Statistics:
Visits: 2,273 Votes: 1 Fame Riser |
Fame Rank
10
Fame Riser
|
|||||||||||
Aci sosi pe vremuri
Q: | Intreaba despre Aci sosi pe vremuri |
Repere analitice
NOTE DE TRADIÅ¢IONALISM:
• tradiţionalismul este o direcţie literară şi culturală orientată către valorile autohtone, către clasicitate, prin preţuirea moştenirii culturale, a folclorului şi a culturii populare, prin actualizarea fondului mereu viu al învăţăturilor trecutului;
• „Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul de poezii „Pe Argeş în sus" (1923), alături de „Florica", „Trecutul viu", „Bătrânii";
• cu volumele „Pe ArgeÅŸ în sus" (1923), „Satul meu" (1925) ÅŸi „Biserica de altădată" (1926), poezia lui Ion Pillat se orientează pe linia unei tradiÅ£ii melancolizate de trecerea timpului, în care frumuseÅ £ea vremurilor de odinioară devine temă de reverie; trecerea timpului, incluzând destine ÅŸi oameni, îi provoacă visări melancolice.
STRUCTURA POEZIEI:
• poezia conţine 39 de versuri (18 distihuri şi trei versuri solitare, unu reluat sub formă de laitmotiv), împărţite egal în două secvenţe temporale, care conţin două poveşti de dragoste, decalate de existenţa a două generaţii;
• unirea celor două laturi ale timpului se face prin toposul neschimbat al versurilor, '„casa amintirii cu-obloane şi pridvor", expresie a perpetuării aceloraşi gesturi şi acte umane în spaţiul memoriei, poezia fiind, cum spunea G. Calinescu, „simbolizare a uniformităţii în devenire";
• perspectiva poetică este ea însăşi adaptată schimbărilor de cadru, între un plan al prezentului şi rememorarea afectivă a aceleiaşi poveşti de dragoste în care numai protagoniştii sunt alţii;
• simetria textului: distribuţia egală a distihurilor, cu interludii având valoare de laitmotiv, fixează cele două secvenţe temporale, în care se inserează două poveşti de dragoste aproape identice; simetria rezultă din ample paralelisme, gradaţii ascendente şi descendente şi efecte de contrapunct:
- în această structură, sunt elemente spaţiale stabile, „casa amintirii", „zăbrelită" în nemişcare, drumul, „turnul vechi din sat";
- permutabilitatea se realizează prin rotirea timpului (dată de complexa folosire a timpurilor verbale), prin reiterarea ritualului erotic şi prin sunetul contrapunctic de clopot;
- clopotul ce sună de nuntă sau de înmormântare stabileşte un sistem temporal de referinţă, faţă de care se mişcă, precum într-un carusel, evenimentele şi faptele; simetria textului se construieşte şi prin aceasta repetabilitate a existenţelor umane, înşirate într-un imens cadru („frame"), care asigură continuitatea generaţiilor; clopotul acţionează ca un jalon temporal, ca un semn al destinelor, sunetul lui marcând încă o rotire a complicatului mecanism al vremii;
- întregul panou liric se produce prin rememorare afectivă, prin trecere în planul subiectivităţii a unui dat spaţio-temporal la care, în secvenţa a doua, participă în mod direct, ca subiect, eul liric.
