"Daca, stand in multime te-mpaunezi semet
Daca langa cel puternic te ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-I cu dispret
Te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic!
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te- nlinisti ca-n umbra unui pom
Al tau va fi pamantul si tot prinosul sau
Vei fi- ntre Domni , Intaiul dar niciodata Om!"

1. Educatia moral civica intre posibilitate si necesitate

Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe din structurile de profunzime ale personalitatii. N. Walou sublinia: “….in viata individului, copilaria prezinta o valoare functionala, fiind o perioada in care se termina realizarea tipului speciei.” La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influen telor exercitate atat de familie cat si de institutia prescolara. Insa nici unul din mediile amintite nu asigura, actionand singur deplina dezvoltare psihica a copilului ci numai coroborandu- si atributiile. In perioada prescolaritatii se produce largirea interactiunilor sociale ale copilului prin integrarea sa in colectivitate, unde se stabileste o categorie specifica de relatii.

Numai gradinita poate intregi experienta sociala a copilului generata de confruntarea cu cei care au aceleasi nevoi si dorinte, aceleasi capacitati fizice si psihice, in jurul varstei de 5 ani, punandu-se de fapt bazele personalitatii.

Continutul central al socializarii este sensibilizarea deosebita pentru stimuli sociali, dezvoltarea receptivitatii la obligatiile sociale, disponibilizarea catre participare si cooperare cu semenii.

Copilul care nu traieste printre cei asemanatori lui nu poate sa se identifice cu acestia, nu poate sa se oglindeasca in ei, nu-si gaseste parteneri pe masura, este lipsit de exuberanta specifica si atractia spre joc si fantezia caracteristica grupurilor de prescolari. Socializarea copilului isi gaseste terenul ideal in gradinita loc in care copilul capata independenta, incredere in sine, adaptabilitate sociala, curiozitate intelectuala, avantaje care il vor favoriza pe copil in viitor. R. Vincent spunea: “Copilul gaseste in gradinita o lume pe masura lui, inconjurat de cei de o seama cu el, se simte intotdeauna liber si mai puternic in fata adultului. “

Prescolaritatea este etapa din viata in care libertatea trebuie pe deplin traita pentru ca viitorul adult sa se simta liber si sa fie capabil sa si-o cucereasca cu fortele sale.

Traim intr-o societate in care, pe langa influentele pozitive din gradinita aspra copiluliui se exercita influente nocive din mai multe directii. Astfel, multe dintre dificultatile de adaptare si integrare sociala atat ale copilului cat si ale adultului de mai tarziu isi au originea in disfunctiile familiare din copilarie, ca si in cele de mai tarziu. Conflictul conjugal manifestat sau lent, incepe cu tensiuni emotionale si defecte de comunicare intre soti, sfarsind cu atitudini parentale neconsensuale, modele educationale si morale alternate sau derivate, toate acestea pot produce “fisuri” si “rani” adanci in structura personalitatii copiilor greu corectabile sau niciodata vindecabile.

Copilul purtator al “mesajului de disfunctie parentala” ne apare ca fiind marginalizat sau automarginalizandu-se in grupul de copii. El poate sa se manifeste violent si stabil, fie timid si inhibat si labil, emotiv sau anxios fiindu-I in general, greu sa se integreze in colectivitate.

Mass media prin filmele dar si diversele reviste pentru adulti expuse privirii curioase a copiilor exercita o influenta negativa in formarea personalitatii copiilor. Violenta , agresivitatea, lupta cu diversle mijloace, limbajul vulgar utilizat de personaje, grotescul, prezenta frecventa a diavolului in derularea diverselor actiuni sunt nu numai modelele negative pentru copil pe care acesta le transpune automat in conduita de zi cu zi dar de multe ori si somnul copilului este dominat de imaginile vazute iar somnul linistit si relaxat se transforma de multe ori intr- un cosmar.

Strada, cu furnicarul zilnic de oameni, de multe ori este un model negativ pentru copil. Este josnic si desgustator, oribil, sa mergi in urma unui grup de tineri adolescenti si sa asisti neputincios la scene si gesturi demne de tot dispretul, sa fii obligat sa auzi un limbaj presarat cu tot felul de vulgaritati. Oare bunul simt al romanului a disparut definitiv, iar filmul zilnic al vietii cotidiene vizeaza doar grotescul? Este secolul vitezei, cu stress continuu, cu diferente mari sociale intre semeni, dar un lucru sa nu uitam: viata este scurta, timpul nu iarta, si merita sa traim frumos si demni.

