Apariţia, postum, în anul 1964, a volumului Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V, Voiculescu este apreciată de Perpessicius "una din marile zile festive ale lirismului nostru contemporan".

Vladimir Streinu crede că sonetele sunt o "doctrină a iubirii, o erosofie", Al. Piru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Negoiţescu etc. socotesc sonetele lui Voiculescu nu o imitaţie creatoare, ci subliniază originalitatea lor.

Sonetul CLXXXIII prezintă un plan general, conceptual şi altul concret. Este, cum zice Eugen Simion "un mic scenariu care concretizează emoţia". Se susţine în prima parte a poeziei un adevăr subiectiv: "Dragostea-i unica vecie dată nouă" în opoziţie cu elementul^cosmic, unde a bsolutul este dimensionat de' nemărginire. în absenţa iubirii totul piere "în noi ca floarea-n glastră". Starea omului, existenţă trecătoare, nu-şi are viabilitate, "se vestejeşte Timpul" dacă este lipsit de eros.

Comparaţiile din lumea vegetală şi animală subliniază închistarea, fragilitatea, şubrezenia, iar cei doi stâlpi de susţinere ai construcţiei, Timpul şi Iubirea sunt scrişi cu majuscule.

In ultima parte a poeziei se susţine existenţa unei situaţii concrete, şi anume că despărţirea nu anulează dragostea, căci iubirea e sacră şi înfruntă efemeritatea.
"Hotărât lucru, Ultimele sonete... este opera cea mai unitară a lui V. Voiculescu" (I. Rotaru).

---

Tag-uri: vasile voiculescu, clxxxiii

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---