TEME Åžl MOTIVE ALE POEZIEI:
• „Aci sosi pe vremuri" e un poem pe tema elegiacă a timpului;
• Ion Pillat e un „pictor al atmosferei şi al luminii" (Tudor Vianu), căutând în peisaj „arhitectura lui ascunsă", liniile profunde ale unei temporalităţi ce conservă o lume patriarhală, fixată într-o aură de eternitate;
• trecerea timpului conexează şi celelalte motive şi imagini poetice: păianjenul este un simbol ruinistic, al degradării lumii; „zăbrelirea" spaţiului conservă în amintire imaginea vetustă a casei, neschimbată, ceea ce şi face posibilă repetarea, în alt plan temporala poveştii de dragoste;
• trecerea lentă a timpului marchează erodarea materialităţii, degradarea, sub patina vremii, a componentelor casei; imaginea acesteia „încremeneşte" totuşi în amintire, metafora hornului care „nu mai trage alene din ciubuc" sugerând oprirea curgerii temporale; adverbul „mai" marchează tocmai hotarul dintre două secvenţe ale timpului: aceea în care casa era plină de căldură şi de viaţă şi aceea în care totul s-a oprit, ca într-o fotografie veche, patriarhală;
• poetul individualizează, în prima secvenţă, veacul ce trecuse, al nouăsprezecelea, prin fapte de cultură caracteristice, prin lecturi din Lamartine, poezia „Le lac" („Lacul"), şi din Ion Heliade-Rădulescu („un tânăr Eliad"), din „Sburătorul";
• secvenţa a doua a poeziei parcurge aceeaşi ritualitate a momentelor şi a gesturilor existenţiale; se reia întregul ritual al sosirii iubitei, cu gesturi şi momente diafane, cu implicarea directă a eului liric, cu o nouă sensibilitate poetică, simbolistă, „bunul Francis Jammes" şi Horia Furtună;
• poezia are o sonoritate discretă, dată de ritmica studiată a versurilor şi accentuată, de sunetul de clopot, reiterat în punctele cheie ale desfăşurării textului, care amplifică atmosfera de melancolie în care se înscrie întreaga poezie.
Eseu
„Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul de poezii „Pe Argeş în sus" (1923), alături de „Florica", „Trecutul viu", „Bătrânii". Sunt poeme pe tema elegiacă a timpului ce trece în detrimentul fiinţei umane, Ion Pillat, „pictor al atmosferei şi al luminii" (Tudor Vianu), căutând în peisaj „arhitectura lui ascunsă", liniile profunde ale unei temporalităţi ce conservă o lume patriarhală, fixată într-o aură de eternitate.
Poet al expresiei concentrate, al condensării semantice duse uneori, în „Poeme într-un vers", la o extremă, dar pregnantă lapidaritate, în „Aci sosi pe vremuri" Ion Pillat foloseşte distihul, mai uşor de manevrat în amplele paralelisme, gradaţii ascendente şi descendente şi efecte de contrapunct pe care le conţine poezia. Cele două secvenţe temporale, trecutul şi prezentul, se întâlnesc şi se continuă într-o paletă imagistică infuzată în întreaga structură a textului poetic, organizată întro simetrie perfectă. Poezia conţine 39 de versuri (18 distihuri şi trei versuri solitare, unu reluat sub formă de laitmotiv), împărţite egal pentru fiecare secvenţă temporală. Unirea celor două laturi ale timpului se face prin toposul neschimbat al poeziei, „casa amintirii cu-obloane şi pridvor", expresie a perpetuării aceloraşi gesturi şi acte umane în spaţiul memoriei, poezia fiind, cum spunea G. Călinescu, „simbolizare a uniformităţii în devenire". Perspectiva poetică este ea însăşi adaptată schimbărilor de cadru, între un plan al prezentului şi rememorarea afectivă a aceleiaşi poveşti de dragoste în care numai protagoniştii sunt alţii. „Casa amintirii" este simbolul unui timp oprit, alunecând treptat în penumbră: „La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,/ Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.// Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.//în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.". Spaţiul poetic al trecutului se deschide brusc, cu o secvenţă narativă cu sensuri simbolice, plină de graţie şi de efecte muzicale: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.// Nerăbdător bunicul pândise de la scară/ Berlina legănată prin lanuri de secară.// Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină/ Sări, subţire,-o fată în largă crinolină."
Poetul individualizează veacul ce trecuse, al nouăsprezecelea, prin fapte de cultură caracteristice, prin lecturi din Lamartine, poezia „Le lac" („Lacul"), şi din Ion Heliade-Rădulescu („un tânăr Eliad"), din „Sburătorul". Atmosfera erotică este tipic romantică, scenele de dragoste au loc „sub lună", câmpia este, prin efectul razelor argintii, „ca un lac", fiorii poeziei „Zburătorul" se conjugă cu fantasmele nopţii, „când deasupra casei ca umbre berze cad". Contra-punctic, atmosfera de basm este marcată de cadenţa neiertătoare a timpului, simbolizat, ca în poezia lui Eminescu, de clopot, ca un semn al trecerii, al succesiunii momentelor vieţii: „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.". Ei trăiesc, cum însuşi poetul spune, iluzia unei „eternităţi de-o clipă", contrazisă de timpul neiertător: „Dar ei, în clipa asta simţeau c-o să rămână.../ Demult e mort bunicul, bunica e bătrână...".
Secvenţa a doua parcurge aceeaşi ritualitate a momentelor şi a gesturilor existenţiale. Mai întâi, ga în incipitul poeziei, reflecţia asupra trecerii timpului, uşor mirată, ca o descoperire cu efecte de surpriză, sub semnul eminescianei cugetări „alte măşti, aceeaşi piesă": „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ştersele portrete.// Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...". Apoi se reia întregul ritual al sosirii iubitei, cu gesturi şi momente diafane, cu implicarea directă a eului liric, întregul tablou luând aspectul unei subiectivităţi mai pronunţate: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.//Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.// Subţire, calci nisipul pe care ea sări./ Cu berzele într-însul amurgul se opri...". E acelaşi moment şi totuşi altul, cu o nouă sensibilitate poetică, pe altă treapta a existenţei: „Şi m-ai gasit, zambindu-mi, ca prea naiv eram/ Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.//lar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună,/ Şi-am spus «Balada lunei» de Horia Furtună,// M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,/ Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist". Reveria romantică, perpetuă stare a fiinţei, indiferent de momentele şi modelele literare ale vremii, este întreruptă iarăşi de sunetul de clopot, ca un glas al eternului şi al destinului, care încheie încă un ciclu existenţial: „Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat/ - Acelaşi clopot poate -în turnul vechi din sat...// De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".
Sonoritatea discretă a poeziei, dată de ritmica studiată a versurilor şi accentuată de sunetul de clopot, reiterat în punctele cheie ale desfăşurării textului, amplifică atmosfera de melancolie în care se înscrie întreaga poezie, creând un efect de continuitate temporală prin rotirea nesfârşită a generaţiilor.
NOTE DE TRADIÅ¢IONALISM:
• tradiţionalismul este o direcţie literară şi culturală orientată către valorile autohtone, către clasicitate, prin preţuirea moştenirii culturale, a folclorului şi a culturii populare, prin actualizarea fondului mereu viu al învăţăturilor trecutului;
• „Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul de poezii „Pe Argeş în sus" (1923), alături de „Florica", „Trecutul viu", „Bătrânii";
• cu volumele „Pe ArgeÅŸ în sus" (1923), „Satul meu" (1925) ÅŸi „Biserica de altădată" (1926), poezia lui Ion Pillat se orientează pe linia unei tradiÅ£ii melancolizate de trecerea timpului, în care frumuseÅ £ea vremurilor de odinioară devine temă de reverie; trecerea timpului, incluzând destine ÅŸi oameni, îi provoacă visări melancolice.
STRUCTURA POEZIEI:
• poezia conţine 39 de versuri (18 distihuri şi trei versuri solitare, unu reluat sub formă de laitmotiv), împărţite egal în două secvenţe temporale, care conţin două poveşti de dragoste, decalate de existenţa a două generaţii;
• unirea celor două laturi ale timpului se face prin toposul neschimbat al versurilor, '„casa amintirii cu-obloane şi pridvor", expresie a perpetuării aceloraşi gesturi şi acte umane în spaţiul memoriei, poezia fiind, cum spunea G. Calinescu, „simbolizare a uniformităţii în devenire";
• perspectiva poetică este ea însăşi adaptată schimbărilor de cadru, între un plan al prezentului şi rememorarea afectivă a aceleiaşi poveşti de dragoste în care numai protagoniştii sunt alţii;
• simetria textului: distribuţia egală a distihurilor, cu interludii având valoare de laitmotiv, fixează cele două secvenţe temporale, în care se inserează două poveşti de dragoste aproape identice; simetria rezultă din ample paralelisme, gradaţii ascendente şi descendente şi efecte de contrapunct:
- în această structură, sunt elemente spaţiale stabile, „casa amintirii", „zăbrelită" în nemişcare, drumul, „turnul vechi din sat";
- permutabilitatea se realizează prin rotirea timpului (dată de complexa folosire a timpurilor verbale), prin reiterarea ritualului erotic şi prin sunetul contrapunctic de clopot;
- clopotul ce sună de nuntă sau de înmormântare stabileşte un sistem temporal de referinţă, faţă de care se mişcă, precum într-un carusel, evenimentele şi faptele; simetria textului se construieşte şi prin aceasta repetabilitate a existenţelor umane, înşirate într-un imens cadru („frame"), care asigură continuitatea generaţiilor; clopotul acţionează ca un jalon temporal, ca un semn al destinelor, sunetul lui marcând încă o rotire a complicatului mecanism al vremii;
- întregul panou liric se produce prin rememorare afectivă, prin trecere în planul subiectivităţii a unui dat spaţio-temporal la care, în secvenţa a doua, participă în mod direct, ca subiect, eul liric.
TEME Åžl MOTIVE ALE POEZIEI:
• „Aci sosi pe vremuri" e un poem pe tema elegiacă a timpului;
• Ion Pillat e un „pictor al atmosferei şi al luminii" (Tudor Vianu), căutând în peisaj „arhitectura lui ascunsă", liniile profunde ale unei temporalităţi ce conservă o lume patriarhală, fixată într-o aură de eternitate;
• trecerea timpului conexează şi celelalte motive şi imagini poetice: păianjenul este un simbol ruinistic, al degradării lumii; „zăbrelirea" spaţiului conservă în amintire imaginea vetustă a casei, neschimbată, ceea ce şi face posibilă repetarea, în alt plan temporala poveştii de dragoste;
• trecerea lentă a timpului marchează erodarea materialităţii, degradarea, sub patina vremii, a componentelor casei; imaginea acesteia „încremeneşte" totuşi în amintire, metafora hornului care „nu mai trage alene din ciubuc" sugerând oprirea curgerii temporale; adverbul „mai" marchează tocmai hotarul dintre două secvenţe ale timpului: aceea în care casa era plină de căldură şi de viaţă şi aceea în care totul s-a oprit, ca într-o fotografie veche, patriarhală;
• poetul individualizează, în prima secvenţă, veacul ce trecuse, al nouăsprezecelea, prin fapte de cultură caracteristice, prin lecturi din Lamartine, poezia „Le lac" („Lacul"), şi din Ion Heliade-Rădulescu („un tânăr Eliad"), din „Sburătorul";
• secvenţa a doua a poeziei parcurge aceeaşi ritualitate a momentelor şi a gesturilor existenţiale; se reia întregul ritual al sosirii iubitei, cu gesturi şi momente diafane, cu implicarea directă a eului liric, cu o nouă sensibilitate poetică, simbolistă, „bunul Francis Jammes" şi Horia Furtună;
• poezia are o sonoritate discretă, dată de ritmica studiată a versurilor şi accentuată, de sunetul de clopot, reiterat în punctele cheie ale desfăşurării textului, care amplifică atmosfera de melancolie în care se înscrie întreaga poezie.
Eseu
„Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul de poezii „Pe Argeş în sus" (1923), alături de „Florica", „Trecutul viu", „Bătrânii". Sunt poeme pe tema elegiacă a timpului ce trece în detrimentul fiinţei umane, Ion Pillat, „pictor al atmosferei şi al luminii" (Tudor Vianu), căutând în peisaj „arhitectura lui ascunsă", liniile profunde ale unei temporalităţi ce conservă o lume patriarhală, fixată într-o aură de eternitate.
Poet al expresiei concentrate, al condensării semantice duse uneori, în „Poeme într-un vers", la o extremă, dar pregnantă lapidaritate, în „Aci sosi pe vremuri" Ion Pillat foloseşte distihul, mai uşor de manevrat în amplele paralelisme, gradaţii ascendente şi descendente şi efecte de contrapunct pe care le conţine poezia. Cele două secvenţe temporale, trecutul şi prezentul, se întâlnesc şi se continuă într-o paletă imagistică infuzată în întreaga structură a textului poetic, organizată întro simetrie perfectă. Poezia conţine 39 de versuri (18 distihuri şi trei versuri solitare, unu reluat sub formă de laitmotiv), împărţite egal pentru fiecare secvenţă temporală. Unirea celor două laturi ale timpului se face prin toposul neschimbat al poeziei, „casa amintirii cu-obloane şi pridvor", expresie a perpetuării aceloraşi gesturi şi acte umane în spaţiul memoriei, poezia fiind, cum spunea G. Călinescu, „simbolizare a uniformităţii în devenire". Perspectiva poetică este ea însăşi adaptată schimbărilor de cadru, între un plan al prezentului şi rememorarea afectivă a aceleiaşi poveşti de dragoste în care numai protagoniştii sunt alţii. „Casa amintirii" este simbolul unui timp oprit, alunecând treptat în penumbră: „La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,/ Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.// Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.//în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.". Spaţiul poetic al trecutului se deschide brusc, cu o secvenţă narativă cu sensuri simbolice, plină de graţie şi de efecte muzicale: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.// Nerăbdător bunicul pândise de la scară/ Berlina legănată prin lanuri de secară.// Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină/ Sări, subţire,-o fată în largă crinolină."
Poetul individualizează veacul ce trecuse, al nouăsprezecelea, prin fapte de cultură caracteristice, prin lecturi din Lamartine, poezia „Le lac" („Lacul"), şi din Ion Heliade-Rădulescu („un tânăr Eliad"), din „Sburătorul". Atmosfera erotică este tipic romantică, scenele de dragoste au loc „sub lună", câmpia este, prin efectul razelor argintii, „ca un lac", fiorii poeziei „Zburătorul" se conjugă cu fantasmele nopţii, „când deasupra casei ca umbre berze cad". Contra-punctic, atmosfera de basm este marcată de cadenţa neiertătoare a timpului, simbolizat, ca în poezia lui Eminescu, de clopot, ca un semn al trecerii, al succesiunii momentelor vieţii: „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.". Ei trăiesc, cum însuşi poetul spune, iluzia unei „eternităţi de-o clipă", contrazisă de timpul neiertător: „Dar ei, în clipa asta simţeau c-o să rămână.../ Demult e mort bunicul, bunica e bătrână...".
Secvenţa a doua parcurge aceeaşi ritualitate a momentelor şi a gesturilor existenţiale. Mai întâi, ga în incipitul poeziei, reflecţia asupra trecerii timpului, uşor mirată, ca o descoperire cu efecte de surpriză, sub semnul eminescianei cugetări „alte măşti, aceeaşi piesă": „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ştersele portrete.// Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...". Apoi se reia întregul ritual al sosirii iubitei, cu gesturi şi momente diafane, cu implicarea directă a eului liric, întregul tablou luând aspectul unei subiectivităţi mai pronunţate: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.//Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.// Subţire, calci nisipul pe care ea sări./ Cu berzele într-însul amurgul se opri...". E acelaşi moment şi totuşi altul, cu o nouă sensibilitate poetică, pe altă treapta a existenţei: „Şi m-ai gasit, zambindu-mi, ca prea naiv eram/ Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.//lar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună,/ Şi-am spus «Balada lunei» de Horia Furtună,// M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,/ Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist". Reveria romantică, perpetuă stare a fiinţei, indiferent de momentele şi modelele literare ale vremii, este întreruptă iarăşi de sunetul de clopot, ca un glas al eternului şi al destinului, care încheie încă un ciclu existenţial: „Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat/ - Acelaşi clopot poate -în turnul vechi din sat...// De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".
Sonoritatea discretă a poeziei, dată de ritmica studiată a versurilor şi accentuată de sunetul de clopot, reiterat în punctele cheie ale desfăşurării textului, amplifică atmosfera de melancolie în care se înscrie întreaga poezie, creând un efect de continuitate temporală prin rotirea nesfârşită a generaţiilor.
Tag-uri: poezie |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 16 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :