Aducerea marchizei de Brinvilliers la Paris a fost însoţită de întâmplări neprevăzute pentru paznicii ei, deoarece, spre a scăpa de judecată, această femeie, care nu se temea de nimic, a făcut tot ce i-a stat în putinţă. Astfel, în cateva randuri a căutat să se sinucidă în modul cel mai neaşteptat : o dată a încercat să înghită cioburile unui pahar pe care singură l-a spart între dinţi, iar altă dată a înghiţit pur şi simplu nişte ace.

Neizbutind să moară, marchiza nu se resemnează, ci se străduieşte să-i corupă pe paznici pentru a-i determina s-o elibereze. Plănuise să-l omoare pe Desgrez, să taie hamurile cailor de la trăsura care o transporta şi să fugă, sărind pe unul dintre cai, ori să organizeze o răpire în drum cu ajutorul cator va prieteni, cărora izbutise să le transmită o scrisoare. Aşadar, transportarea marchizei la Paris a fost dificilă. Deoarece toate încercările de a se salva au rămas fără rezultat, odată închisă la Concier-gerie pe data de 25 aprilie, marchiza se străduieşte să obţină sprijinul lui Pennautier, insinuînd că acesta i-ar fi fost complice la crimele săvarşite. Insinuările, precum şi nenumăratele scrisori ce încearcă să i le transmită, sfar-şesc prin a-l face suspect pe Pennautier care, cu toată înalta sa poziţie, este arestat şi închis tot la închisoarea Conciergerie, chiar în camera în care fusese deţinut Ravaillac, asasinul regelui Henric al IV-lea. In ajunul morţii, marchiza face o mărturisire care dovedeşte că Pennautier nu fusese decat o victimă a acestei femei, cu resurse nesfarşite, dar atat de rău folosite.

Dat fiind privilegiul pe care îl da titlul de nobleţe, marchiza de Brinvilliers a fost judecată de cea mai înaltă instanţă din acea vreme, este vorba de Marea Cameră şi Tribunalul Tournelle reunite sub preşedinţia lui Lamoi-gnon. Procesul s-a judecat de la data de 29 aprilie la 16 iulie 1676. în cursul celor 22 de şedinţe, marchiza a dat dovadă de o voinţă puternică, de o energie şi totodată de o prezenţă de spirit care a uimit tot timpul pe judecătorii ei. A negat toate învinuirile ce i se aduceau şi a explicat confesiunea scrisă, găsită asupra ei în momentul arestării, ca fiind făcută sub influenţa unei febre puternice, o stare de nebunie, rod al unei imaginaţii bolnave.
Nici confruntarea cu Briancourt, a cărui depoziţie a fost cel mai grav act de acuzare, n-a făcut-o să-şi piardă sangele rece. în legătură cu această confruntare, Lamoignon notează : „Este un spirit care ne înspăimantă. Am judecat ieri procesul ei pană la orele 8 seara ; a fost confruntată cu Briancourt, în faţa Camerei, timp de 13 ore ; astăzi, din nou timp de 5 ore, dar a susţinut cele două confruntări cu o forţă surprinzătoare. Cand, la sfarşitul dramaticei sale depoziţii, Briancourt izbucneşte în plans, marchiza, stăpană pe ea, îi spune cu dispreţ : „Plangi ? Ce lipsă de curaj !"

Apărătorul marchizei de Brinvilliers a fost maestrul Nivelle, avocat înzestrat cu o mare abilitate şi elocvenţă, a cărui faimă s-a păstrat timp îndelungat. Pledoaria în apărarea femeii învinuite de atatea crime şi-o începe în felul următor :
„Atrocitatea crimelor şi calitatea persoanei învinuite impun probe dintre cele mai neîndoielnice, probe scrise, s-ar putea spune, cu raze de lumină". în continuare, maestrul Nivelle se întreabă dacă probele aduse contra marchizei sunt concludente şi, de-a lungul întregii sale pledoarii, încearcă să demonstreze contrariul. Rand pe rand, talentatul avocat demonstrează că nu certitudinea, ci dubiul se desprinde din depoziţiile diferiţilor martori ; subliniază contradicţiile dintre aceste depoziţii, insistand, îndeosebi, asupra declaraţiei lui La Chaussee ; reuşeşte să argumenteze că biletul aflat în caseta lui Sainte-Croix a fost introdus în casetă înaintea fiolelor cu otravă şi, în fine, apărătorul înlătură probele din confesiunea scrisă a acesteia, sprijinindu-se pe puterice argumente de drept canonic, care îi îngăduiau să afirme că acel document este „potrivit legilor divine şi omeneşti, sacru şi inviolabil".

In încheierea pledoariei, constituită cu o deosebită artă, Nivelle se străduieşte să inspire judecătorilor milă pentru acuzată. Văduva unuia dintre fraţii marchizei atrage atenţia părţii civile că n-ar trebui să se ridice împotriva acuzatei, din moment ce moartea soţului ei a fost răzbunată prin pedepsirea lui La Chaussee. îşi exprimă mirarea faţă de dorinţa văduvei şi o avertizează că prin îndarjirea ei va merita reproşul de a nu fi avut sentimente afectuoase pentru nepoţii ei, pe care ar fi trebuit să-i considere ca pe proprii săi copii.

La 15 iulie marchiza este adusă pentru ultima oară în faţa judecătorilor. Atitudinea ei rămane neschimbată. După ce ultimul interogatoriu ia sfarşit, preşedintele Lamoignon anunţă că, la cererea surorii ei, călugăriţă carmelită, va fi trimis un preot pentru a se ocupa de „salvarea sufletului ei". Acest preot era abatele Edmond Pirot, profesor la Sorbona, cunoscut pe atunci în întreaga Europă pentru preocupările sale filozofice şi îndeosebi pentru discuţiile sale cu Leibniz. Pirot reuşeşte să caştige încrederea marchizei şi să obţină mărturisirea pe cave nici prelungitele interogatorii, nici confruntările, nici apelurile adesea patetice ale lui Lamoignon şi nici teama de tortură nu i le putuseră smulge.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---