Prin urmare, este posibil si necesar sa incepem de la cea mai frageda varsta sa invatam si educam copilul corespunzator moralei noastre crestine. Copiii sunt asemenea florilor. Trebuie sa aiba un sol bun, apa si soare iar trandafirii ca sa aiba acele flori minunate trebuie taiati cu grija, altfel vor face flori salbatice. Tot asa si copiii ”daca nu sunt taiati cu iubire” si educati corespunzator, vor creste salbatici.

La varsta prescolara este posibil sa facem educatie moral civica, deoarece acum copilul dovedeste mare maleabilitate psihica, fapt ce ne da posibilitatea sa intervenim educativ sub aspect formativ si informative. Acum gandirea copilului trece de la stadiul intuitiv la gandirea concreta operatorie, limbajul se imbogateste, se dezvolta comunicarea cu copiii si adultii, se inregistreaza o afectivitate crescuta.

Este necesar sa facem educatie moral civica pentru ca la aceasta varsta se inregistreaza cele mai multe acumulari, cu rezultate deosebite in plan intelectual, afectiv si moral. Este varsta ”de ce- urilor” cand prescolarul manifesta o deosebita sete de cunoastere.

Gradinita singura nu poate asigura formarea moral- civica a copilului. Eforturile educatoarelor trebuie sincronizate cu ale altor parteneri:familie, scoala, Biserica, si diverse institutii de cultura si educatie. O actiune armonioasa exercitata din partea institutiilor amintite va contribui la formarea copilului in viitor, cetatean al mileniului III.

O educatie adevarata, reala se fundamenteaza in familie, apoi se continua in gradinita si scoala. In primul rand se realizeaza prin punerea exemplului si abia apoi prin cea a cuvantului. Tot ceea ce se savarseste sub privirea copilului au efect mai puternic decat frazele moralizatoare.

2. Sa-i invatam pe copii sa se autodisciplineze

Cum sa educam un copil cand este neascultator, are un comportament negativ si este rasfatat.

Cu totii ne dorim copii ascultatori, saritori la nevoie, sa rationeze de la cauza la efect, sa poata gandi pentru ei insisi, sa stie sa faca alegeri bune, sa aiba taria sa reziste la presiunea de grup si sa spuna”Nu” in dreptul relatiilor abuzive.

Un control excesiv din partea adultului inhiba total energia si distruge sentimentele de incantare si bucurie, priveaza copii de ocazia exersarii deciziilor.

Am putea evita multe comportamente negative daca am avea puterea si rabdarea sa anticipam conflictele. Copii pot acumula o anumite presiune inainte de a exploda. Multe dintre lucrurile rele pe care le fac copiii nu s-ar intampla daca nu am fi atenti si am ajuta pe copii sa-si redirectioneze energiile inaintea comportamentului negativ.

Kay Kuzma ne sugereaza cateva tehnici:

a). Controlul prin atingere- atingerea copilului este o metoda eficienta pentru prevenirea problemelor de comportament. O singura mangaiere, o imbratisare, asezarea mainii pe umar, pe capul copilului ii va aminti ca suntem aproape de el si il va impiedica sa devina agresiv, de nestapanit.

b). Diversiunea – cand copilul devine frustrat si nu poate face fata situatiei ar putea fi de folos diversiunea. Nu de putine ori se intampla ca 2- 3 copii sa doreasca o jucarie in acelasi timp. Inainte de a ajunge la confruntare putem sa gasim impreuna cu ei jucarii asemanatoare si sa-I aratam cat de minunate sunt acestea.

c). Sa evidentiem realitatea- uneori suntem surprinsi sa sesizam cat de devreme putem sa discutam rational cu copilul. Atunci cand ii expunem un rationament este important ca explicatia sa fie scurta si simpla. Este eficient un apel direct la cooperare din partea lor. Copiilor le place sa faca pe plac, sa fie de folos cuiva si, de obicei asculta aceasta evidentieire a realitatii. Ex.”Trebuie sa fii atent la poveste pentru ca si colegii tai vor sa o auda”

d). Implicati-va pentru a preveni in mod eficient problemele trebuie sa ne implicam in viata copilului. Ar fi bine ca el sa creada ca avem si un ochi la spate. Implicarea in viata copilului ne face sa ne dam seama cand a facut ceva rau, cand e ingrijorat, cand acunde ceva.

Un om, dascal sau parinte, ca sa stie sa disciplineze un copil, trebuie sa prezinte anumite calitati: sa fie deschis si prietenos, sa mentina o temperatura emotionala echilibrata, sa fie consecvent, sa mentina un front comun, sa lase cuvantul lui Dumnezeu sa-I calauzeasca actiunile.

Oanenii deschisi si prietenosi sunt deschisi fata de ideile noi, sunt datori sa asculte si tin seama cu seriozitate de sugestii, critici, nevoi, cereri si dorinte ale altei persoane. Sa fim onesti, caci numai daca suntem cinstiti ne putem recunoaste greselile, stanjeneala, motiv pentru care copilul ne va asculta. Cand suntem irascibili sa gasim o modalitate de a ne linisti ( o plimbare, respiratie adanca repetata) pentru a nu da copiilor motiv sa spuna ca au invatat reactiile emotionale necontrolate de la noi.

3. Caracter in formare

Cuvantul caracter are numeroae nuante si semnificatii si se refera la frumusetea morala a individului. Aceasta implica cinste, stapanire de sine, preocupare pentru ceilalti, credinta religioasa, idealuri morale, constiinta si capacitate de a-si stapani impulsurile. Toate atitudinile si fatetele care modeleaza caracterul unui copil sunt invatate. De aceea trebuie sa aplicam tot ce stim despre procesul invatarii la dezvoltarea caracterului. Prin urmare, responsabilitatea dezvoltarii caracterului sta direct pe umerii parintilor, este preluat apoi de educatoare si invatatori care isi vor impleti influentele cu cele din familie. Cand ceva din caracterul copilului lipseste, cei care se ocupa de educatia lui, parinti, educatori, trebuie sa se invinuiasca pe ei pentru mediul in care a fost crescut copilul si sa gaseasca impreuna solutii adecvate.

Studiile arata ce primii 6-7 ani de viata reprezinta perioada cea mai importanta de formare. Sunt parinti dar si educatori care doresc pentru beneficial personal, incearca sa stimuleze creierul in diferite moduri cu viteza unei mitraliere, fapt ce duce mai degraba la frustrare decat la dezvoltarea unui mediu reala de invare. La fel ca o oglinda, copilul reflecta aceleasi trasaturi de caracter pe care le vede in permanenta.

Toate indicatiile legate de standardele de comportament sunt hranite printr-o intarire repetata pozitiva. Respectul de sine este factorul care determine dezvoltarea caracterului si ofera consistenta comportamentului. Copilul invata sa faca deosebirea intre bine si rau intr-un proces de invatare lung si lent care se intinde din copilarie pana in adolescenta.

Pana la stadiul in care individul isi controleaza propriul comportament, copilul trebuie controlat prin restrictii, acestea sunt impuse mai intai de familie, apoi de carte gradinita si scoala, de catre Biserica si societate.

Daca parintii il invata pe copil sa-l iubeasca, el invata sa-I iubeasca si pe semenii cu care vine in contact, copilul invata treptat ca prin nerespectarea regulilor el ii face pe altii sa sufere.

Fara ajutorul adultului, copilul nu-si poate dezvolta singur caracterul si nici constiinta. Copilul invata ca anumite fapte nu sunt acceptate, nerespectarea impune o pedeapsa urmata de neliniste. Ca sa reduca aceasta stare, copilul va invata sa nu mai repete acel comportament. Atunci cand purtarea copilului nu este la inaltimea standardului, copilul se va simti vinovat si ii va fi rusine. Cand se simte vinovat, copilul isi da seama ca purtarea lui se afla mai jos decat standardul propus. Ininte de a se simti vinovat, copilul trebuie sa accepte enumite standarede cu privire la bine si rau si sa doreasca sa se conformeze, sa fie bine dispus, sa accepte vine.

Nu dorim ca un copil sa-si formeze obiceiuri bune doar de teama pedepsei. Teama, nelinistea, respingerea sentimentului de vinovatie nu sunt suficiente. Copilul trebuie sa-si dezvolte cu ajutorul adultului un control interior pentru a actiona corespunzator normelor etice. Stapanirea de sine ii va permite copilului sa gandeasca atunci cand alege sa faca ceva, va alege in mod deliberat intelept cu cat copilul este criticat, cicalit si pedepsit, cu atat mai mult se inrautateste comportamentul lui. Incurajarea, aprecierea, recompensele vor motiva copilul in realizarea actiunilor pozitive.

“Nimic din ceea ce faureste omul in efemera sa existenta pe acest pamant nu se ridica la atata sublim, la creatie, daruire de sine, jertfa si implinire pe cat este cresterea, educarea si dezvoltarea copiilor, cea mai deplina si sensibila bucurie a vietii. De buna lor crestere si educare depinde viitorul umanitatii.”
_{Referinte:
● Psihopedagogia copilului, Vol I, Ed. Repregraf
● Kay Kuzma, Copiii, darul lui Dumnezeu, Ed. Viata si sanatate
● Nancy L. Van Pelt, Secretele parintelui deplin,
● Kay Kuzma, Ascultarea de bunavoie
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: copii, dragoste, educatie, prescolari

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---