FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 189
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Studiile specialistilor secolului XIX asupra arsenului

Tag-uri Populare


razboi   tara   domnie   regi   istorie   antichitate   drepturi   civilizatie   lupta   politica   intregire   voievod   romani   daci   unire   investigatie   crima   omor   otrava   personalitati   revolutie   egiptul antic   guvern   spionaj   contraspionaj   interese   referat   india   grecia   evul mediu   cultura   egipt   evrei   familie   relatii   opere  

All Tags

Famous Forum

 

Studiile specialistilor secolului XIX asupra arsenului

 Q:   Intreaba despre Studiile specialistilor secolului XIX asupra arsenului       
Studiile specialistilor secolului XIX asupra arsenului In anul 1859, celebrul medic legist şi toxicolog englez Alfred Swaine Taylor, a comis, cu prilejul unei mari afaceri criminale, o gravă eroare de neiertat, care avea să arunce o lumină nefavorabilă asupra prestigiului procedeelor ştiinţifice, care începuseră si caştige teren in problemele de criminalistică.

În 1842, chimistul german Hugo Reinsch din Deux-Ponts a pus la punct o nouă „probă de depistare a arse-nului". Aceasta consta în introducerea unei sarme de cupru în soluţia bănuită că ar conţine arsen, adusă apoi la fierbere şi acidifiată cu acid clorhidric ; arsenul, în cazul în care era prezent, forma un depozit de culoare cenuşie pe firul de cupru.

In anul 1859, ziarele au făcut cunoscut publicului cazul doctorului Smethurst. Opinia publică a lua t cunoştinţă cu oroare de faptul că cea de a doua soţie a bigamului Smethurst şi-a dat sfarşitul în chinuri groaznice, împrejurările morţii fiind mai mult decat suspecte. Taylor, căruia i s-a încredinţat expertiza cazului, efectua analiza vomismentelor victimei, utilizînd procedeul Reinsch. Cu prilejul anchetei, el declară că a găsit arsen, după care, la scurt timp, fu nevoit să-şi recunoască greşeala, chiar înainte de a începe procesul.

În ciuda regulilor stabilite de Orfila şi a conduitei pe care trebuie s-o urmeze expertul în asemenea situaţii, nimeni şi nici însuşi Reinsch nu s-a gandit să controleze dacă firul de cupru nu conţinea arsen. Amintindu-şi în cele din urmă de recomandările savantului francez, Taylor procedă la o verificare şi descoperi cu groază că era el însuşi acela care introdusese arsenul în materialele analizate, cu prilejul cufundării în soluţie a firului de cupru. Procesul avu o turnură neaşteptată. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Doi ani mai tarziu, Franz Leupold Sonnenschein, profesor de chimie, care se bucura de o mare notorietate la Berlin şi în lumea ştiinţifică, autor al unei lucrări celebre privind chimia în medicina legală, a fost victima unei erori identice. Despre ce era vorba ? Tanăra soţie a farmacistului Speichert, care se bucura de o sănătate înfloritoare, a decedat brusc pe data de 6 mai 1876, în localitatea Bormst, un mic orăşel situat în provincia Poznan, aflat atunci sub ocupaţie germană. Primele bănuieli au fost îndreptate asupra soţului, suspectat că şi-a otrăvit soţia. Evenimentele care au urmat au avut un deznodămant dramatic. Afirmand ca „a descoperit urme distincte de arsen" în organele decedatei, profesorul Sonnenschein a contribuit la decizia tribunalului, care a condamnat la moarte pe Speichert, condamnare care ulterior a fost comutată în închisoare pe viaţă.

Adevărul avea să iasă la lumină mult mai tarziu, cand profesorul Sonnenschein nu mai era în viaţă : anume că hidrogenul sulfurat, utilizat în cursul analizelor efectuate de profesor, putea fi contaminat cu arsen. Pană atunci exista înrădăcinată ideea în randul specialiştilor că hidrogenul sulfurat şi cel arseniat se excludeau reciproc. Dar. în anul 1379, chimistul german Robert Otto avea să facă o descoperire senzaţională, anume că hidrogenul sulfurat putea foarte uşor să conţină o cantitate variabilă de arsen şi abia în 1886 O. Jacobson a reuşit să pună la punct procedeul de purificare a hidrogenului sulfurat.

Savanţii din acei ani erau preocupaţi - şi Orfila în mod cu totul special - de problema arsenului care se găseşte în stare naturală în corpul omenesc. Numeroase cercetări au demonstrat prezenţa constantă de arsen în organele umane şi animale, în condiţii normale. Astfel, arsenul este normal la adult, în cantitate de 0,1-0,3 mg pentru totalitatea organelor. Se poate ca urme de arsen, insuficiente să provoace otrăvirea, să fie introduse în organism din cauze variate (acesta este cunoscut sub numele de arsen pseudonormal), de exemplu : întrebuinţarea de vegetale crescute în terenuri care conţin arsen, medicamente cu bază de arsen sau impurifícate de arsen.
Arsenul, introdus zilnic, se elimină şi nu răman decat cantităţi mici care, chiar prin acumulare, ating maximum 1 mg pentru totalitatea viscerelor. Introduse în aceleaşi condiţiuni ca medicament, băuturi sau alimente, cantitaţile mai mari devin suspecte şi pot oscila de la cantităţile indicate pentru pseudonormal, pană la cantităţi toxice sau chiar letale.

Compuşii cu arsen disoeiabil, administraţi în doze foarte mici, influenţează favorabil nutriţia la om şi animal, prin excitarea generală a activităţii organelor. La animalele tinere provoacă o creştere a lungimii oaselor şi a corpului în general. Arsenofagia, practicată în Suria, Carinthia şi Tirol, prin ingestia de doze creseînde de trioxid de arsen (şorieioaică) pentru menţinerea sănătăţii şi mărirea rezistenţei fizice a ascensioniştiior profesionişti, este explicată ca o obişnuinţă (mitridatizare).

Uneori, istoria cercetărilor toxicologice ne confirmă că arsenul găsit a fost introdus după moarte. Organele supuse analizei pot proveni de la un cadavru neînhumat sau de la unul exhumat ; în primul caz, expertul - dacă a asistat la autopsie şi dacă a recoltat singur probele în vase curate şi este sigur de lipsa de arsen constatată prin reactivii folosiţi - trebuie să suspecteze posibilitatea de introducere a otrăvii în căile digestive în scop criminal. Problema este simplă şi uşoară, dacă tubul digestiv şi celelalte organe au fost prelevate separat şi conservate în flacoane diferite : analiza nu va pune in evidenţă otrava în cantitate considerabilă decat numai într-unui din organele prelevate : de exemplu cand se introduce otrava în rect.

Dacă probele de examinat provin de la un cadavru exhumat, se poate ca substanţa toxică găsită să provină datorită unor cauze externe. Va trebui să ne gandim cu atat toai mult la aceasta cu cit o dată cu îngroparea cadavrului a avut loc şi îngroparea unor obiecte vopsite cu culori metalice, cum ar fi flori şi coroane artificiale, icoane, cruci, obiecte metalice şi de foarte multe ori însuşi sicriul s-a constatat că a fost vopsit sau decorat cu ceruză (care conţine de obicei arsen). în plus, terenul în care este înhumat cadavrul poate conţine unii compuşi metalici sau metaloizici toxici.


Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie



Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :