Anatomia este stiinta biologica ce studiaza forma si structura organismelor in ansamblu si a diferitelor parti componente ale acestora.

Acumularea notiunilor anatomice a mers paralel cu dezvoltarea cunostintelor medicale in general.

In antichitatea orientului indepartat (China, India), la egipteni, greci si romani, medicina a avut initial caracter sacerdotal, fiind practicata in special de preoti si abia ulterior si de reprezentanti ai culturii timpului (filozofi) sau medici specializati in anumite tratamente.

Notiunile de anatomie umana au fost limitate la cunoasterea principalelor organe despre structura si functia carora se puteau face doar presupuneri (Hippocrat — secolul al V-lea a.e.n. — presupunea ca in corp exista 4 umori: sange, flegma, bila galbena si bila neagra, care sunt raspunzatoare de starea de sanatate ).

Notiunile de anatomie si medicina au fost reunite de medicul roman Galen (secolul al II-lea) si au servit multe secole ca baza pentru arta medicala, nimic nou neputandu-se adauga din cauza interzicerii impuse de biserica, disectiei pe om.

Desi se pare ca asemenea disectii fusesera practicate pe trupurile condamnatilor la moarte de catre egipteni si in secolul at XIII-lea de catre medicii din Salerno, mai toate notiunile de anatomie se bazau pe disectia animalelor, iar interpretarea acestor date a fost eronata, amestecata cu o conceptie idealista, presupunandu-se de exemplu, ca sufletul sau un spirit vital si-ar avea sediul in inima, creier, ficat, ca arterele sunt conducte pentru aer s.a.m.d.

Prima descriere anatomica mai completa a corpului omenesc a fost facuta de medicul flamand Vesal (1514—1554), care arata primul ca inima este impartita in doua jumatati complet separate printr-un perete despartitor.

Au urmat descrieri mai amanuntite ale circulatiei mici (Servet, 1553), circulatiei mari (Harwey, 1619), organelor digestive, rinichilor. Aparitia microscopului a dat posibilitatea cercetarii structurii intime a tesuturilor si organelor de catre Mal-pighy, Morgagni, Bichat, Schwann s.a. Astfel, secolele al XVI-lea, al XVII-lea si al XVIII-lea au daramat conceptiile vechilor anatomisti si au pus bazele notiunilor moderne de anatomie, castigate prin diferite metode.

Metoda principala de cercetare anatomica a fost si ramane disectia. Uneori ea se practica pe organisme vii ,caz in care poarta numele de vivisectie. Pentru studiul topografiei diferitelor organe, medicul rus Pirogov a executat sectiuni pe cadavre inghetate.

Injectarea cu diferite substante colorante a vaselor a permis urmarirea asezarii si legaturii acestora. Injectarea de mercur, de substante opace la raze X (cu fotografierea ulterioara) sau a unor substante plastice iau forma vaselor dupa solidificare (cu distrugerea celorlalte tesuturi prin introducerea organelor in acizi tari) au permis, de asemenea, studii privind structura vasculara fina a diferitelor parti din organism.

Cercetarea histologica cu ajutorul microscopului optic (in ultimii ani si cu microscopul electronic), precum si cele de analiza chimica au imbogatit mult cunostintele privind structura fina a celulelor si tesuturilor din corp. Utilizandu-se metoda radiologica, s-au putut urmari structura scheletului si dezvoltarea oaselor la diferite varste, iar metodele intropometrice (de masurare a dimensiunilor corpului omenesc) au completat, de asemenea, cunostintele mai vechi de anatomie.

Date fiind numeroasele aspecte atat in ceea ce priveste metodica si materialul de cercetare, precum si scopul principal al sistematizarii cunostintelor de anatomie, sunt cunoscute astazi mai multe discipline inatomice:

a) anatomia topografica studiaza amanuntit pozitiile si raporturile topografice ale organelor in corp. Notiunile furnizate de ea sunt deosebit de utile pentru practica chirurgicala,

b) anatomia patologica studiaza modificarile de forma si structura care apar in diferite organe ca urmare a imbolnavirii lor. Cercetarea anatomo-patologica se poate face, fie pe fragmente de organe vii (biopsie), fie pe fragmente de organe recoltate de la cadavre (necropsie)

c) anatomia artistica studiaza in special laturile estetice ale alcatuirii corpului omenesc (dimensiuni, proportii, reliefuri in repaus si in miscare),

d) anatomia comparata studiaza forma si structura organismelor la diferite specii, in legatura cu evolutia lor filogenetica.

In ceea ce priveste anatomia generala a omului normal, ea mai poarta si numele de anatomie descriptiva, cuprinzand ,mai multe capitole in care sunt descrise : oasele (osteologie); articulatiile (artrologie); muschii (miologie); organele interne viscerele (splanhnologie); vasele (angiologie); sistemul nervos (neurologie).

Descrierea anatomica a caracterelor ce pot fi vazute cu ochiul liber poarta numele de descriere macroscopica, iar cea facuta cu ajutorul microscopului se numeste descriere microscopica.

Pentru a arata alcatuirea corpului si asezarea diferitelor lui parti, se delimiteaza anumite regiuni (cap, abdomen, torace). Pentru a exprima pozitia in spatiu fata de planurile orizontal si vertical sunt utilizate planurile si indicatiile de: interior, lateral, posterior.

Sensul miscarilor (de apropiere sau departare a doua segmente) sau de apropiere sau indepartare de centrul corpului sau de anumite axe arbitrare poarta de asemenea, anumite denumiri. Studiul inatomiei sta la baza cunostintelor studentilor de la institutele de medicina si farmacie, constituind un obiect ce se preda in mai multi ani.

In institutele de medicina veterinara si biologie, precum si in cel de arte plastice, studiul anatomiei umane sau vegetale, al anatomiei comparate si al anatomiei artistice reprezinta, de asemenea, obiecte de studiu in primii ani de invatamant.

In scolile tehnice sanitare, precum si in invatamantul mediu general se predau notiuni de anatomie legate de necesitatea unei culturi generale.

---

Tag-uri: anatomie, biologie, sacerdotal

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 28 March '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---