FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,761
Votes: 2
Fame Riser
          
Fame Rank
5.5
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Sonetul CLXX de Vasile Voiculescu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   drama   opera literara   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   personaje   gramatica   istorie   comunicare   caracterizare   filozofie   prozator   opera   balada   genul epic   naratiune   genul epic in proza   roman subiectiv   procedeu stilistic   autor   pastel   dramaturg   genul dramatic   povestire  

All Tags

Famous Forum

 

Sonetul CLXX de Vasile Voiculescu

 Q:   Intreaba despre Sonetul CLXX de Vasile Voiculescu       
Sonetul CLXX de Vasile Voiculescu Încadrarea în epoca literară.

Curente şi orientări literare. Receptări critice.

Sonetul CLXX face parte, alături de alte 89 de poeme, din volumul apărut în 1964 - Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginară a lui Vasile Voiculescu. Iubirea este tema generală a Sonetelor voiculesciene asociată adesea cu noţiuni din domeniul eticii, filozofiei sau gnoseologiei. Aşa se explică aerul abstract şi referinţele mitologice şi filozofice ale unui limbaj cu metafore preţioase.
Eugen Simion spunea în Scriitori români de azi: „Voiculescu se străduieşte să traducă în metafore savant lucrate acel nu ştiu ce al romanticilor, neavând teamă de a fi discursiv şi didactic. Destin, Nemurire, Esenţă, Arhetip pur sunt noţiuni - simbolur i ce trec deseori prin Sonete. Uneori ele sunt înlocuite cu imagini mai complicate, cum e aceea a cerului platonician, lăcaş al arhetipurilor («tărâmul eternelor idei»)".

Deşi forma caută perfecţiunea în manieră clasică, tradiţionalistă, tensiunea ideilor este modernă în Sonete. Condensarea simbolurilor şi stilizarea limbajului în aspiraţia spre perfecţiune înscriu Sonetele într-o lirică ascendentă.

Tema şi semnificaţia titlului. Influenţe.

Tema Sonetului CLXX este inspirată din filozofia lui Platon - iubirea ar fi calea de refacere a lumii, perfecţiunii şi arhetipurilor, adică „tărâmul eternelor idei", realitatea nefiind decât o copie palidă a acestuia.
Acestei teme antice i se adaugă ideea modernă a increatului, care ar face parte tot din acest tărâm al eternităţii, distrus prin fragmentare şi primatul materialităţii. Materia şi realitatea ei - copia imperfectă a „lumii ideilor înalte" a lui Platon încearcă să ţină prizonier „vulturul iubirii", fără să reuşească. Ideea degradării prin creaţie trimite la poezia lui Ion Barbu cu atât mai mult cu cât este amintit şi simbolul increatului: „Ca oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe".

Elemente de structură şi compoziţie.

Sonetul CLXX are şi el tot 14 versuri şi un distih final nediferenţiat, ca toate celelalte din volum. Din punct de vedere compoziţional, sonetul are trei părţi: prima parte formată din primele patru versuri evocă ideea increatului, a doua parte, conţinută în următoarele opt versuri arată dezrobirea de materie şi fragmentar prin eros, şi a treia parte, ilustrată de distihul final marchează reintegrarea prin eros în perfecţiune, în lumea platoniciană a „eternelor idei". În poezie există două planuri: planul eternităţii şi perfecţiunii, căruia îi aparţine şi increatul, şi planul efemerităţii şi degradării din care face parte materia. Ele sunt concepute în antiteză.

Procedee şi mijloace artistice. Imagini şi figuri de stil.

Formula de adresare directă prin vocativ, din primul vers al sonetului este un exerciţiu retoric, nicidecum semnul vreunei apropieri. Ideea poetică anunţată este destul de abstractă şi aduce trimiteri filozofice. Metafora se bazează pe contrastul dintre concret şi abstract pentru a evidenţia aparenţa înşelătoare - sub masca efemerităţii se ascunde un timp etern, imuabil: „Eternul se ascunde sub coaja unei clipe". Comparaţia cu oul trimite la virtualitate, la nenumărate posibilităţi prinse în tărâmul de graniţă dintre a fi şi a nu fi.

Cuvintele din prima parte a sonetului fac parte din aria semantică a absolutului: nemurire, eternul, zbor, slăvi, avânt. A doua parte a sonetului e legată de imaginea eliberatoare a erosului. Prin iubire ne eliberăm de fragmentar şi degradare, suntem mântuiţi şi putem aspira la refacerea perfecţiunii, la reintegrarea în absolut: „A izbucnit din ţăndări, viu, vulturul iubirii". Există o simbolistică barocă în Sonete, dominată de metafora „orgoliului şi a măreţiei" (Eugen Simion). Vulturul, ne spune Dicţionarul de simboluri, este regele păsărilor, mesager al celei mai înalte divinităţi şi al focului ceresc, soarele. Figura sa ar indica „regalitatea, tendinţa spre culmi, zborul iute" fiind un suport perfect pentru nobleţea -„cu ghearele-i de aur" - şi aspiraţia erosului spre perfecţiune.

Întâlnirea cu erosul capătă proporţiile unui eveniment apocaliptic prin metaforă: „S-a spart şi veac şi lume". Explicaţia e clară, iubirea e o „cheie magică", o cale spre absolut, spre reinstaurarea perfecţiunii iniţiale, arhetipale: „ ... viu, vulturul iubirii / Cu ghearele-i de aur să ne răpească-n cer".

Egalitatea celor două principii - masculin şi feminin, restabilite în perfecţiune, aminteşte de un alt mit povestit de Platon - mitul androginului, fiinţa perfectă şi trufaşă de la începuturile lumii, femeie şi bărbat în acelaşi timp. Epitetul este plasticizant: „magici chei" sau „supremelor matriţe" şi cromatic „alba, zeiasca voluptate", albul fiind simbolul purităţii. Distihul final e un îndemn la scuturarea de fragmentar şi efemer, ca forme ale degradării eternului, ale „căderii" şi reîntoarcerea la arhetipuri şi lumea ideilor perfecte: „Am descuiat tărâmul eternelor idei, / Supremelor matriţi redaţi, care ne cheamă / Din formele căderii la pura-ntâietate, / Să ne topim în alba, zeiasca voluptate".

Versificaţie

Rima sonetului este îmbrăţişată, încrucişată şi împerecheată în distihul final. Măsura este de 13-l4 silabe, iar ritmul este iambic.

Modurile şi timpurile verbale

Realităţile implacabile şi adevărurile transcendente sunt exprimate prin intermediul prezentului: „se ascunde", „păstrează" sau „e". Conjunctivul exprimă virtualitatea, capacităţile erosului: „să ia avânt" - „să răpească" sau „să topim". Perfectul compus ilustrează o realitate trecută, de care ne eliberăm prin iubire: „au spart" sau „a izbucnit".

Concluzii

Sonetul CLXX e un exerciţiu pe o temă dragă lui Macedonski - „cum să faci poezia să trimită la cugetare" şi filozofie. Soluţia propusă de Voiculescu nu este, în mod evident, cea simbolistă, poetul preferând un discurs clasic şi o logică aridă a ideilor, deşi structura acestora e metaforică. Astfel iubirea rămâne o temă generală a discursului liric, tema unei dezbateri de idei, şi nu abordarea intimă a sentimentului.


Tag-uri: sonet



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :