Poporul roman a realizat de-a lungul timpului un tezaur artistic deosebit, caracterizat prin diversitate tematica: basme, legende, balade, etc. Intre acestea un loc deosebit îl ocupa operele lirice si in mod deosebit doinele, creaţii literare reprezentative pentru poporul roman.

Doina este o opera populara lirica in versuri, in care se exprima o gama larga de sentimente, caracterizate printr-o deosebita profunzime si care se interpretează pe o melodie tipica.

In funcţie de sentimentul exprimat doinele pot fi: de dor, de jale, de dragoste, de catanie, de înstrăinare, haiduceşti.
Poezia "Doina" poarta ca titlu numele speciei pe care o reprezintă. Autorul anonim îşi exprima dragostea, preţuirea si admiraţia nemărginită pentru cântecul e i, deoarece cu el îşi însufleţeşte viaţa, prin el îşi exprima sentimentele de dor, de jale, de revolta, de bucurie.

Doina apare personificata de aceea poetul popular, i se adresează direct, prin substantivul: "doina", repetat in vocativ. El este fermecat de dulceaţa versurilor ei care-i alina suferinţele: "Când te-aud nu m-aş m-ai duce". Ea exprima si durerea profunda "viers cu foc".

Doina este raportata la circuitul anotimpurilor, la elementele din natura, pentru ca ea îl însoţeşte in orice moment. Venirea primăverii stârneşte dorul de viaţă, dorinţa de evadare într-un spaţiu al libertăţii: "Bate vânt de primăvară/ Eu cânt doina pe afara/ De ma-ngan cu florile si privighetorile" Dimpotrivă "iarna viscoloasa" îl obliga la izolaţie si doina ii alina singurătatea: "vine iarna viscoloasa/ Eu cânt doina- nchis în casa/ De-nu mai mângâi zilele/ Zilele şi nopţile". Repetiţia accentuează tristeţea şi singurătatea eului liric. Imaginea naturii care învie ("Frunză-n codru cât învie") este raportată la doina de haiducie "Cânt de voinicie", pentru că haiducul îşi va găsi refugiu în codru.

Odată cu venirea toamnei, este exprimat sentimentul de tristeţe, doina este acum de jale.
Permanenta doinei în viaţa omului din popor, legătura lui strânsă, apar şi în ultimele patru versuri: Doina zic, doina suspin/ Doina cânt, doina şoptesc/ Tot cu doina vieţuiesc"

Această legătură este exprimată prin verbele: "zic, suspin, cânt, şoptesc" şi repetiţia adverbului "tot". Se remarca şi simetria realizată prin repeţita substantivului "doina".

Repetiţia acestui substantiv de paisprezece ori în poezie, din care de patru ori în vocativ sugerează exprimarea directă a intensităţii sentimentelor faţă de doina. Aceluiaşi scop serveşte şi repetiţia verbului "cânt", a substantivului "zilele" şi a adverbului "tot".

Eul liric îşi face simţită prezenţa prin pronumele personale şi verbele la persoana I singular. Pe lângă repetiţie şi simetrie sunt folosite epitetele "cântic dulce"; "viers cu foc" ;"iarna viscoloasa" şi personificările doinei, frunzei codrului care "învie sau cade, florilor şi privighetorilor care cânta doina”.
Versificaţia este simplă, specific populară: măsura de 7-8 silabe, ritm trohaic, rima împerecheata.

Lirismul răscolitor, intensitatea şi sinceritatea sentimentelor exprimat direct încadrează aceasta creaţie populară în specia doinei, aşa cum anunţa şi titlul.

---

Tag-uri: doina, poezie, tezaur

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 19 October '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---