Aparatul respirator este alcătuit din plamâni, organe principale ale respiraţiei şi din căile respiratorii extrapulmonare. În procesul respiraţiei participă şi alte organe care asigură ventilaţia pulmonară : scheletul cutiei toracice şi muşchii respiratori.
Căile respiratorii extrapulmonare sunt reprezentate prin nas, faringe, laringe, trahee şi bronhii primare.

Nasul are forma unei piramide triunghiulare, a cărei bază prezintă două orificii nazale sau narine. Este constituit dintr-un schelet osteocartilaginos acoperit cu înveliÅŸuri moi (piele, Å£esut celular subcutanat) ÅŸi conÅ£ine cavitatea nazală. Scheletul osteocartilaginos menÅ£ine cavitatea nazală deschisă în permanenţă. Cavitatea nazal� �ƒ este despărÅ£ită în două conducte printr-un perete median, numit sept nazal. PorÅ£iunea anterioară a fiecărui conduct se numeÅŸte vestibul nazal ÅŸi comunică cu exteriorul prin câte o narină, iar porÅ£iunile posterioare poartă numele de fose nazale ÅŸi comunică înapoi cu faringele, fiecare prin câte un orificiu numit coană.

Fosele nazale comunică cu sinusurile (cavităţi ale oaselor capului) maxilare, frontale, sfenoidale şi etmoidale. Acestea conţin aer şi sunt tapetate cu o mucoasă, continuarea celei nazale la nivelul orificiilor de comunicare cu fosele nazale. Limita dintre vestibul şi fosele nazale este marcată de o creastă curbă, numită limen naşi, acoperită cu perişori. Vestibulul este tapetat cu piele. Aceasta se continuă în fosele nazale cu mucoasa pituitară (respiratorie) la nivelul crestei curbe. Fiecare fosă nazală prezintă patru pereţi (intern, extern, superior şi inferior).

Peretele intern este reprezentat de septul nazal. Pe peretele extern se află trei lame curbate, numite cornete (superior, mijlociu şi inferior), iar sub fiecare cornet se delimitează câte un spaţiu numit meat (superior, mijlociu şi inferior). Pereţii foselor nazale sunt tapetaţi în porţiunea superioară cu mucoasa olfactivă, iar în porţiunea inferioară, cu mucoasa pituitară, iar nasul are o funcţie olfactivă şi una respiratorie. Datorită mucusului secretat de unele celule din mucoasa pituitară şi datorită perişorilor de pe limen naşi are loc curăţirea aerului de particulele în suspensie, şi datorită dispoziţiei cornetelor şi vascularizaţiei abundente a mucoasei ce le căptuşeşte are loc încălzirea şi umectarea aerului inspirat.

Faringele este un conduct musculo-aponevrotic de forma unei pâlnii, întinse de la baza craniului la gura esofagului. Este situat înapoia foselor nazale, a cavităţii bucale şi laringelui, iar la nivelul său are loc încrucişarea căii digestive cu cea respiratorie. Faringele serveşte în mod succesiv cele două căi, în plus serveşte şi la ventilaţia urechii mijlocii cu care comunică prin trompa lui Eustachi şi îndeplineşte şi rolul de rezonator în fonaţie. Se împarte în trei părţi : nazofaringele (care comunică prin coane cu fosele nazale şi prin trompa lui Eustachi cu urechea medie), bucofaringele (ce comunică cu gura) şi laringo-faringele (care comunică cu laringele). Mucoasa faringelui este alcătuită dintr-un epiteliu stratificat, pavimentos, situat pe un corion cu excepţia nasofaringelui la nivelul căruia epiteliul este de tip respirator : stratificat, cilindric, vibratil.

Laringele are o formă de piramidă triunghiulară trunchiată, cu baza în sus, o lungime de circa 7 cm şi este situat în regiunea anterioară a gâtului. Este constituit dintr-un schelet cartilaginos, din muşchii laringelui şi din mucoasa laringiană. Scheletul laringelui este format din cinci cartilaje, trei nepereche : cricoidul, tiroidul, epiglota şi două pereche, aritenoidele . Cricoidul are forma unui inel cu pecetea îndreptată înapoi. Pe marginea pecetei se articulează cele două aritenoide. Aritenoidele au o formă de piramidă triunghiulară. Cartilajul tiroid este situat anterior acestora şi are forma de carte deschisă. Epiglota este un fibrocartilaj situat înaintea orificiului superior al laringelui pe care-1 acoperă în timpul deglutiţiei. Are formă de frunză cu peţiolul înserat în unghiul tiroidului.

Cartilajele laringelui sunt unite între ele prin formaţiuni membranoase, ligamente şi muşchi. Muşchii laringelui se împart în două grupe : muşchi extrinseci şi intrinseci. Cei extrinseci se insera cu un capăt pe laringe, iar cu celălalt pe un organ învecinat. Muşchii intrinseci sunt fixaţi cu ambele capete pe cartilajele laringelui şi imprimă acestora diferite mişcări. Din punctul de vedere al acţiunii lor se împart în trei grupe : muşchi dilatatori ai orificiului glotei, muşchi constrictori ai orificiului glotic şi muşchi tensori ai coardelor vocale. Mucoasa laringelui prezintă în cavitatea laringiană patru plici sagitale, numite coarde vocale.

Coardele vocale sunt orientate în mod simetric câte două superior şi două inferior şi delimitează o fantă numită glotă, de formă triunghiulară în respiraţie şi liniară în fonaţie, de circa 1 mm lăţime. Coardele inferioare au în constituţia lor muşchiul vocal (aritenotiroidian), sunt întinse de la aritenoid la tiroid, sunt mobile, au rol în fonaţie şi se mai numesc adevăratele coarde vocale. Laringele este un organ adaptat la două funcţii : respiraţia şi fonaţia.

Traheea are forma unui tub . Lungimea ei la adult este de 11— 12 cm, diametrul transversal de 12—13 mm, iar cel anteroposterior de 14—15 mm. Este situată pe linia mediană în regiunea cervico-toracală, înaintea esofagului de la laringe la bronhiile principale. Traheea este constituită din două tunici : la exterior, tunica fibroelastică şi în interior, mucoasa . Tunica fibroelastică este alcătuită din două lame fibroelastice (internă şi externă) şi cuprinde 16—20 semiinele cartilagioase suprapuse, de forma unor potcoave a căror concavitate priveşte înapoi . Aceste semiinele menţin traheea deschisă, făcând posibilă trecerea aerului în inspiraţie şi expiraţie. întreruperea lor posterioară face ca bolul alimentar care trece prin esofag să nu fie stânjenit în cursul coborârii sale către stomac. Pe extremităţile semiinelelor cartilaginoase se insera muşchiul traheal care, prin contracţia sa, micşorează lumenul traheei. Mucoasa traheală este subţire şi este constituită dintr-un epiteliu stratificat cilindric, vibratil şi un corion cu glande tubuloase, ramificate.


Bronhiile primare sunt două conducte formate prin bifurcaţia traheei către hilul fiecărui plămân. Constituţia bronhiilor este asemănătoare cu a traheei, cu deosebirea că în peretele bronhiei se găsesc inele cartilaginoase complete.

---

Tag-uri: nas, faringe, laringe, trahee

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 21 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---