generale:

- modelul educativ tradiţional, ce se caracterizează printr-o ierarhie clar pronunţată, părinţii deţinând o poziţie autoritară în toate aspectele vieţii familiale;
- modelul educativ partenerial, axat pe colaborare, cooperare, îmbinat cu elemente de rigorism adecvat;
- modelul educativ umanist-charismatic, ce plasează copiii în centrul atenţiei, părinţii fiind în ipostaza de ghid şi consilier.

Procesul de educaţie pentru viaţa de familie include: educaţia familială, educaţia prin intermediul familiei şi educaţia pentru familie. Primul aspect rezidă în acţiunile şi influenţele din cadrul familiei cu caracter educativ ce parvin de la adulţi, orientate spre formarea personalităţii copilului, al doilea aspect depinde de cultura generală a familiei, educaţia se desfăşoară prin intermediul modului de viaţă al acesteia, ambele aflându-se într-un feed-back permanent de consolidare a rolurilor familiale. Cel de-al treilea aspect, rezidă în direcţionarea specială a procesului educaţional ce presupune pregătirea copiilor pentru realizarea eficientă a rolurilor sociale de familist şi părinte. Perceperea-analiza-interiorizarea-exteriorizarea fenomenelor vieţii familiale se desfaşoară în cadrul familiei prin prisma modelelor comportamentale ale membrilor acesteia.

În cadrul abordării EF ca fenomen social şi proces de formare a competenţelor de realizare eficientă a rolurilor familiale s-a stabilit că teoria generală a educaţiei plasează problematica celor trei planuri în centrul atenţiei practicienilor din următoarele considerente:

- planurile formal-nonformal-informal se raportează la ansamblul instituţiilor sociale, inclusiv familia şi şcoala care sunt antrenate în realizarea funcţiilor educative de bază într-o triplă ipostază de actor, agent şi partener educativ;
- valorizarea eficientă a acestora asigură crearea reţelelor de cunoaştere cu caracter educativ care corespund nu numai intereselor personale, ci şi necesităţilor comunităţii umane;
- articularea resurselor proprii educaţiei formale-nonformale-informale la nivelul unor proiecte de tip curricular orientate spre cunoaşterea şi soluţionarea PLC (Cerghit J., Nicola I., V ă ideanu G., St ă nciulescu E., Cristea S., Telleri F.) etc.

Complexitatea funcţiilor, a relaţiilor familiale şi a procesului educativ a orientat analiza educaţiei pentru familie dintr-o perspectivă sociopsihopedagogică, abordând familia şi unitatea de învăţământ în tripla ipostază: de actor, agent şi partener educaţional.

Evident că educaţia pentru familie nu se poate reduce numai la acţiunile, procesele şi influenţele intrafamiliale, ci necesită acumulări noi din exterior pentru îmbogaţirea ethosului pedagogic familial si elaborarea strategiilor de colaborare cu alţi actori ai câmpului educaţional. Dezvoltarea personalităţii copilului este înţeleasă de cercetători ca rezultat al interconexiunii unui ansamblu de factori familiali, şcolari şi comunitari. Modelele conceptuale care articulează influenţele exercitate de diferiţi factori asupra copilului sunt numeroase.

Astfel, familia, colectivitatea de studii/muncă, comunitatea, lumea şi ego-sfera îl formează pe individ ca familist şi părinte, profesionist, cetăţean şi îl orientează spre cunoaşterea de sine, ghidând autoperfecţionarea, autoactualizarea, şi autoeducaţia.

Colaborarea instituţiei de învăţământ cu familia se consideră eficientă dacă prima o implică pe cea de-a doua în activităţi comune care presupun o iluminare psihopedagogică, o orientare spre eficientizarea abilităţilor şi competenţelor parentale, o mobilizare a resurselor intelectuale şi morale a elevilor şi membrilor ei adulţi în scopul realizării educaţiei pentru familie.

NECESITATEA CURRICULUMULUI "EDUCAŢEI PENTRU FAMILIE" ÎN CONTEXTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI FORMATIV.

În procesul elaborării Curriculumului EF trebuie să se ţină cont de un sistem de principii, legităţi şi criterii de natură axiologică, logică, psihologică, pedagogică şi ergonomică (Bontaş I., Nicola I., Cristea S., Andrei P., Pâslaru Vl., Guţu Vl., Mândâcanu V.). Printre aceste principii menţionăm următoarele:
1. Realizarea disciplinarităţii ce presupune asigurarea intradisciplinarităţii, interdisciplinarităţii, pluridisciplinarităţii şi transdiciplinarităţii;
2. Perspectiva axiologică ce exprimă necesitatea axării întregului proces educaţional pe valorizarea valorilor;
3. Realizarea conţinuturilor prin prisma problematicii lumii contemporane şi formarea deprinderilor de viaţă prin prisma noilor educaţii;
4. Abordarea sistemică şi integrativă ce presupune prelucrarea cunoştinţelor cu ajutorul metodei integrative;
5. Perspectiva valorificării cadrului formal-nonformal-informal.
Proiectarea Curriculumului EF din perspectiva pedagogiei integrative este condiţionată de tendinţele actuale ale dezvoltării sistemelor educaţionale axate pe principiul educaţiei permanente şi a formării la om a unei viziuni globale asupra lumii şi vieţii lui.

Curriculumul trebuie să conţină cîteva elementele de specificitate, care se observă în Figura 1. Fundamentele curriculumului evidenţiază originile acestuia, care sunt de natură sociologică, psihologică, pedagogică şi epistemologică. Fundamentele sociologice concentrează comanda, cererile socioculturale cu privire la sistemul educativ, cele psihologice concentrează relaţiile existente la nivelul procesului de formare-dezvoltare a elevului, cele pedagogice, concentrează relaţiile existente între finalităţile educaţiei, practica şi tehnologia acesteia la nivel de sistem şi proces, iar cele epistemologice reflectă chintesenţa metodologiei nivelului atins în domeniul ştiinţelor particulare, structura internă a acestora şi relaţiile interdisciplinare decisive pentru configuraţia curriculumului în condiţiile planului formal-nonformal-informal.

Dat fiind faptul că evaluarea la nivel de sistem urmăreşte gradul de realizare a finalităţilor macrostructurale şi corelarea calităţii învăţământului cu contribuţia sa la dezvoltarea socială, s-a considerat oportun să se realizeze o evaluare şi analiză pedagogică a componenţelor funcţionale, structurale şi numai după aceasta a celor operaţionale. Astfel, trebuie elaborat un Model poliaspectual de evaluare a EF, axat pe cele două coordonate metodologice, elucidate de cercetătorii din domeniul respectiv, coordonata modelelor convenţionale şi coordonata modelelor nonconvenţionale de evaluare (Neac ş u I., Stoica A., Cristea S., Tyler R.W., De Ketele J.M., Roegiers H., Scriven M. etc.). În virtutea faptului că pedagogia postmodernă, axată pe teoria curriculară , abordează corelarea celor două perspective: evaluarea de sistem şi cea de proces, modelul reprezintă un construct mixt, care asigură organizarea, colectarea, si interpretarea datelor cu privire la gradul de realizare a obiectivelor microstructurale în raport cu cele macrostructurale.

Modelul poliaspectual de evaluare a EF trebuie să includă următoarele criterii:
1. Finalităţile care urmează a fi atinse la nivelul instituţiei de învăţământ (grădiniţă, şcoală, liceu etc);
2. Intrarea/includerea în sistem, care vizează contextul pedagogic al acestuia;
3. Procesul instructiv-educativ: calitatea operaţionalizării obiectivelor şi valorizarea conţinuturilor;
4. Satisfacerea aspiraţiilor – intereselor concrete ale elevilor, familiei, comunităţii locale;
5. Analiza implicării actorilor educativi sociali în educaţia familială;
6. Mecanismul dirijării/managementul educaţiei familiale;
7. Produsul final al procesului de EF, care reprezintă etapa ieşirii din sistem ce asigură formarea imaginii globale a ciclului educativ proiectat şi realizat.
Evaluarea pedagogică a EF se poate realiza la nivel de sistem şi de proces, aplicându-se diferite tehnici de evaluare: chestionarele de opinii, evaluarea prin lucrări scrise (eseuri, rezumate, schiţe etc.), practice (elaborarea regimului de viaţă al familiei, codului de norme etice, programe de sănătate, de odihnă, de educaţie a copiilor etc.), elaborarea portofoliului familiei prin scări de apreciere, teste-aplicaţii, completarea fişelor etc.

Concluzii generale :

Conceptului EF contribuie la stabilirea unei etape calitativ noi în evoluţia conceptelor pedagogice, ce includ reprezentările şi judecăţile cu privire la demersul educaţional care vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii în vederea realizării rolurilor familiale şi deschiderea acestuia spre imperativele lumii contemporane.

Concepţia EF rezidă în orientarea, pregătirea şi valorificarea instituţiilor de învăţământ şi a familiei în calitate de actor, orientat spre studiere şi acţiuni de autoperfecţionare, agent axat pe reechilibrarea modului de viaţă şi partener educaţional, deschis spre colaborare. Concepţia EF trebuie să fie întemeiată pe accepţiunile contemporane ale filosofiei educaţiei şi ale epistemologiei moderne privind dezvoltarea personalităţii umane şi a societăţii.

Pentru ca EF sa răspundă demersului epistemologic modern, conceputului învăţământului formativ şi practicii educaţionale contemporane, trebuie să se elaboreze un sistem ce include fundamentele teoretice şi metodologice ale educaţiei pentru familie, elaborate prin prisma noilor educaţii, ţinându-se cont de exigenţele pedagogiei postmoderniste de tip integrativ, tendinţele de reconfigurare a modelelor comportamentale familiale şi a stilurilor educative ale acestora.
Procesul EF este eficient atunci cînd conţinuturile vizate pot fi implementate în baza demersurilor de tip: infuzional, modular, disciplinar, opţional şi transdisciplinar.

În condiţiile actuale, ce denotă tendinţe democratice de reconfigurare a modelelor comportamentale şi educative familiale, se impune necesitatea cunoaşterii, implementării şi experimentării Sistemului EF în corespundere cu cerinţele teoretico-metodologice pentru fiecare treaptă a învăţământului; urmarea liniei strategice de realizare a educaţiei pentru familie prin implicarea sistematică a părinţilor şi copiilor în cadrul şcolilor/atelierelor pentru părinţi şi elevi cu caracter formativ, orientate spre completarea şi valorizarea ethosului pedagogic familial; promovarea coerentă a activităţilor nonformale, cursurilor opţionale la decizia şcolii/părinţilor, studenţilor în cadrul tuturor treptelor învăţământului cu privire la problematica familiei, educaţiei pentru familie.

Abordarea sistemică de rol a EF din perspectivă filosofică ne orientează spre reflexivitate, analiză amplă şi permanentă a realităţii sociale în îmbinare cu acţiunile ce vor consolida şi forma atitudinile valorice privind cultura relaţiilor familiale şi eficientizarea competenţelor de familist şi părinte.
<sub>Referinte :
1. Andrei, Petre, Filosofia valorii, Editura Polirom, IaÅŸi, 1997;
2. Antonesei, Liviu, O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice şi transdisciplinare ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
3. Berger, Peter; Luckmann, Thomas, Construirea socială a realităţii, Editura Univers, Bucureşti, 1999;
4. Cuzneţov, Larisa, Etica educaţiei familiale, Editura ASEM, Chişinău, 2000;
5. Cuzneţov, Larisa, Dimensiuni psihopedagogice şi etice ale parteneriatului educaţional, Editura UPS "Ion Creangă ", Chişinău, 2000;
6. Cristea, Sorin, Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei, Litera Educaţional, Chişinău, 2003;
7. Durkheim, Emile, Educaţie şi societate, EDP, Bucureşti, 1980;
8. Mândâcanu Virgil, Etica comportamentului moral, Editura Presa Universitară Română, Timişoara, 2003 ;
9. Pâslaru, V., Principiul pozitiv al educaţiei, Editura "Civitas", Chişinău, 2003 ;
10. Stănciulesu, E., Sociologia educaţiei familiale, Vol.I şi II; Collegium, Polirom, Iaşi, 2002.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: introducere, curriculum, educatie pentru familie, invatamant

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---