Încadrarea autorului în context

Mare clasic, alături de Eminescu, Slavici, Caragiale, Ion Creangă este unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române prin romanul autobiografic Amintiri din copilărie, prin povestiri precum Soacra cu trei nurori sau Acul şi barosul, prin nuvela Moş Nechifor coţcariul şi prin basme culte - Dănilă Prepeleac sau Povestea lui Harap-Alb.

Elementele basmului popular ce se regăsesc în Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Harap-Alb este o operă epică în proză de dimensiuni medii, cu un număr mediu de personaje, în care se dă o luptă între forţele binelui si cele ale răului, învingând întotdeauna cele dintâi, şi în care se împletesc elemente ale realului c u elemente miraculoase. Aşadar, Povestea lui Harap-Alb este încadrabilă în categoria basmelor. Pe de altă parte, întâlnim şi alte elemente comune cu cele ale basmului popular: prezenţa formulelor, tema călătoriei, motivul mezinului, cifrele simbolice, lupta dintre bine şi rău, elemente supranaturale (puterea furnicilor şi a albinelor), motivul apei vii şi al celor trei smicele, finalul fericit.

Elemente prin care basmul lui Creangă se diferenţiază de cel popular
Caracterul de basm cult se argumentează nu numai prin faptul că opera are un autor cunoscut sau pentru că este transmisă pe cale scrisă, ci mai ales la nivel structural, stilistic şi, nu în ultimul rând, la nivelul personajelor. Basmul se încadrează în categoria fabulosului, nu în cea a fantasticului, pentru că nu presupune nicio reacţie specifică de teamă sau de ezitare a personajului, implicit a cititorului, în faţa evenimentelor supranaturale cu care se confruntă.

La nivel structural, basmul lui Creangă respectă tiparul narativ al celor populare stabilit de Vladimir Propp în studiul Morfologia basmului, din 1928: situaţia iniţială de echilibru este anunţată prin existenţa celor doi fraţi, craiul şi Împăratul Verde, care trăiesc departe unul de celălalt; dezechilibrul coincide cu absenţa unui moştenitor al tronului lui Verde Împărat, care are numai fete; călătoria mezinului se face în scopul refacerii echilibrului, ceea ce reprezintă finalul fericit. Creangă întrerupe însă ritmul alert al desfăşurării acţiunii din basmele populare prin pasajele care depăşesc schematicul tipar narativ, permiţând manifestarea intenţionalităţii artistice a prozatorului cult ce exploatează dramatizarea acţiunii prin dialog sau funcţiile expresive ale descrierii în portretele celor cinci prieteni ai lui Harap-Alb. De exemplu, portretul lui Gerilă este dominat de dimensiunea hiperbolică realizată prin augmentative („buzoaie groase şi dăbălăzate"), prin personificarea naturii ce tremură sub răsuflarea lui, prin oximoronul cu valoare conclusivă „foc de ger era", întărite de adresările directe către cititor („ce să vă spun?"). Tot astfel, discuţia din căsuţa de aramă este o mostră de umor sănătos popular, de oralitate humuleşteană, umanizând fantasticul.

O distincţie între basmul popular şi cel cult se face şi la nivelul formulelor. Povestea lui Harap-Alb conţine formule iniţiale, mediane şi finale, care preiau o parte din rolurile celor din basmele culte, dar nu mai au aceeaşi expresivitate şi culoare, consecinţă directă a faptului că basmul e transmis pe cale scrisă, nu orală.

Naraţiunea lui Creangă începe cu „Amu, cică era odată..."; ea proiectează acţiunea într-un timp mitic, nedeterminat (prin adverbul „odată"), anunţă convenţia ficţiunii (prin adverbul „cică", ce preia rolul comparaţiei „ca niciodată"), dar renunţă la parafraze sinonimice de tipul „pe când se coceau ouăle la gheaţa", „pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele", căci ele au strict rolul de captare a atenţiei unui public. Simetric, formula finală are rolul de a realiza ieşirea din lumea ficţiunii, dar Creangă o face nu prin formule rimate precum „am încălecat pe-o căpşună şi vă spusei o mare şi gogonată minciună", ci prin surprinderea unei realităţi sociale, ce anunţă astfel ieşirea din universul ficţiunii: nunta mezinului cu fata Împăratului Roş este prilej de ospăţ şi bucurie: „Iară la noi cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă!".
La nivelul personajelor, diferenţa esenţială între basmul popular si cel cult constă în faptul că opoziţiile de tip real / supranatural, pozitiv / negativ, ce funcţionau în texte precum Prâslea cel Voinic şi merele de aur sau Greuceanu, nu se mai aplică în opera de faţă.

Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului / Harap-Alb / viitorul crai, iar el nu mai reprezintă modelul de frumuseţe fizică, morală şi psihică din basmele populare anunţat de la începutul textelor (prin superlative de tipul „creştea într-un an cât alţii în zece"), astfel încât călătoria întreprinsă de el nu are valoarea de a confirma calităţile excepţionale ale unui erou, ci este un traseu iniţiatic parcurs de un tânăr, la început naiv şi lipsit de experienţă, la sfârşit capabil de a conduce o împărăţie. Se vorbeşte, în acest sens, despre caracterul de bildungsroman al basmului, căci cititorul nu mai are în faţă personajul plat din basmul popular, ci unul rotund, care evoluează gradat.

Trei etape se disting în procesul său de formare: mai întâi, el este mezinul craiului, tânărul lipsit de curaj şi de iniţiativă, „boboc în trebi d-aiste", „luminat crăişor", cum îl numeşte, prin antifrază, bătrâna cerşetoare. Drumul său de iniţiere este punctat prin spaţii cu valoare simbolică: podul (semnifică trecerea spre o nouă treaptă a fiinţei, atât atunci când are loc confruntarea cu tatăl deghizat în urs, cât şi la întâlnirea cu furnicile), fântâna (loc în care are loc schimbul identitar dintre mezin şi Spân, scenă a unui botez simbolic al protagonistului care capătă acum un nume oximoronic cu valoare simbolică), pădurea (labirint a cărui parcurgere nu poate lipsi din experienţa de maturizare a niciunui tânăr).

Dacă eroul basmului popular era supus în general la numai trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe încercări: aducerea salăţilor ursului şi a nestematelor cerbului, noaptea petrecută în căsuţa de aramă, separarea macului de nisip, păzirea fetei Împăratului Roş, găsirea şi identificarea acesteia. După ce îşi dovedeşte milostenia şi generozitatea ajutând albinele să-şi facă stup şi ocolind nunta furnicilor, trecând astfel pe un nou pod, Harap-Alb întâlneşte cele cinci arătări ce întruchipează focul, apa, pământul şi aerul: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.

El învaţă astfel să aprecieze fiecare om pentru calităţile sale, dar şi să-şi accepte limitele, toleranţa fiind noua sa calitate. Ajunşi la curtea Împăratului Roş, în timpul certei din căsuţa de aramă, Harap-Alb dovedeşte capacitatea de a media un conflict, după cum probele ce constau în epuizarea mâncării şi a băuturii sau în separarea macului de nisip îi confirmă spiritul de lider. Ultimele probe au o valoare inedită: ele sunt legate de cucerirea fetei împăratului, la început păzită, apoi identificată cu ajutorul reginei albinelor. Ea trebuie să plece cu voinicul pentru că apa vie şi cele trei smicele sunt aduse de cal, dar se umanizează prin dragostea pentru Harap-Alb, devenind dintr-un personaj negativ unul pozitiv, deci ilustrând categoria personajelor mobile. Astfel, aceste probe evidenţiază virilitatea eroului, care trebuie să o cucerească pe fată, căci nu o primeşte împreună cu împărăţia precum Făt-Frumos.

Faţă de Făt-Frumos, protagonistul basmului cult nu este un model excepţional. Trăsăturile sale ţin de sfera umanului: milostenie, generozitate, spirit de scrificiu, toleranţă, spirit de lider, capacitatea de a media conflicte, de a disocia aparenţa de esenţă. Procedeele de caracterizare sunt preponderent indirecte. La începutul operei mezinul nu acţionează ca Făt-Frumosul înţelept şi atotştiutor cu care ne-au obişnuit textele populare, ci este lipsit de curaj (nu insistă la crai să-i permită plecarea decât la sfatul bătrânei), naiv (duce tava cu jăratic celui mai arătos dintre cai, ocolindu-l pe cel răpciugos), se teme când vede ursul la pod şi este încurajat de cal, cade în cursa Spânului, deşi tatăl l-a sfătuit să se ferească de el, se plânge de câte ori acesta îl va trimite după salăţile ursului sau după nestematele cerbului). Toate experienţele pe care le parcurge au astfel rolul bine definit de a-l maturiza în vederea moştenirii tronului împărătesc.

