FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 499
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Referat- Ioan Slavici

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Referat- Ioan Slavici

 Q:   Intreaba despre Referat- Ioan Slavici       
Referat- Ioan Slavici „Puţine personalităţi ale scrisului românesc au fost mai contestate în actele şi faptele biografice, cum a fost autorul Marei, şi puţini creatori s-au împărtăşit mai mult de popularitatea operei, paradoxal văduvită de exegeza critică serioasă. Supravieţuitor al unui veac în care silueta lui se împletea cu a lui Eminescu şi Caragiale, a lui Maiorescu şi Nicolae Iorga, prin prietenie ideală şi controversă politică, Slavici s-a izbit în primele decenii ale veacului al XX-lea de neînţelegerea unei critici, orientată spe alte orizonturi estetice, de refuzul acesteia de a-i mai urmări scrierile târzii, de reflexele erorilor şi justificărilor lui printre contemporanii marelui război şi ai Unirii Principatelor ",

Mircea Zaciu

Fiecare scriitor îşi are o evoluţie proprie în câmpul literaturii neamului său. Dacă într-o grădină ar înflori numai trandafiri, ne-ar bucura mult atât culoarea cât şi mireasma lor, dar, după o vreme, am dori să zărim şi albul unei lămâiţe ori fluturarea azurie a albăstrelelor.

Vreau să spun că, în evoluţia culturii unui popor, valorile sunt diferite, contribuţia la progresul general depinzând de mai mulţi factori, uneori nesesizaţi de la început, alteori recunoscuţi cu întârziere.

Se mai întâmplă ca, în anumite momente, contemporanii să se contrazică între ei; am dat exemplul paralelei iniţiale dintre Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu: în timp ce poetul nepereche îl numea pe bardul de la Mirceşti rege al poeziei - se găseau voci care să-l conteste pe Alecsandri şi să-l înalţe prea repede pe Eminescu.
Un alt exemplu ar fi cel al lui Alexandru Macedonski (poet de primă mărime între contemporanii săi), care a fost contestat, criticat şi chiar neglijat o vreme, numai fiindcă a avut ideea nefericită de a scrie o epigramă răutăcioasă împotriva lui Eminescu, în momentele de boală ale acestuia. Dar Luceafărul poeziei româneşti nu purta nici o vină în cele două cazuri - pe care nu le determinase el, ci se declanşaseră doar prin simpla sa prezenţă printre contemporani.

Însă, în adevărata cultură, există o dreptate dincolo de ambiţiile şi vieţuirile imediate ale oamenilor, acea dreptate dumnezeiască şi eternă care face să înflorească într-o grădină trandafiri, lămâiţe şi viorele, şi câte încă alte flori minunate.

La fel s-a spus, mai târziu, şi despre loan Slavici. Scriitorul ardelean de tradiţie ţărănească, având un limbaj arhaic şi greoi, prin care trebuia să-şi filtreze prea multul sensibilităţii sufletului său, a luptat cu sine, până când a ajuns un adevărat scriitor. Ne amintim că, în timpul studiilor de la Viena, când l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, poetul moldovean l-a îndemnat să scrie, aşa cum făcuse şi cu Ion Creangă; că Eminescu îi corecta uneori cu discreţie greşelile ori exprimările provinciale, fără a le înlătura însă farmecul şi fără a se implica prea mult în textul povestitorului ardelean, care, de-altfel, avea suficiente de spus pentru a fi el însuşi.
Timpul a dovedit, la fel ca în cazul lui Ion Creangă, din Moldova, că, pentru coloritul şi diversificarea unei literaturi, e nevoie şi de scriitori populari ca loan Slavici şi de poeţi filosofi ca Mihai Eminescu şi de analişti exigenţi ca Titu Maiorescu şi de comici ca I. L. Caragiale.

Deci ideea opoziţiei acestora, a excluderii ori a nedreptăţirii unuia faţă de celălalt, nu ni se pare pe de-a-ntregul verificabilă în timp. Dovadă că situaţia stă aşa e că, după aproape un secol de la apariţia acestui minunat buchet de talente şi de inteligenţe româneşti - Eminescu, Maiorescu, Alecsandri, Creangă, Caragiale şi Slavici - ce splendidă coincidenţă de a fi contemporani! - ei continuă să coexiste alături, sunt amintiţi cu respect şi consideraţie, citaţi fără a fi opuşi ori excluşi - minunate pietre nestemate în coroana aurită a aceleiaşi patrii române - fiecare dintre ei reprezentând o individualitate bine definită. Uneori e mai drept timpul cu valorile adevărate decât oamenii.

