Şoldul este articulaţia proximală a membrului inferior ce leagă femurul de bazin. Este greu reperabil datorită faptului că este înconjurat de mase musculare importante.

Stabilitatea sa şi forţa musculaturii sale sunt necesare staţiunii bipede şi mersului. Numeroasele tehnici corporale necesită însă în mod egal şi o amplitudine mare a mişcării în această articulaţie suplinită şi prin regiunile supraajacente (lombopelvine) sau subajacente (genunchi, picior). De aici importanţa cunoaşterii acestei articulaţii pentru a o putea solicita într-o manieră izolată.


Suprafeţele articulare ale articulaţiei coxofemurale
La nivelul osului coxal se găseşte acetabulul sau cavitatea cotiloidă, o c avitate ce reprezintă 1/2 de sferă situată pe faţa externă a coxalului, la nivelul joncţiunii ilion /ischion / pube.

Suprafaţa articulară pentru femur nu ocupă decât o parte din acetabul, fiind reprezentată de o suprafaţă semilunară. Suprafaţa cea mai profundă a cavităţii nu e articulară şi este ocupată de ligamentul rotund. Acetabulul are o orientare spre exterior, anterior şi în jos. Privind dintr-o incidenţă anterioară se observă că partea superioară a acetabulului este oblică raportată la cea orizontală. Cu cât această oblicitate este mai mare cu atât capul femural este mai stabil în articulaţie. Aceste date variază individual şi în funcţie de vârstă.

La nivelul femurului se găseşte capul femural (2/3 dintr-o sferă de circa 5 cm diametru). Este acoperit de cartilaj hialin, în afara unei mici suprafeţe în 1/4 posteroinferioară unde se insera ligamentul rotund. Capul femural se sprijină pe colul femural. Privit anterior acesta prezintă o oblicitate de sus în jos şi dinspre interior spre exterior. Privit superior este oblic spre anterior şi spre exterior. Aceste orientări ca şi lungimea colului prezintă variaţii individuale.

Articulaţia este completată printr-un inel de fibrocartilaj care aderă pe marginea acetabulului. El menţine capul femural în articulaţie crescând stabilitatea articulaţiei. Are o formă prismatic triunghiulară. Cele două suprafeţe articulare realizează o unire articulară foarte strânsă. în poziţie anatomică însă capul femural nu este complet acoperit de cavitatea cotiloidă, partea sa anterioară rămâne descoperită. Ea se acoperă însă complet în poziţie de flexie la 90°. Poziţia în care cele două suprafeţe articulare au maximum de contact este o combinaţie de flexie, abducţie, rotaţie externă. Este poziţia pe care o luăm în mod spontan pentru a realiza repausul articular.

Aşa cum s-a arătat anterior axa colului femural formează cu axa diafizei un unghi de 135° numit unghi de înclinaţie:

-un col mai înclinat formează un unghi mai mic de 135° î se numeşte coxa vara;
-el limitează mai rapid mişcarea de abducţie;
-un col mai puţin înclinat formează coxa valga. El va permite o mişcare de abducţie mai amplă.

Văzut de sus colul apare oblic formând unghiul de declinaţie (10° - 12°). Un col cu un unghi de declinaţie redus permite o bună acoperire a capului femural de către cavitatea cotiloidă în poziţie anatomică. Această dispoziţie osoasă permite capului femural să rămână acoperit chiar în rotaţie externă. Un col cu un unghi de declinaţie mare dinpotrivă determină un cap femurral puţin acoperit în poziţie anatomică şi este efectiv descoperit în rotaţia externă pe care o limitează.

Curburile colului influenţează în mod egal amplitudinea mişcărilor în articulaţia coxofemurală. De exemplu un col foarte concav (frecvent corespunzător unui col lung) permite o bună abducţie şi rotaţie externă. Un col puţin concav (corespunzător unui col scurt) se opune rapid marginii cavităţii cotiloide şi limitează mişcările.
Se observă astfel că există la nivelul articulaţiei coxofemurale o predispoziţie Ia amplificarea sau limitarea mişcărilor deja înscrise în forma osoasă. Această observaţie este importantă raportată la tehnicile care au o mare amplitudine de mişcare în articulaţia coxofemurală. Astfel persoanele la care dispoziţia osoasă limiteză mişcările riscă pentru efectuarea lor o forţare a articulaţiei supraajacente (coloana lombară ) sau subajacente (genunchi).

Mijloace de unire ale articulaţiei coxofemurale

- Capsula ÅŸi ligamente -
Capsula se ataşază: pe osul iliac, pe marginea cavităţii cotiloide iar pe femur în jurul colului (la distanţă de suprafaţa articulară).
Este foarte rezistentă şi este întărită prin ligamente mai ales în partea anterioară unde găsim trei fascicule dispuse în N, formând:
- ligamentul iliofemural cu două fascicule (iliopretrohanterian şi ilioposttrohanterian)
- ligamentul pubofemural;
-ligamentul capului femural (ligament rotund).

Există şi ligamente posterioare dispuse în spirală, mai puţin rezistente, ca şi fibre circulare profunde întărind zona centrală a capsulei. De altfel capsula ocupă în întregime faţa anterioară a colului femural în timp ce din faţa posterioară a acestuia ocupă numai 2/3 mediale. Deci o fractură în 1/3 laterală a colului femural va fi intercapsulară în partea anterioară şi extracapsulară în partea posterioară, iar trohanterul mare şi mic rămân în afara inserţiei capsulei. De asemenea inserţia capsulei la distanţă de col permite efectuarea unor mişcări ample şi variate.
Comportarea ligamentelor articulare coxofemurale în timpul mişcărilor este următoarea:

-în flexie sunt toate
-destinse; în extensie sunt tensionate;
-în abducţie fasciculul superior este destins cel inferior este tensionat;
-în adducţie fasciculul superor este tensionat, iar cel inferior destins;
-în rotaţie externă sunt toate tensionate;
-în rotaţie internă sunt destinse.

Concluzie: flexia şi rotaţia internă destinde aceste ligamente în timp ce extensia şi rotaţia externă le tensionează.

sursa imaginii http://styletips101.com

---

Tag-uri: oase, muschi, corp, anatomie, brate, picioare

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---