În acest bildungsroman, alte personaje sunt considerate iniţiatorii mezinului: tatăl, calul, bătrâna cerşetoare / Sfânta Duminică, dar mai ales Spânul, cel mai important dintre iniţiatori, prin duritatea probelor pe care le propune. Că Spânul e principal iniţiator o dovedeşte faptul că în final îl eliberează pe Harap-Alb de jurământul de la fântână prin tăierea capului. Astfel, Creangă operează o modificare esenţială şi la nivelul personajelor negative.

Calul nu este un simplu animal înzestrat cu darul vorbirii. El a mai parcurs acest drum şi cu tatăl eroului, are puteri supranaturale (zborul până la cer) şi facilitează iniţierea lui Harap-Alb: nu intervine să dejoace planul Spânului, pentru că ştie că această etapă este obligatorie în maturizarea viitorului crai, este cel care îl îmbărbătează pe mezin şi îl duce la Sfânta Duminică, astfel încât putem vorbi despre o complicitate a acestor iniţiatori.

Auxiile personajului - cei cinci prieteni - nu sunt încadrabile în categoria fabulosului specific basmului popular, deoarece ei sunt, în primul rând, oameni care au o trăsătură exagerată prin caricaturizare: sunt forţe primordiale ce reprezintă fantasticul umanizat (antropomorfizat).

Un ultim nivel la care se pot stabili deosebiri este cel stilistic, intenţionalitatea artistică a lui Creangă manifestându-se prin procedee de realizare a oralităţii si umorului.

Oralitatea, calitate a unui text de a fi scris ca şi cum ar fi spus, dă senzaţia de spontaneitate, autenticitate. Calitatea de povestitor a lui Creangă se ilustrează şi prin familiaritatea cu care se adresează cititorilor, realizată prin: vocative, imperative, pronume şi verbe la persoanele I şi a II-a, adresări directe către cititor sau autoadresări: „mă rog, foc de ger era, ce să vă spun mai mult?", folosirea dativului etic: „şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap", proverbe şi zicători, unele preluate din folclor, altele inventate după tiparul popular (erudiţie paremiologică): „Lac de-ar fi, că broaşte sunt destule", „cine poate, oase roade", interjecţii şi onomatopee: „şi-odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap", folosirea lui „şi" narativ la începutul frazelor pentru accentuarea dinamismului, expresii populare: „a veni de hac", arhaisme, regionalisme şi elemente populare.

Umorul este o categorie estetică ce nu trebuie confundată cu comicul, întrucât atitudinea naratorului nu e satirică, ci condescendentă, de înţelegere şi de simpatie faţă de personaj. Se realizează în poreclele şi portretele celor cinci, prezentarea unor scene comice (cearta dintre Gerilă şi ceilalţi din căsuţa de aramă), diminutivele cu valoare augmentativă: „buzişoare", expresii: „dă-i cu cinstea, să piară ruşinea", eufemisme (exprimarea voalată a unei realităţi crude): „mititelul", „cel de pe comoară", exprimarea mucalită: „să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri", zeflemisirea: „te-aş vârî în sân, da' nu-ncapi de urechi", ironia (portretul Împăratului Roş, realizat prin antifrază: „vestit pentru bunătatea lui cea nemaipomenită si milostivenia lui cea neauzită").

Creangă a fost considerat de critică un scriitor poporal, subliniindu-se meritul său de a fi asimilat organic tiparele limbii române, astfel încât a devenit creatorul unor cuvinte, expresii, tipare sintactice, proverbe ce par desprinse din limbajul popular. Prin această calitate, el a fost comparat cu Rabelais.

Concluzii

Improvizând pe marginea schemei tradiţionale a basmului, Ion Creangă realizează prin Povestea lui Harap-Alb o operă care se individualizează prin dramatizarea naraţiunii prin dialog, prin ritmul alert al spunerii, prin abundenţa detaliilor specifice, prin insistenţa asupra aspectului particular, prin nuanţarea mişcărilor şi a vieţii interioare ce fac personajele sale inconfundabile. Orice rezumare a basmului lui Creangă implică pierderea acestora, căci opera aparţine unui autor cult, conştient de resursele sale lingvistice.

---

Tag-uri: basm, scriitor

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---