MOARA CU NOROC

„Noutatea cea mare a nuvelisticii lui Slavici - afirmă George Călinescu - constă însă în conţinut, în fenomenele de viaţă pe care le explorează şi în vigoarea cu care le expune. Nimeni, până la acest scriitor, n-a cercetat cu atâta pătrundere şi perseverenţă aspectul social, condiţiile vieţii materiale ale lumii săteşti, nimeni n-a înfăţişat în aceeaşi măsură strânsa corelaţie între fenomenele vieţii sufleteşti şi modul de trai, poziţia economică, existenţa socială, într-un cuvânt".

În nuvela Moara cu noroc, autorul prezintă un caz de dezumanizare a cârciu-marului Ghiţă, fost cizmar sărac, dar care ia în arendă hanul de la Moara cu noroc, din dorinţa de a se îmbogăţi cât mai repede. Ghiţă se mută acolo cu soţia, Ana, cu soacra şi cu cei doi copii. Moara cu noroc era aşezată la o răscruce de drumuri, într-un loc aproape pustiu şi primejdios, iar călătorii, care treceau dintr-o parte în alta, poposeau peste noapte acolo, de teama hoţilor.

Cârciumarul dinainte, un ungur, fusese omorât în condiţii neelucidate, iar drumurile erau stăpânite acum de Lică Sămădăul. Prin partea locului, păşteau mai multe turme de porci, păzite de nişte oameni aproape sălbatici, iar mai mare peste ei, cel care răspundea să nu se piardă ori să se fure porcii stăpânilor bogaţi, era Sămădăul Lică. Acesta nu ar fi avut bani să plătească tot ce se pierdea, dar, din turmele aflate în grija lui, nimeni nu ar fi avut curajul să fure, deoarece Lică i-ar fi pedepsit aspru.

Sămădăul era bănuit de fapte necinstite, însă nu se putea demonstra dacă era vinovat ori nu, deoarece el ştia să-şi ascundă bine tâlhăriile.
Ghiţă câştiga foarte bine la Moara cu noroc şi s-ar fi îmbogăţit repede, dacă n-ar fi trecut pe acolo porcarii lui Lică. Aceştia au mâncat, au băut şi au plecat, spunând că a zis Lică să-şi oprească, la sfârşit, nişte grăsuni din turmă, contra consumaţiei. Ghiţă nu-şi opreşte grăsunii, iar când vine Lică bea nişte vin, fără să întrebe dacă a plătit cineva consumaţia celorlalţi, apoi pleacă mai departe, nepăsător de frământările şi de grijile lui Ghiţă.

într-o zi, Sămădăul vine însoţit de doi porcari şi-i cere cârciumarului să-i dea toţi banii pe care i-a câştigat din vânzare; Ghiţă, de teamă să nu se pună rău cu Sămădăul, îi dă, în speranţa că-i vor fi restituiţi ceva mai târziu.
Într-adevăr, Lică îi aduce bani de aur şi diferite bijuterii, cerându-i lui Ghiţă să le schimbe ori să le vândă la oraş. Deşi bănuia că acestea erau de furat, Ghiţă îi schimbă aurul la târg, păstrându-şi partea din împrumut, fiindcă îşi dădea seama că, dacă s-ar fi întovărăşit cu Lică pentru un timp, s-ar fi îmbogăţit foarte repede, deşi calea prin care ar fi făcut-o era necinstită. El se temea că, în cazul în care ar fi fost prins, şi-ar fi distrus familia, dar, în acelaşi timp, îl ispitea posibilitatea îmbogăţirii rapide.

Lică Sămădăul începu s-o placă pe Ana, care, la rândul ei, îl admira pentru curajul şi trufia lui, alunecând, încetul cu încetul, în greşeală. într-o duminică, le cântau lăutarii şi ei jucau în curte, iar Ghiţă înţelese că-şi va pierde, o dată cu onoarea, şi soţia.

Atunci în inima lui se născu o ură puternică împotriva lui Lică şi se duse la târg, unde îl căută pe jandarmul Pintea, fost camarad de tâlhării al lui Lică şi apoi trecut la jandarmi numai din dorinţa de a se răzbuna pe acesta.

Pintea şi Ghiţă pun la cale cum să-l prindă pe Lică Sămădăul, cu bani ori podoabe furate asupra lui, ca să poată fi dovedit şi condamnat pentru tâlhărie. Prilejul se iveşte curând, deoarece fusese jefuit un arendaş şi omorâtă o cucoană, care trecuse cu trăsura prin pădure, împreună cu fiul ei, şi căreia i se furaseră bijuteriile.

