Cumplita întamplare, căreia i-a căzut victimă o femeie tanără, frumoasă şi sensibilă, a nobilimii din Provence, a avut loc în secolul al XVII-lea. Căsătorită foarte de timpuriu, la varsta de 13 ani, domnişoara Chateaublanc rămase văduvă în scurt timp. Asaltată de admiratori, ea alese ca soţ în cele din urmă pe marchizul de Ganges, greşeală care avea să o coste scump.

întrucat se căsătorise mai ales din interes, căci mireasa era bogată şi el avea nevoie de bani pentru viaţa destrăbălată pe care o ducea, marchizul începu curand să-şi neglijeze soţia, ceea ce nu însemna însă că nu era gelos şi bănuitor. Acest sentiment, care pusese brusc stăpanire pe el, îl determină, din dorinţa de a-şi asigura fidelitatea marchizei, să se adreseze celor doi fraţi ai săi, cu rugămintea ca aceştia să-şi supravegheze îndeaproape cumnata.

Din primul moment insa, fraţii - dintre care unul era abate, iar celălalt cavaler - nişte desfranaţi şi ei, se îndrăgostiră de frumoasa femeie (şi de averea ei) şi nu întarziară să-i depună la picioare omagiile lor. Contrar aşteptărilor lor, marchiza nu le acordă nici o atenţie, respingandu-le categoric avansurile foarte asidue, aşa incat încercările lor de a o cuceri eşuară complet. Mai mult chiar, ea făcu un testament în care nu figura nid unul din cei trei Ganges. Deoarece pe abate şi pe cavaler îi interesau, ca şi pe fratele lor marchizul, în primul rand bogăţiile tinerei femei şi abia în al doilea rand farmecele sale, ci schimbară furioşi tactica şi o ameninţară (cu deplinul acord al soţului ei) că o vor ucide dacă nu va revoca testamentul prin care îi dezmoştenea. Cum marchiza se menţinu ferm pe poziţie, sceleraţii încercară s-o otrăvească în două randuri, în cursul aceleiaşi zile de 17 mai 1657 . Prima oară, substanţa toxică fu introdusă într-un medicament care îi păru marchizei prea închis la culoare şi prea dens. După ce îl bău totuşi, simţi nevoia să se întindă în pat.

Afland că nu se simţea prea bine, cateva prietene veniră să o vadă. Marchiza ceru să li se servească o gustare şi mancă şi ea cate ceva. Cavalerul şi abatele, care nu o slăbeau din ochi, erau de faţă şi ei, numai că păreau absenţi. La un moment dat, cand prietenele anunţară că pleacă, abatele se ridică să le conducă, iar cavalerul rămase în încăpere, păstrand o tăcere de rău augur. Apoi uşa se deschise din nou şi în cadrul ei se ivi abatele cu un pistol într-o mană şi o ceaşcă într-alta. Avea o privire cumplită, ochii îi ieşeau din orbite. închise uşa şi se apropie de pat, însoţit de cavaler care la randul lui îşi scoase sabia din teacă. Dar abatele fu cel care se adresă marchizei, anunţînd-o că tiebuie să moară. Hotărarea fusese luată, ea puiea cel mult să aleagă arma care avea -să-i curme viaţa : pistolul, sabia sau otrava. Fireşte marchiza încercă din răsputeri să-i înduioşeze, rugandu-i să-i cruţe viaţa. Dar cei doi sceleraţi erau ferm decişi să-şi ducă planul la îndeplinire.

Silită să dea cat mai repede răspunsul, sărmana victimă alesese otrava, pe care o bău în timp ce abatele îi ţinea revolverul la tamplă, iar cavalerul, sabia în piept. Cum în fundul ceştii rămăsese o bună parte din otravă, cavalerul o mestecă cu o lingură de argint şi i-o dădu s-o înghită. Marchiza turnă apa cu otrava în gură, dar scoţand un strigăt de parcă ar fi fost în pragul morţii, scuipă conţinutul peste cearşafuri. în cele din urmă, ea ceru un preot, căruia să i se spovedească. Asasinii ieşiră ca să cheme un vicar, pe nume Perrette, fost perceptor al marchizului, care era la curent cu complotul lor.

Rămasă singură în încăpere, tanăra femeie se ridică imediat din pat şi, aşa sumar îmbrăcată cum era, încercă sâ sară pe fereastră. Dar tocmai cand era pe punctul de a sări în curtea de păsări, în cameră intră vicarul, care încercă s-o împiedice să-şi ducă la îndeplinire planul. Totuşi el nu reuşi, rămanand în mană doar cu o faşie din juponul femeii. Deşi sărise de la o înălţime de aproape şapte metri, marchiza nu suferi, spre marele ei noroc, leziuni prea mari. Furios că prada îi scăpase din mană, vicarul aruncă după ea cu un vas plin cu apă ; cana grea ar fi spart, fără îndoială, capul femeii, dacă n-ar fi căzut la o depărtare |e caţiva centimetri de ea.
Bucuroasă că scăpase pentru moment de călăii ei şi aproape nevenindu-i să creadă că nu se alesese cu nici o fractură, marchiza încercă mai întai să elimine otrava pe care o înghiţise. Apoi, cuprinsă de disperare că nu avea pe unde ieşi, pentru că toate porţile erau încuiate, ceru sprijinul unui randaş. Acesta, omenos din fire, o ajută să părăsească curtea printr-unul din grajdurile conacului şi o încredinţa unor femei pe care le întalni în cale.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---