Născută la 22 iulie 1630, Mărie Madeleine d'Aubray, devenită prin căsătorie marchiză de Brinvilliers, era primul dintre cei cinci copii ai lui Antoine Dreux d'Aubray, gentilom d'Offemont şi de Villiers, consilier de stat," avand titlul de raportor la Consiliul de Stat precum şi alte numeroase funcţii şi titluri.

Crescută fără nici o supraveghere, se spune că marchiza de Brinvilliers cunoscuse din copilărie toate viciile şi că la şapte ani îşi pierduse virginitatea, avand relaţii pană şi cu fraţii ei. Aceste lucruri nu sunt produse ale imaginaţiei biografilor, ci âu rezultat din confesiunile scrise cu propria ei mină. Textul, găsit în momentul arestării, a îngrozit întreaga Franţă şi, pentru a putea fi citit în faţa tribunalului care o judeca, a treb uit să fie în mare parte tradus în limba latină.

Era instruită şi părea dotată avand o fire arzătoare, pasionată, care-i punea la dispoziţie o energie surprinzătoare, insă această energie nu acţiona decat sub imperiul pasiunilor ; ea era neputincioasă să reziste la tentaţiile care o asaltau şi o dominau şi extrem de sensibilă la orice jignire, fiind gata să se răzbune. A dat dovadă pană în ultima clipă de o uimitoare energie şi de un curaj cu totul neobişnuit, sfidand moartea şi ironizînd pe cei care-şi făceau loc s-o vadă mai de aproape cand era condusă la locul execuţiei. Astfel, zărind-o pe doamna de Sevigne la fereastra uneia dintre casele de pe podul Notre Dame. s-a adresat duhovnicului ei cu voce tare, pentru a fi auzită de la distanţă : „Iată, domnule, o stranie curiozitate".

Mică de statură, cu trăsături plăcute, ochi albaştri şi cu un frumos par castaniu, dar şi cu o importantă dotă, Mărie Madeleine d'Aubray se căsătoreşte în anul 1651 cu Antoine Gobelin de Brinvilliers, baron de Nourar, băiatul preşedintelui Camerei de conturi, un om bogat, descendent direct din Gobelin, fondatorul celebrei manufacturi.
Domnişoara d'Aubray aducea soţului o dotă de 200 de mii livre, ceea ce însemna o avere imensă, cu nimic mai prejos decat a soţului.

Marchizului de Brinvilliers îi plăcea la randul său luxul, sa cheltuiască cat mai mult şi să-şi satisfacă toate plăcerile. O elaiă căsătorit, era departe de a se gaadi să renunţe la obiceiurile lui preferate. Cat priveşte pe doamna de Brinvilliers, avea să noteze avocatul Vautier cu prilejul procesului, nu făcea nici un mister din amorurile sale ; din contră, găsea chiar un prilej de laudă, mai ales în faţa soţului său, care nu se lăsa mai prejos în a-i descrie cuceririle şi orgiile pe care le făcea. în anul 1659 marchizul se împrieteni cu un anume Godin, zis Sainte-Croix, căpitan de cavalerie în regimentul din Tracy, originar din Montaubant.

Sainte-Croix era un strălucit şi galant cavaler şi marchizii, cu talia ei fină şi ochii albaştri, nu întarzie să răspundă la avansurile lui, astfel încat între cei doi se stabilise o legătură amoroasă care nu cunoştea pudoare; înfiripată la caţiva ani după căsătoria marchizei, la început ii lega pasiunea comună pentru lux, risipă şi desfătări, dar ceea ce i-a făcut pe cei doi să se lege mai mult, a fost complicitatea la crimă. Această legătură nu-l supără pe soţ, deoarece şi el îşi avea propria lui viaţă de petreceri şi aventuri galante. Adine nemulţumit era însă Antoine Dreux d'Aubray, tatăl marchizei, care, dorind să pună capăt acestei situaţii, recurge Ia drepturile pe care i ie confereau vechile datini, în calitate de şei' al familiei. Ei adresează suveranului o cerere rugandu-l să emită un ordin de încarcerare a cavalerului Sainte-Croix. A fost arestat, pe cand se afla chiar în trăsura marchizei şi este întemniţat la Bastilia în ziua de 19 martie 1663.

Dupa ce este ajutata de catre amantul sau sa isi ucida tatal, aceasta decide sa isi ucida si fratii, ajutata de inca un complice. Din momentul in care fratii sai murisera, viaţa marchizei se schimbă, fiind cuprinsă în permanenţă de spaimă, deoarece cei doi complici, La Chaussee şi Sainte-Croix, începură s-o şantajeze. La Chaussee i se înfăţişează tot mai des, pretinzandu-i de fiecare dată sume de bani din ce in ce mai mari. Sainte-Croix păstra într-o casetă cele două recunoaşteri de datorie pentru sumele de 25 000 şi 30 000 de livre, un mare număr de scrisori dintre cele mai compromiţătoare primite de la marchiză, precum şi fiolele cu otravă.