Când Lică vine la Ghiţă cu lucrurile furate, crâşmarul îl lasă să petreacă împreună cu Ana, iar el fuge la târg să-l anunţe pe Pintea, care vine să-l aresteze pe Lică. Ghiţă o ia mai înainte şi ajunge la han, unde o găseşte pe Ana singură şi, dân-du-şi seama că onoarea sa a fost pătată, o omoară, înjunghiind-o cu un cuţit. Dar, între timp, se reîntoarce Lică şi cu cei doi însoţitori ai săi, care îl împuşcă pe Ghiţă, iau toţi banii şi bijuteriile, apoi dau foc hanului. Când Lică iese pe deal, îl întâmpină Pintea, să-l aresteze. Dar Lică preferă moartea: decât să cadă în mâinile duşmanului său, el se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.

A doua zi, când se întorc bătrâna şi copiii, care fuseseră plecaţi pe la casa lor cea veche din târg, găsesc hanul ars, iar pe Ana şi Ghiţă prefăcuţi în scrum. Deoarece, cu o zi înainte, fusese ploaie cu fulgere, bătrâna consideră că hanul a fost trăznit şi crede că moartea celor doi e o pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru încercarea lor de a se îmbogăţi la han prin înşelătorie. Convingerea bunicii este că omul pare mai fericit în sărăcia bordeiului său, decât să se lăcomească la bogăţiile câştigate necinstit. Tematica aleasă de autor se referă la o perioadă de trecere de la economia agrară la cea capitalistă - banul devenind principalul mijloc de parvenire, dezumanizarea lui Ghiţă datorându-se lăcomiei de a acumula cât mai mult într-un interval cât mai mic, chiar prin mijloace necinstite.

Momentele subiectului dovedesc talentul de povestitor al lui Ioan Slavici, aplicarea cu măiestrie a gradaţiei: mutarea familiei lui Ghiţă la Moara cu noroc, la început doar cu intenţia de a scăpa de sărăcie; apariţia lui Lică Sămădăul şi schimbarea unghiului de vedere al cârciumarului; unirea celor doi în fapte necinstite; simpatia dintre Ana şi Lică, atrăgând gelozia şi ura lui Ghiţă; deznodământul tragic.
Personajele principale sunt specifice lumii ardeleneşti şi reprezintă o anumită concepţie în trecerea de la rural la urban.

Transformarea lui Ghiţă, dintr-un om cinstit, într-un partener la jaf al lui Lică, prin îndepărtare, apoi prin destrămarea familiei, schimbarea Anei dintr-o femeie cinstită, credincioasă lui Ghiţă, de partea lui Lică şi dezonoarea ei sunt dovezi ale unei analize psihologice subtile, precum şi a caracterului de judecător al autorului, exprimat prin cuvintele bătrânei, care susţine că: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit',"
Nuvela Moara cu noroc prezintă urmările negative, consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc.

PĂDUREANCA

Nuvela Pădureaca de Ioan Slavici, este cea mai întinsă creaţie de acest fel a autorului, un fel de microromân.
Tema ei ne prezintă drama unei iubiri nefericite, dintre doi tineri de condiţii sociale diferite.

Fiul lui Busuioc, un om bogat din Curtici, o plăcea pe Simina, din satul de munte Zâmbru, fiica unui ţăran sărac şi bolnav sărac şi bolnav, pe nume Neacşu.
Iorgovan este trimis de tatăl său în satul fetei, însoţit de omul lor de încredere, Sofron, să aducă un grup de secerători, pentru a lucra pe moşia lui Busuioc -misiune grea, deoarece bântuia o epidemie de holeră, iar autorităţile interziseseră deplasarea oamenilor dintr-o localitate în alta.

Dar stăpânul cel bogat încalcă aceste interdicţii, fără urmări.
În timpul secerişului, creşte contradicţia dintre Iorgovan şi Sofran, fata acuzându-l pe Iorgovan că nu are curajul s-o ceară de soţie, datorită opiniei familiei, care se opunea unirii dintre bogaţi şi săraci.

După terminarea secerişilui în Curtici, pădurenii se deplasează la preotul din Socodor, cumnat cu Busuioc, Simina rămânând la Curtici. Dar aici tatăl fetei moare de holeră, iar ea se duce la Socodor, pentru îndeplinirea ceremonialului religios, însoţită de Sofran.

Dându-şi seama de situaţia grea în care se află Simina, Busuioc o peţeşte pentru fiul lui, dar Simina, ştiindu-le nesinceritatea, amână răspunsul.
De supărare, Iorgovan se apucă de băutură şi, într-un moment de derută, bănuind că Simina se va căsători cu Sofron, se sinucide, aruncându-se între roţile de la moară, aşa cum murise mai înainte un consătean de-al lor.


Tag-uri: scriitor



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 08 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :