Daca ar fi să-l parafrazam pe R. Rolland care, comentând ierarhia valorilor muzicii universale afirma că deasupra lumii sta Beethoven, deasupra lui Beethoven sta Dumnezeu, iar deasupra lui Dumnezeu sta Bach, am putea aprecia, considerând ierarhia, macromolelculelor ce condiţionează miracolul vieţii, ca la baza vieţii stau proteinele, deasupra acestora sta acidul ribonucleic (ARN), deasupra ARM sta ADN-ul, iar deasupra AND stau enzimele.

Se vede deci ca in ierarhia care exista in lumea macromoleculelor, din interacţiunea cărora reiese triumfătoare viata, se porneşte de la proteine cu rol structural si se ajunge la proteine cu rol enzimatic. In realitate in vârful ierarhiei macromoleculelor legate de procesele vieţii sta ADN , deţinătorul co dului de informaţie ereditara, acelaşi pentru oricare fiinţa, deşi fiecare dintre acestea prezintă o alta informaţie ereditara care condiţionează realizarea tuturor caracteristicilor si însuşirilor fiecărui organism referitoare la morfo-anatomia, biochimia, fiziologia si comportamentul sau.

Descifrarea structurii ADN a fost îndelung pregătita. In anul 1868, studentul elveţian de numai 24 de ani, F. Miescher descoperea in nucleii celulelor prelevate din puroi uman, ca si in laptii de somon si sperma altor animale o substanţa cu un inalt conţinut de fosfor pe care a numit-o nucleina si pe care in 1872, o considera a fi materialul genetic activ al spermatozoizilor. Mult timp aceeaşi idee nu a fost imbratisata de lumea biologilor. Abia in 1939, Astbury si Caspersson, in cadrul celui de-al Vll-lea Congres de Genetica, vor avansa ideea ca acizii nucleici ar servi ca matriţa pentru sinteza proteinelor, asigurând reproducerea materiei vii.

In 1899 R. Altmann, identifica in nucleina de drojdie o substanţa macromoleculara pe care a numit-o acid nucleic. In anul 1909, P. Levene arata ca acidul nucleic de drojdie conţine 4 baze azotate: adenina, guanina, citozina si uracilul precum si acid fosforic si o pentoza - riboza. In 1930, acelaşi autor analizează compoziţia chimica a acidului nucleic din timus si constata ca acesta conţine adenina, guanina, citozina si timina ca baze azotate precum si acid fosforic si dezoxiriboza. La acea vreme ; acidul care este nucleic de la drojdie a primit denumirea de acid ribonucleic (ARN) iar cel din timus de vitei a fost numit acid timonucleic, de fapt acid dezoxiribonucleic (AND).

Descoperirea structurii macromoleculelor de ADN constituie un moment important din istoria biologiei moderne. Acesta descoperire a fost realizata in 1953 de trei cercetători: J. Watson, F. Crick si M. Wilkins. Ei au primit in 1962 Premiul Nobel pentru aceasta realizare.

Unităţile structurale ale ADN manomeri, se numesc nucleotide. De aceea acizii nucleici se numesc polinucleotide, adică polimer de nucleotide. Un nucleotid este alcătuit dintr-o baza azotata, o molecula de dezoxiriboza si un rest fosforic. Bazele azotate sunt de tip organic, relativ hirofole. Ele sunt de doua feluri purinice - ademina (A) si guanina (G) si pirimidimice - citozina (C) si timina (T).

Nucleul purinic este un dublu heterociclu alcătuit din patru atomi de azot (NI) si cinci atomi de carbon (C).

Adenina este o 6 - aminopurina , pe când guanina este 2 - amino , 6 - oxipurina.

Timina este o 2,6 - dioxi, 5- metilpirimidina iar citozina este o 2 - oxi, 6 – aminopirimidina.

Zaharurile care intra in structura acizilor nucleici sunt riboza din ARN sunt dezoxiriboza din ADN. Ambele sunt pendoze.

Prin combinarea unei baze azotate purinice sau pirimidinice cu o pendoza rezulta o nucleosida.

Prin ataşarea unui grup fosfatla carbonul 3' sau 5' de la pendoza unei nucleoside, rezulta o nucleotida, unitatea de baza a acizilor nucleici. Prin înlănţuirea nucleotidelor se obţin polinucleotide.

Un lanţ polinucleotidic este format cu ajutorul unor legaturi intre carbonul 5' al unei pendoze si carbonul 3' al pendozei următoare, prin intermediul unui grup fosfat. Ca urmare, lanţul polinucleotidic are o forma regulata datorita legaturilor fosfodiesterice dintre nucleotide. Legaturile fosfodiesterice sunt foarte puternice si deci stabile, pe seama lor realizandu-se o structura liniara, reprezentând o adevărata coloana vertebrala a monocatenei de AND.

Macromolecula de ADN este bicatenara, fiecare catena helicala se răsuceşte in jurul aceleiaşi axe virtuale si catenele sunt orientate dextral, dar segventele atomilor in cele 2 catene sunt orientate in direcţii opunse. Bazele se afla spre interiorul helixului iar grupele fosfat in afara. Zahărul este perpendicular pe baza. Structura prezintă repetiţii (pasul elicei) după fiecare 10 resturi pe fiecare catena, adică după 34 A° existând cate un rest pe fiecare catena la fiecare 3,4A°.Distanta atomului de fosfor fata de axa fibrei este de 10 A° . Fiind dispuse la exterior, grupările fosfat sunt uşor accesibile cationilor . Aceasta este o structura deschisa si conţinutul.
_{Referinte :
N. VOICULET , L PUIU - BIBLIOGRAFIA MOLECULARA A CELUI A CELULEI - ED. ALL 1997
GAVRILA L , DABALA I. - DESCIFRÂND TAINELE ERDITATII VOL III ED. DACIA CLUJ-NAPOCA
GAVRILA L - CLASIC SI MODERN IN ÅžTIINÅ¢A EREDITÄ‚Å¢II - ED. ALBATROS 1984
OLBY R. - THE PATH TO DOUBLE HELIX, UNIV. OF WASHINGTON , SEATLE, 1974
POPA L. , REPAMONICI R. - ACIZII NUCLEICI , ED. ACADEMIEI ROMANE , BUCUREÅžTI 1991}

---

Tag-uri: referat, adn, macromolecula, zaharuri

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---