Relaţia de simetrie se raportează la construcţia de ansamblu a operei literare şi se referă la echilibrul pe care-l stabileşte autorul între începutul şi sfârşitul lecturii; uneori, chiar în interiorul ei. întâlnim aspecte simetric alese de autor, mai ales în textele narative, cum ar fi acelea dintre începutul şi sfârşitul romanelor Ion, Pădurea spânzuraţilor sau Răscoala, de L. Rebreanu, unde descrierea sau afirmaţia iniţială îşi găseşte corespondentul în final. În primul volum al romanului Moromeţii, M. Preda stabileşte o simetrie raportată la timp: care avea sau nu mai avea răbdare cu oamenii.

În versuri, întâlnim câteva categorii de simetrie determinate de forma fixă a poeziei: în rondel, glosă etc. Simetria poate fi reluată şi în interiorul textului, aşa cum întâlnim în Noapte de decembrie, de Al. Macedonski: raportul dintre creşterea arşiţei şi suferinţa emirului.

Tot din categoria simetriei fac parte şi formulele mediane, de îndemn la desfăşurarea acţiunii, întâlnite în basmele populare. Se pot stabili unele relaţii între simetrie şi refren sau repetiţie.

---

Tag-uri: opera literara, simetrie, echilibru

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---