Nereuşind nici cu rugăminţi, nici cu promisiuni să-l înduplece pe Sainte-Croix să-i înapoieze caseta, marchiza de Brinvilliers îl ameninţă fie că îl va ucide, fie că se va otrăvi. Iată scrisoarea pe care i-o trimite ca o ultimă incercare : „M-am hotărat să-mi pun capăt zilelor şi în acest scop am luat în seara asta ceea ce mi-ai dat cu atata grijă : este una din reţetele Glaser şi în felul acesta îţi voi dovedi că-mi sacrific bucuros viaţa pentru tine ; dar nu-ti făgăduiesc că, înainte de a muri, nu te voi aştepta undeva, pentru a-ţi spune ultimul rămas bun".

Într-adevăr, marchiza încercă să se sinucidă, dar se puc că simţind primele arsuri în stomac, se răzgandeşte şl se salvează provocandu-şi vomismente şi band mari cantităţi de lapte.

Din acest moment cei doi complici vor trăi unul alături de altul ca doi duşmani, pandindu-se reciproc şi temandu-se unul de altul. Nu se poate stabili exact dacă incercarea de sinucidere a marchizei a fost reală sau numai simulată. Dar Sainte-Croix va folosi primul moment de neatenţie pentru a-i strecura marchizei arsen în băutură, iar ea, veşnic în gardă, îşi va da îndată seama şi va lua o contraotravă, reuşind să neutralizeze efectele nocive ale otrăvii.

Otrava şi crimele săvarşite o obsedează într-o asemenea măsură, încat nu se poate stăpani să nu vorbească de ele. „Fără nici un temei - ca şi cand un demon nevăzut ar împinge-o, fără putinţă de împotrivire, spre propria ei nimicire - printr-o neînţeleasă şi bolnăvicioasă atracţie produsă de primejdie sau printr-o voluptate inexplicabilă, ea se amuza, lăudandu-se cu crimele săvarşite, dand astfel prilejul ca împotriva ei să apară noi martori ai infamiei sale", scrie Henri Robert. Este o comportare care dovedeşte un caz patologic, care însă nu îi scuză faptele.

Toţi cei care au cercetat viaţa şi procesul marchizei de Brinvilliers reproduc cuvintele pe care ea le-ar fi adresat uneia din cameristele sale, arătandu-i o casetă plină cu sticluţe : „Cu cea ce am aici mă pot răzbuna împotriva tuturor duşmanilor mei. în această cutie sunt multe moşteniri !" în cursul procesului marchizei, caseta va fi desemnată prin denumirea „caseta cu moşteniri". Se mai vorbeşte că, în ceea ce pliveşte o altă servitoare, domnişoara de Villeray, pentru a se asigura de tăcerea ei asupra faptelor pe care le cunoştea, a fost otrăvită în anul 1673.

Marchiza de Brinvilliers alunecă tot mai jos pe panta desfraului ; are mai mulţi amanţi în acelaşi tirnp, în afară de Sainte-Croix, de la legătura cu acesta rezultand doi copii. Ea a mai fost amanta lui Francois de Pouget, marchiz de Nadaillac, căpitan de cavalerie uşoară şi vărul soţului ei ; a mai avut un copil de la un alt văr, ca să nu mai vorbim de legătura cu însuşi meditatorul copiilor ei. Toate acestea n-au împiedicat-o să resimtă o mare iritare atunci cand a aflat că Sainte-Croix o înşeală ; de asemenea a jurat să-şi înjunghie soţul, cand i-a ajuns la ureche ştirea că acesta întreţine pe o oarecare domnişoai'ă Duiuy.

Dar, cel pe care 1-a înspăimantat cu confidenţele într-o asemenea măsură încat, în cele din urmă, s-a văzut silit să fugă pentru a-şi pune viaţa la adăpost, a fost Brian-court, tinărul preceptor al fiilor marchizei, care, la un moment dat, a constituit obiectul trecător al pasiunii ei. Calitatea de confident, precum şi aceea de fost amant erau suficiente pentru a-i pune viaţa în primejdie şi pentru a-1 sili şi pe el, întocmai ca şi pe ataţia alţii, să poarte în permanenţă asupra lui un antidot universal, denumit „orvietan". Prudenţa, mai mult decat antidotul, l-a salvat de mai multe ori de la moarte.

Deşi era înspăimantat de rolul ce-i fusese impus şi deşi se temea de răzbunarea marchizei, totuşi Briancourt, afland că aceasta intenţionează să-şi continue otrăvirile în familie, urmand la rand o soră şi o cumnată, şi nereuşind să o convingă să renunţe la planurile ei criminale, previne pe viitoarele victime şi salvandu-le astfel viaţa.

Soţul marchizei, oarecum la curent cu preocupările ei, nu se lăsa servit decat de un valet ales de el şi nu bea decat după ce i se spăla de fiecare dată paharul în faţa lui. Marchiza reuşise să-şi creeze o faimă tristă. Cei care locuiau împreună cu ea sau care o frecventau erau cuprinşi de o asemenea spaimă, încat fiecare îşi administra preventiv şi în permanenţă un antidot. După cum am mai arătat, teroarea în care trăia soţul marchizei nu era cu nimic mai prejos decat aceea în care trăia Briancourt.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---